Deşi miza e importantă pentru ambele, jucătorii celor două echipe clujene nu vor încasa niciun ban după partida de sâmbătă.
Echipa CFR Cluj este anchetată de procurori pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și înșelăciune în transferul lui Mikael Dorsin, în 2008, la FC Moskova.
Ioan Andone, fostul antrenor al CFR Cluj, a explicat că plecarea lui din Gruia a fost determinată de un scandal cu Iuliu Mureşan, care i-a sabotat imaginea în ochii patronului Arpad Paszkany.
Iuliu Mureşam speră ca Manchester United să apeleze la rezerve aşa cum a făcut-o în meciul cu Galatasaray.
CFR Cluj a reușit să câștige meciul cu FC Braga, scor 3-1. Golurile clujenilor au fost reușite de Rui Pedro, dar în repriza secundă au fost și două bare ale lui Camora.
Paulo Sergio, antrenorul lui CFR, pregăteşte o formulă inedită de echipă pentru meciul cu Braga. Meciul este decisiv pentru calificarea în primăvara europeană.
Antrenorul CFR Cluj, Paulo Sergio, a declarat că mizează pe o victorie pentru meciul cu FC Braga care se va disputa marţi, 20 noiembrie, la ora 21.45.
Patronul CFR Cluj, Arpad Paszkany, împlinește 41 de ani, iar președintele Iuliu Mureșan vrea să îi dedice victoria marți, 20 noiembrie, victoria cu FC Braga, din Champions League.
Arpad Paszkany rupe tăcerea în legătură cu ancheta declanșată de procurorii DIICOT la clubul CFR Cluj.
Fundasul adus pentru 400.000 de euro de la Urziceni are şanse mici să mai continue în Gruia.
Procurorii DIICOT Cluj și inspectorii Gărzii Financiare Cluj verifică tranzacția a doi jucători, dar și unele transferuri de bani către un offshore din Insulele Seychelles.
Primarul Emil Boc a participat la Berlin la conferinţa ”Cities for Europe” şi la evenimentul Art Market, la Budapesta, evenimente de referinţă pentru proiectul Cluj-Napoca Capitală Culturală Europeană 2021.
Portughezii de la CFR Cluj sunt acuzați că ar forma o mafie, care schimbă antrenorii și rezolvă meciurile. Ultima partidă vândută ar fi cea cu Galatasaray Istanbul, de miercuri, 7 noiembrie.
CFR Cluj întâlnește echipa galatasaray Istanbul de la ora 21.45 într-un meci deosebit de important pentru câștigarea unui loc în primăvara europeană.
Fundașul echipei CFR Cluj, Gabi Mureșan, a declarat că un meci cu Galatasaray este unul de palmares.
CFR Cluj a câștigat la scor, 5-0, primul meci pe care Sergio Paulo l-a condus de pe banca tehnică, în Liga 1. FC Brașov nu a avut răspuns pentru determinarea clujenilor.
Soția adjunctului șefului IPJ Cluj, comisarul Alexandru Mureşan, a fost executată silit pentru 30.000 de euro, după ce nu a mai restituit un împrumut.
Noul antrenor al CFR Cluj, Sergio Paulo, a fost prezentat oficial de președintele clubului, Iuliu Mureșan.
Top Capital cei mai bogați români îi include și pe cei mai instăriți clujeni. Cel mai sus este plasat Ștefan Vuza, locul 58 într-un top național, cu o avere de 90 de milioane de euro.
DIICOT a descins la sediul Regionalei CFR Cluj, percheziția vizând activitatea ”nașilor” de tren care iau șpagă de la călători.
Ioan Andone pleacă oficial, miercuri, de la echipa CFR, la Rapid. Acesta va fi înlocuit de italianul Edoardo Reja.
Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat că echipa are șanse de a ajunge în primăvara Champions League, datorită egalului de la Istanbul.
GALATASARAY - CFR CLUJ. Clujenii joacă în această seară, de la ora 21.45, un meci important pentru viitorul echipei și al antrenorului Ioan Andone.
Căpitanul CFR Cluj, Ricardo Cadu, a sărit în apărarea lui Ioan Andone și a spus că acesta nu trebuie schimbat.
Patronul clubului CFR, Arpad Paszkany, a decis: jucătorii nu-şi mai primeasc banii pentru victoria de la Braga, din cauza rezultatelor slabe din Liga I, iar pentru ca Andone să rămână pe banca echipei clujene, are nevoie de un rezultat pozitiv azi
Iulius Mall Cluj trimite 6 clujeni la concerte în Europa în urma concursului ”Unde mergem după shopping?”, aflat la cea de-a treia ediție. Concursul s-a desfășurat în perioada 21 septembrie - 14 octombrie.
Antrenorul echipei din Gruia va fi înlocuit de un portughez propus de Cadu.
Finanțatorul echipei CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat că a luat măsuri în urma meciului pierdut, joi seara, cu Voința Constanța.
Cu conturi grase pe numele soției și afaceri imobiliare de milioane de euro, adjunctul Poliției Județene Cluj, comisarul șef Andrei Mureșan, apare totuși în declarația de avere, ca fiind sărac lipit pământului, cu datorii de 290.000 euro.
O fetiță de circa 8 ani a fost călcată de o mașină de poliție pe strada Constanța, din Cluj-Napoca, joi dimineața, în jurul orei 8.20.