În zilele de sâmbătă și duminică, clujenii pot pativcipa la programul de ghidaje gratuite care vor avea loc în Galeria Națională (orele 11 şi 15).
Vineri, vreme în general instabilă. Averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales după-amiază şi seara, pe arii extinse în zona montană şi în Moldova şi local în Maramureş, Transilvania, Dobrogea
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 24 iunie - 8 iulie, în fiecare regiune a ţării.
Muzeul de Artă Cluj-Napoca organizează o serie de expoziții și evenimente în perioada următoare, iar în zilele de sâmbătă și duminică clujenii pot participa la programul de ghidaje gratuite care vor avea ca obiect Galeria Națională (orele 1
Fostul ministru de Interne, Ioan Rus, explică ce obstacole stau în calea regionalizării și faptul că proiectul nu ma putea fi terminat în acest an.
Meteorologii anunță că după o lungă perioadă de ploi, în România urmează o perioadă în care temperaturile vor ajunge și la 34 de grade Celsius.
În zilele de sâmbătă și duminică Muzeul de Artă CLuj-Napoca organizează ghidaje gratuite care vor avea ca obiect Galeria Națională (orele 11 şi 15).
Administrația Națională de Meteorologie a extins perioada de COD GALBEN, până în 12 iunie, ora 23.00. La Cluj sunt anunțate ploi torențiale și descărcări electrice.
Meteorologii anunță că vremea va fi în general instabilă, aşadar. Cerul va fi înnorat şi vor cădea averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de vânt, cu aspect de vijelie.
Meteorologii anunță că în următoarele trei zile vremea va fi instabilă. Va fi puțin soare, în schimb va ploua pe arii extinse
Organizatorii Zilelor Clujului își propun să îi ducă pe vizitatori în epoca medievală. Pe strada Potaissa va fi o tabără medievală animată de domniţe şi cavaleri medievali.
Șoferii din România vor fi supravegheați video pe drumurile naționale pentru a vedea cine nu plătește rovigneta. În toată țara vor fi montate camere video.
Șoferii din România vor fi supravegheați video pe drumurile naționale pentru a vedea cine nu plătește rovigneta.În toată țara vor fi montate camere video.
Clujenii au parte de concerte marți seara, de la ora 19.00, în Piața Unirii, în cadrul Zilelor Clujului. Vor cânta Mircea Baniciu și Zdob şi Zdub.
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 27 mai - 9 iunie, în fiecare regiune a ţării.
Cezar Ouatu, reprezentantul României la Eurovision 2013, s-a clasat pe locul 13 în finala de la Malmö.
Reprezentantul României la Eurovision 2013, Cezar Ouatu, a stârit multe controverse, fiind criticat de multe persoane publice din țară.
Reprezentantul României la Eurovision 2013, Cezar Ouatu, a reușit să se califice în finala concursului, care se va desfășura sâmbătă, pe scena Malmo Arena din Suedia.
Ministrul Dezvoltării Regionale a publicat prima variantă oficială pe care se va lucra în scopul definitivării regionalizării și a mai lansat și o pagină de internet dedicată special regionalizării administrativ-teritoriale şi descentralizăr
Invitată la emisiunea Alarma ProFM, Andreea Esca a venit îmbrăcată într-o rochie cu o rochie speciala, cu print popular, realizat in Republica Moldova si a povestit cum le-a venit ideea, ei si colegelor de la revista The One despre campania "Iac-as
Marți seară a avut loc prima semifinală Eurovision din acest an, de la Malmo, Suedia, fiind desemnate primele 10 țări care au reușit să strângă cele mai multe voturi și să se califice în finală.
Cunoscuta fabrică de mobilă Libertatea din Cluj se transformă într-un imens spațiu de birouri.
Artista originară din Republica Moldova, Alexandrina Hristov, va concerta la Cluj-Napoca în cadrul festivalului 18+, fiind a doua artistă confirmată la festival, dupa celebra Nadéah (Nouvelle Vague).
Un microbuz de transport persoane este implicat într-un accident de circulație între localitățile Bonțida și Fundătura.
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Mircea Druc, este de părere că țara sa este un stat falimentar și că în curând se va dezmembra și se va integra în România.
Vremea va fi predominant frumoasă şi caldă. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări în regiunile nordice şi estice, dar condiţiile de ploaie vor fi extrem de reduse.
Zilele Clujului vor fi organizate în acest an în perioada 24 - 31 mai, având ca şi cap de afiş concertul Loreen.
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 22 aprilie - 5 mai, în fiecare regiune a ţării.
Sfârşitul de săptămână aduce temperaturi plăcute în toată țara, dar duminică norii se adună deasupra multor zone.
În timp ce salariatii de la Oltchim si de la alte intreprinderi protesteaza pentru ca nu le-au fost achitate salariile de luni de zile, alesii Statului voteaza in Comisii proiecte prin care arunca pe fereastra zeci de milioane de euro anual.