Laptele de la fermieri costă infim față de tariful perceput clienților în supermarket, unde un litru de lapte a ajuns la 10-12 lei litrul.
Mai multe utilaje care sunt folosite la construcția Autostrăzii Transilvania au fost lăsate fără combustibil. În uma perchezițiilor domiciliare făcute de polițiștii din Sălaj, au fost acuzate de furt patru persoane.
Prețul motorinei continuă să crească, în timp ce benzina este mai ieftină decât în urmă cu o zi. Carburanţii standard se comercializează astăzi în România cu preţuri cuprinse între 7.38 lei/l și 8.82 lei/l.
Un pui de urs din zona Transfăgărășan a împins mașina unui turist ca și cum ar încerca să îl ajute să o pornească, chiar sub ochii mamei lui. Videoclipul a ajuns viral pe Facebook și TikTok.
Inspectorii de la Protecția Consumatorului au verificat benzinăria din Argeș, unde un bărbat a încercat sa alimenteze cu motorină, dar a primit doar aer. Asta în timp ce aparatul taxa ca și cum s-ar fi livrat combustibil.
Institutul Național de Statistică a publicat datele oficiale despre cât de scumpă este viața românilor. Potrivit INS, în ultimul an gazele naturale s-au scumpit cu peste 70%, iar combustibilii cu 35 de procente.
Compensarea carburanților ar putea fi tăiată, premierul Nicolae Ciucă susține că la finalul lunii septembrie se va face o analiză a efectelor compensării preţului carburanţilor, pentru a se decide dacă va fi menținută sau nu.
Premierul Nicolae Ciucă susține că la finalul lunii septembrie se va face o analiză a efectelor compensării preţului carburanţilor, pentru a se decide dacă va fi menținută sau nu.
Un TIR s-a răsturnat la Piatra Craiului pe drumul de la Oradea spre Cluj-Napoca.
Un bărbat care a încercat sa alimenteze cu motorină a primit doar aer. Asta în timp ce aparatul taxa ca și cum s-ar fi livrat combustibil.
Preţul uleiului s-ar putea dubla până la sfârşitul acestui an, ajungând să coste chiar și 17-18 lei/litru. Fermierii estimează că vor recolta cu un milion de tone de floarea soarelui mai puţin faţă de anul trecut, în condiţiile în care cea mai mare parte
Preţul carburanților se afișează zilnic, fiind vital în ceea ce privește creșterile de prețuri. Statul asigură o reducere de 50 de bani/litru, care este deja calculată și apare pe bon.
După o lună de la intrarea în vigoae a ordonanței de urgență dată de Guvern care prevede compensarea cu 50 de bani a prețului la carburanți, prețurile la benzină și la motorină au continuat să scadă. Carburanții standard se vând la începutul lunii august
Doi bărbați au furat 200 de litri de motorină dintr-un camion parcat în Huedin, iar ulterior au fost prinși în vamă, în timp ce încercau să plece.
Prețul petrolului este mai scăzut decât în 2008, însă clientul plătește dublu la pompă pentru un litru de carburant. Carburanţii standard se comercializează astăzi în România cu preţuri cuprinse între 8.29 lei/l și 9.10 lei/l.
Prețurile benzinei și motorinei au scăzut în luna iulie, potrivit datelor Consiliului Concurenței. Benzina e mai ieftină cu 22 de bani pe litru, față de ultima zi din iunie, iar motorina cu 15 bani, însă în continuare sunt diferențe importante de la o ben
Luni, 25 iulie, la sediul Primăriei Feleacu a fost organizată o ședință cu reprezentanții instituțiilor cu atribuții în domeniul soluționării situației apărute la rețeaua de alimentare cu apă potabilă a satului Gheorgheni, cât și reprezentantul Instituție
Se observă mici schimbări la pompă, în favoarea șoferilor. Prețurile scad treptat, nu la fel de repede cum au crescut, însă schimbările sunt vizibile.
Țăranii dintr-un sat de lângă Cluj-Napoca s-au trezit cu fântânile pline cu motorină, după un accident produs pe varianta Vâlcele - Apahida.
Cistena armatei care s-a răsturnată pe varianta Vâlcele - Apahida, luni, 18 iulie, a contaminat apa potabilă cu motorină.
Un șofer s-a trezit cu geamul de la mașină spart de un ”mini bolovan” proiectat de explozia unei anvelope.
Prețul barilului de petrol a scăzut cu 5%, ajungând la nivelul întâlnit înaintea războiului din Ucraina, dar nu este clar dacă se vor ieftini și carburanții la pompă.
Prețul barilului de petrol se ieftinește sau e la nivelul anilor trecuți, dar preţurile la pompă aproape s-au dublat și încă cresc.
Carburanţii standard se comercializează astăzi în România cu preţuri cuprinse între 8.59 lei/l și 9.34 lei/l.
Ce a pățit un șofer după ce a alimentat cu motorină de la o benzinărie din Cluj? A ajuns să plătească și a a avut parte de o surpriză neplăcută.
Românii preferă să meargă în Grecia în acest an, în detrimentul litoralului românesc și a destinațiilor clasice, Turcia, Tunisia sau Egipt. Prețurile în Grecia au crescut cu circa 15%, mult mai puțin decât în România.
Deși în ultimele săptămâni prețul barilului de petrol a scăzut la aproape 110 euro, această scădere nu se reflectă și în prețurile de la pompă.
Turiștii care s-au întors aseară din stațiunea Hurgada, chiar cu avionul în care trebuia să se afle și femeia de 44 de ani, ucisă de rechin, spun că autoritățile egiptene au tratat problema ca și cum ar fi fost una banală.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a prezentat, vineri, 1 iulie, imagini cu mai multe benzinării care au redus prețul carburanților: „Carburanţi mai ieftini! Vreau să le mulţumesc tuturor companiilor care s-au conformat voluntar”, a declarat ministrul pe
Guvernul anunță o nouă taxă pentru români. Începând cu anul 2027, românii care conduc vehicule pe motorină sau benzină, dar şi cei care au centrale de apartament vor plăti o taxă de carbon.