Județul Cluj a primit 1,2 miliarde de lei, prin Programul de investiții ”Anghel Saligny”, iar banii se vor duce în investiții. Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a anunțat că sunt 193 de proiecte de finanțare depuse.
Incendiul de vegetație uscată de la Băișoara a fost anunțat vineri, 25 martie, la prânz, iar imediat au intervenit pompierii de la Garda Băișoara.
Un accident auto s-a produs pe drumul care urcă spre stațiunea Muntele Băișorii. Două mașini s-au ciocnit în această după-amiază. Totodată, pompierii au asigurat asistența la nouă mașini care au rămas împotmolite.
Mai este puțin și sezonul de ski se încheie, iar iubitorii sezonului rece mai au foarte puțin la dispoziție să testeze zăpada de pe pârtiile din țară. Pentru iubitorii de sporturi de iarnă din Cluj am găsit noi ofertele cele mai populare ale pârtiilor din
Salvamontiștii clujeni au avut parte de o săptămână aglomerată pe părtiile din Cluj. Intervenția acestora a fost solicitată la 32 de cazuri, cu 4 mai multe față de numărul total înregistrat pe tot parcursul vacanței de iarnă.
Consiliul Județean Cluj a publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul de participare având ca obiect achiziția execuției lucrărilor în cadrul proiectului ”Lucrări de refacere a infrastructurii rutiere afectată de fenomene hidromete
O viperă matură a fost depistată pe un traseu de la Muntele Băişorii, judeţul Cluj.
Un Cod Portocaliu de vijelie este anunțat la Cluj, pentru seara zilei de duminică.
Cheile Turzii - una dintre numeroasele zone superbe ale județului Cluj, o rezervație naturală protejată de UNESCO care abia așteaptă să fie explorată.
Un autoturism a căzută în albia unui pârâu la Muntele Băișorii.
O mașină a ieșit de pe stradă și a căzut în pârâu, în localitatea Muntele Băișorii.
Pârtia veche de la Băișoara e închisă, dintr-un motiv halucinant. Alții ar pupa pământul să aibă așa bijuterie - FOTO
Un șofer bețiv din Băișoara a fost reținut pentru 24 de ore.
Pârtiile din județul Cluj sunt deschise, a nins puțin, dar sunt și care fac zăpadă artificială pentru condiții cât mai bune.
Un șofer a făcut o depășire absolut riscantă pe drumul județean care duce spre stațiunea Muntele Băișorii.
Parcarea pe drumul județean care duce spre stațiunea Buscat este interzisă, anunță autoritățile.
Iancu Șerbănescu, administratorul stațiunii Buscat, i-a replicat primarului din Băișoara, Liviu Ghibu, care l-a acuzat că ar avea numai 40 de locuri de parcare. Serbănescu a spus că sunt la Buscat 850 de locuri de parcare.
Primarul din Băișoara, Liviu Ghib, este extrem de furios pe faptul că stațiunile de schi din comună nu aduc bani la bugetul local, dar toți turiștii au pretenții de a se face investiții.
Primarul comunei Băișoara, Liviu Ghib, spune că ar fi de acord cu introducerea unor restricții de circulație pe ore, pentru a rezolva haosul rutier de la Buscat, dar Poliția Rutieră a spus că va analiza situația.
O cabană a luat foc la Muntele Băișorii, iar două autospeciale au intervenit pentru stingerea focului.
Primii fulgi de zăpadă au căzut la Băișoara în 14 octombrie. Centrul Turistic Băișoara a transmis că dimineața a fost foarte friguroasă, ceea ce a ajutat la transformarea ploii în zăpadă.
Pompierii clujeni atrag atenția asupra pericolelor cauzate de arderile de vegetație scăpate de sub control, aceștia intervenind în 8 asemenea cazuri doar astăzi.
Un incediu a izbucnit, vineri după-amiază, pe raza localității clujene Măcicașu, la o clădire dezafectată.
Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Cluj, Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj a fost solicitat în ultimele două săptămâni, pentru a acorda primul ajutor, în nu mai puțin de 58 de cazuri petrecute pe pârtiile de schi din județ,
Accident grav pe pârtia Buscat! Este căutat autorul, care a fugit
Deja celebrul ultramaratonist Tibi Ușeriu a ratat, vineri, startul în cursa internaţională Apuseni Ultra Race, în care trebuia să alerge pe un traseu montan de 170 de km, deoarece a pierdut avionul şi nu a mai ajuns. În competiţie sunt înscris
Consiliul Județean Cluj a publicat reprezentarea grafică a lucrărilor de reabilitare și modernizare, respectiv de întreținere curentă și periodică ce vor fi executate în anul 2018 pe nu mai puțin de 64 de drumuri județene.
Drumul spre stațiunea Muntele Băișorii este blocat de zeci de autoturisme care nu pot înainta din cauza poleiului.
Serviciul Public Județean Salvamont–Salvaspeo Cluj a organizat un exercițiu de salvare din telescaun.
Potrivit Consiliului Județean Cluj, în cursul dimineţii de luni, 11 decembrie, la ora 8.00, pe raza judeţului Cluj circulaţia se desfăşura normal, în condiții de iarnă. De asemenea, la această oră, la nivelul judeţului nu există drumuri ju