Taximetriștii clujeni vor protesta marți, 20 iunie, împotriva concurenților de la Bolt și Uber, pe care îi acuză că sunt mult mai competitivi, nesupunându-se acelorași reguli ca și ei.
Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit la un accident rutier petrecut pe raza localității Negreni.
Caz incredibil în Cluj! Un bărbat din Sebeș, județul Alba, a pătruns în mai multe unități spitalicești din Cluj-Napoca, de unde a sustras bani, dar și carduri bancare de la personalul medical. Individul ar fi pătruns în unitățile medicale folosindu-se de
Petre Roman a declarat că la conflictul de la Târgu Mureş, din 19 martie 1990, România risca să piardă Transilvania.
Aproape 30.000 de intrări, cu încasări de 1,7 milioane de lei, au fost înregistrate în cele patru săptămâni de la deschiderea Bazei de tratament şi agrement „Băile Sărate” Ocna Mureş.
Lebedele negre au ajuns și în acest an în Parcul Central „Simion Bărnuțiu” din Cluj-Napoca. Perechea de lebede este, deja, una dintre atracțiile principale ale clujenilor.
La inițiativa Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România a organizat în această săptămână, în Cheile Turzii primul mare exercițiu național de salvare din mari pereți stâncoși.
Două bătrâne din Cluj au rămas fără bani după ce au invitat un tânăr din Târgu Mureș în propria casă. Individul le promitea femeilor cadouri sub formă de bunuri de uz casnic. Profitând de neatenția acestora, hoțul a sustras mii de lei din portmoneul cluje
Compania de Apă Someș S.A. crește prețul apei potabile, respectiv a tarifului de canalizare-epurare, începând cu 1 Iulie 2023.
Hidrologii au emis avertizări cod roșu, cod portocaliu, dar și cod galben de inundații, pe mai multe râuri din țară, inclusiv râuri din județul Cluj.
Alex Richard Petho Podar, portarul celor de la ASA Târgu Mureș, a ajuns să fie cunoscut în urma unui scandal în care a fost implicat și manelistul Dani Mocanu, în urmă cu un an. Tânărul de 25 de ani nu este nici el ușă de biserică, fiind acuzat că ar fi a
Meteorologii au instituit un Cod Portocaliu de furtună, în intervalul 11 iunie, ora 12 – 11 iunie, ora 21.
Salina Turda este un obiectiv turistic extraordinar al județului Cluj, care impresionează prin frumusețea sa naturală, istoria bogată și atmosfera captivantă.
O anchetă demarată acum opt ani a scos la iveală modul prin care 15 persoane furau bulgări de aur, chiar și de un kilogram fiecare, din galeriile de la Roșia Montană.
Mai multe surse confirmă că Dan Petrescu a semnat cu cei de la Jeonbuk, echipă din prima ligă a Coreei de Sud. „Bursucul” va fi înlocuit în Gruia de italianul Cristiano Bergodi, care nu şi-a prelungit contractul cu Sepsi OSK.
Un pui de tigru bengalez este noua vedetă a Grădinii Zoologice din Târgu Mureș. Sasha a sosit ieri după-masă de la o Grădina Zoologică din Ungaria.
Unul dintre cele mai frumoase sate din Ardeal se află la 3 ore de Cluj-Napoca, vorbim despre satul Saschiz din județul Mureș.
Iubitorii de vacanțe și băi vor avea din vară o nouă destinație de distracție, în Bihor. Ca un făcut, toate investițiile ocolesc capitala Ardealului, Cluj-Napoca.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca organizează, în perioada 17-18 mai 2023, cea de-a doua ediție a evenimentului UMF Cluj Technology Transfer Days. Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului „PROGRES - Creșterea perfo
Organizațiile pentru protecția mediului din Cluj au ajuns la limita disperării. Voluntarii zic că oamenii sunt tot mai indiferenți față de viața animalelor sălbatice, iar numărul cazurilor tragice cresc.
Băile sărate Ocna Mureș s-au deschis, iar facilitățile moderne fac cu ochiul oricui. Prețurile sunt pentru toate buzunarele, iar copiii sub 7 ani au intrarea gratuită.
Festivalul Produsului Tradițional, susținut de studenții din anul IV de la Ingineria mediului, va avea loc la Cluj-Napoca în 15 mai 2023, între orele 10.00 – 17.00, la Centrul de Cercetare pentru Biodiversitate, din campusul USAMV Cluj-Napoca. Data este e
Adrian Marțian, cel care s-a prezentat drept prietenul bun al lui Adrian Mutu, alături de care voia să cumpere Universitatea Cluj, trece printr-un scandal demn de o telenovelă. Alături de ex-partenera lui, Roxana, Adrian Marțian are trei copii minori.
Primarul Emil Boc a promis încă o dată, ferm, că Clujul va avea un Aquapark, iar locația aleasă este ștrandul SUN, din Grigorescu.
Băile Figa, din Beclean, sunt un alt ”magnet” turistic al zonei Ardealului. Clujenii merg acolo în număr foarte mare, pentru că în oraș nu există astfel de facilități.
Polițiștii din Mureș s-au autosesizat după ce în mediul online a apărut o filmare cu un bărbat care lovește cu piciorul în cap o pisică, animalul devenind complet dezorientat. Ulterior, agresorul a postat clipul pe TikTok, alături de mesajul „Am înnebunit
Băile Sărate de la Ocna Mureș duc mai departe tradiția de 160 de ani, iar din 13 mai se redeschid complet modernizate.
Organizatorii festivalurilor UNTOLD și Neversea dau startul celei mai longevive inițiative de donare de sânge din România, intitulată BLOOD NETWORK, care a ajuns, în acest an, la a 9-a ediție. De la începutul campaniei au fost salvate peste 60.000 de vieț
Bujorii din Rezervația de la Zau de Câmpia, județul Mureș, încep să înflorească, iar vremea frumoasă din aceste zile va duce la o explozie de roșu.
Doi polițiști au ajutat un tânăr șofer să își schimbe roata după ce a avut probleme la intrare în Sighișoara. Văzând că traficul se aglomerează, cei doi agenți i-au dat o mână șoferului depășit de situație.