Bela Karolyi, figura emblematică a gimnasticii mondiale, s-a stins din viață vineri, 15 noiembrie 2024, la vârsta de 82 de ani
O fotografie de o valoare sentimentală excepțională a ieșit la lumină, reușind să adune într-un singur cadru personalități de aur ale României. Îi recunoști? Erau foarte tineri pe atunci!
David Popovici, recentul campion mondial la 200 de metri liber, la Jocurile Olimpice de la Paris, a împlinit ieri, 15 septembrie, 20 de ani. Cel mai bogat om din România i-a transmis, chiar de ziua lui, că încep lucrările la bazinul pe care i l-a promis l
Nadia Comăneci și Florin Piersic i-au pregătit Simonei Halep o surpriză, un mesaj călduros, în timpul unei intervenții televizate, după ce campioana a obținut victoria la TAS.
Zeci de voci importante ale sportului românesc au reacționat în aceeași zi în care ITIA a anunțat că Halep a fost suspendată patru ani.
Sportivii clujeni au cucerit aurul, argintul și bronzul în proba de 30 de metri role, de la Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics, de la Berlin, iar la Judo medaliile de aur și argint.
Sabrica Voinea este noua stea a gimnasticii românești, după ce a obținut la Cupa Mondială din Doha cu două medalii de aur.
Nadia Comâneci, prima gimnastă din istorie care a primit nota 10, a avut parte de o surpriză la sala de sport la care merge, în Los Angeles. Românca s-a întâlnit cu Arnold Schwarzenegger.
Simona Halep este prima în topul celor mai apreciați sportivi din România, conform unui sondaj realizat recent, constănțeanca depășind nume precum Nadia Comăneci, Gică Hagi sau Ilie Năstase.
Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci a recunoscut că a rămas captivată de noua senzație a tenisului feminin, canadianca de origine română Bianca Andreescu.
Ladislau Boloni: ”Cum să fie Simona Halep peste Nadia? Hagi ce a câştigat?”
Un sondaj IRES, realizat în luna iulie 2018 și publicat în ultimul număr al revistei Sinteza, arată că 57% dintre români venerează un sfânt din credința ortodoxă.
Nadia Comăneci a declarat pentru New York Times despre relaţia de prietenie pe care o are cu Simona Halep.
Fosta gimnastă Nadia Comăneci primește o pensie de la statul român pentru meritele sale.
Izbucnirea lui Ilie Năstase din acest weekend, de la Fed Cup, din Constanța, a ajuns pe prima pagină a marilor publicații din lume, iar Nadia Comăneci, una dintre cele mai vechi prietene ale sale, a comentat incidentul.
Fosta gimnastă Nadia Comăneci l-a apărat pe Ilie Năstase, după scandalul izbucnit în timpul confruntării dintre România şi Marea Britanie, din barajul pentru menţinerea în Grupa Mondială II din Fed Cup.
Nadia Comăneci, alături de delegația oficială a Federaţiei Române de Gimnastică, a vizitat compania Farmec.
Nadia a fost impresionată până la lacrimi de AURUL câștigat de Marian Drăgulescu
Marian Drăgulescu a câștigat aurul la sol și a devenit campion european.
Zeița gimnasticii mondiale, Nadia Comăneci, a avut o reacție de bucurie după săritura reușită de Marian Drăgulescu.
Clujul organizează, în aceste zile, Campionatele Europene de Gimnastică, iar cu această ocazie, unele dintre cele mai mari nume ale sportului românesc au venit în oraș.
Ceremonia de deschidere a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Cluj a fost una specială, aplaudată la scenă deschisă de spectatorii din Sala Polivalentă.
Marea gimnastă a României, Nadia Comăneci, a transmis un mesaj sportivelor din lotul național care vor reprezența România la Campionatul European de Gimnastică, de la Cluj.
Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci, prima din lume care a primit nota zece într-un concurs olimpic, a vorbit despre protestele din România.
Nadia Comăneci a sărbătorit ziua de 1 Decembrie peste Ocean și a ținut să le facă urări și românilor.
Un moment mai puțin cunoscut pentru publicul român este întâlnirea dintre Donald Trump și Nadia Comăneci.
Nadia Comăneci, considerată zeița gimnasticii mondiale, i-a transmis un mesaj impresionant Simonei Halep.
O fostă gimnastă a ajuns să pozeze pentru un site destinat adulților, din nevoia de a-și asigura veniturile necesare.
Toto Cutugnio le oferă un mărțișor muzical româncelor. Artistul le dedică câteva versuri in melodia ”Una canzone che non c'e”.
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj de încurajare Simonei Halep, care urmează să joace la Turneul Cmapioanelor.