Fostul tenismen Ilie Năstase a răbufnit după ce Simona Halep a fost înfrântă în sferturile turneului de tenis de la Wimbledon de către britanica Johanna Konta.
Fostul tenismen Ilie Năstase este în cnflict cu Federația Internațională de Tenis, drept urmare scandalul făcut la meciul de Fed Cup, România - Marea Britanie, dar și a declarațiilor rasiste la adresa Serenei Williams.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu, susține că cererile miniştrilor de retragere a demisiilor sunt ”lipsite” de obiect.
Victor Ponta a declarat, duminică seară, că în cazul în care nu va trece moțiunea de cenzură împotriva premierului Sorin Grindeanu, acesta va ajunge să conducă PSD-ul.
Fostul tenisment Boris Becker a anunțat, vineri, prin intermediul unor postări pe rețeaua Twitter, că Ilie Năstase nu este rasist, precizânsă însă că ar trebui să îi ceară scuze personal Serenei Williams pentru ce a spus despre copilul ei.
Fostul tenismen Ion Țiriac i-a transmis, marți, o scrisoare deschisă președintelui WTA, Steve Simon, prin care își exprimă nemulțumirea față de sancțiunile împotriva lui Ilie Năstase.
Organizatorul turneului de tenis de la Madrid, Ion Ţiriac, l-a invitat pe Ilie Năstase la festivitatea de premiere, ceea ce a stârnit furia oficialilor din tenisul mondial.
Președintele WTA, Steve Simon, a criticat dur conducerea turneului de tenis Premier Mandatory de la Madrid, după ce Ilie Năstase a fost invitat să participe la decernarea trofeului, câștigat sâmbătă de Simona Halep.
IMAS a realizat un sondaj prin care se arată arată încrederea românilor în politicieni, intenția de vot, dar şi gradul de optimism pe care cetăţenii îl au faţă de o direcţie bună în care se îndreaptă România.
Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, este în România și a făcut un gest inedit.
Simona Halep și antrenorul ei, Darren Cahill, au făcut un gest neașteptat,prin care și-au arătat susținerea pentru Ilie Năstase.
Ilie Năstase nu va primi invitația în loja regală de la Wimbledon în urma scandalului de la meciul cu Anglia.
Un raport al UNICEF arată că România ar trebui să ia în calcul suspendarea evaluării de la clasa a VIII-a şi revizuiască parcursurile şcolare.
Primul lider mondial al ATP, Ilie Năstase, le-a spsu jurnaliștilor BBC că în cazul în care va primi o suspendare drastică din partea ITF pentru comentariile făcute la adresa copilului nenăscut al Serenei Williams va renunţa definitiv la sportul
Ilie Năstase a ajuns în atenția presei din toată lumea, în urma unor declarații și gesturi controversate petrecute la meciul România - Marea Britanie, de la Constanța, din cadrul Fed Cup.
Cristian Tudor Popescu a relatat ce l-a auzit pe Ion Țiriac spunând în perioada în care i-a fost copil de mingi.
Ilie Năstase și-a cerut scuze într-un scrisoare postată pe Facebook în două limbi, după scandalul cu Serena Williams și cel de la Fed Cup.
Ilie Năstase a ajuns ținta jurnaliștilor din toată lumea, după ce a făcut o remarcă la adresa copilului nenăscut al Serenei Williams.
Ilie Năstase este apărat în scandalul iscat după remarca ce o viza pe Serena Williams de un scriitor britanic.
Simona Halep l-a criticat pe Ilie Năstase în urma scandalului de sâmbătă, de la meciul Soranei Cîrstea împotriva Johannei Konta, din cadrul Fed Cup.
Ilie Năstase susține că el nu a făcut o remarcă rasistă, ci doar o glumă.
Izbucnirea lui Ilie Năstase din acest weekend, de la Fed Cup, din Constanța, a ajuns pe prima pagină a marilor publicații din lume, iar Nadia Comăneci, una dintre cele mai vechi prietene ale sale, a comentat incidentul.
Dan Negru a dezvăluit, pe pagina sa de Facebook, un detaliu important despre fostul mare tenismen, Ilie Năstase.
Fosta gimnastă Nadia Comăneci l-a apărat pe Ilie Năstase, după scandalul izbucnit în timpul confruntării dintre România şi Marea Britanie, din barajul pentru menţinerea în Grupa Mondială II din Fed Cup.
Jucătoarea americană de tenis, Serena Williams, i-a transmis un mesaj lui Ilie Năstase, drept răspuns lacomentariile rasiste pe care le-a făcut fostul număr 1 mondial.
Fostul premier, VIctor Ponta, a declarat, vineri seară, că i-a înmânat demisia din PSD lui Liviu Dragnea, cu care a avut o discuție destul de lungă.
Deputat PSD Cluj, Horia Nasra, a adresat o întrebare parlamentară ministrului Educației, Pavel Năstase, pe tema scăderii numărului de studenți în România.
Realizatorul TV Mircea Badea a amenințat că va lua măsuri dacă protestatarii din Piața Victoriei vor ieși, duminică, la manifestații alături de copiii lor.
O parte a clădirii de birouri a Cimitirului Central Cluj s-a prăbușit duminică după-amiaza, în jurul orei 16.00.
Monumentul de pe Cetățuia din Cluj-Napoca a fost vandalizat, noaptea trecută, pe acesta fiind desenate mai multe graffiti-uri.