NATO nu crede că statele din jurul Ucrainei sunt în pericol, pentru că peste 75% din forţele ruse sunt blocate în Ucraina şi suferă pierderi masive. Declarația a fost făcută de secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.
Şeful Gărzii Naţionale Alabama, generalul maior Sheryl Gordon, a vizitat Baza 71 Câmpia Turzii, unde sunt parcate 2 drone MQ-9 Reaper americane.
Suheil Mahmoud Muhammad, cunoscut sub numele de „Abu TOW”, a devenit faimos în timpul războiului din Siria pentru distrugerea a peste 140 de tancuri și avioane aparținând armatei regimului local. Acum vrea să lupte cu rușii.
Joi, 24 februarie, dictatorul Vladimir Putin a anunţat în zori ceea ce numește el a fi o „operaţiune militară în Ucraina, pentru a-i apăra pe separatiștii din estul țării”. La ora 6 dimineața, Darija Shovkoplyas se afla cu soțul său și băiatul lor de 10 a
Bomba găsită în resturile dronei care s-a prăbușit săptămâna trecută în Zagreb cântărea aproximativ 120 de kilograme și ar fi explodat sub pământ, a relatat duminică, 13 martie, postul public de televiziune croat HTV, citând o sursă venită de la Ministeru
Duminică seara, 13 martie, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost sesizați de un bărbat din comuna Dumitra cu privire la faptul că a găsit un aparat de zbor de mici dimensiuni, fără pilot, tip aeromodel în apropierea locuinței sale.
Europarlamentarul liberal, Rareș Bogdan, este de părere că proiectul propus ca o platformă informatică, ce va scana presa online, dar și blogurile și rețelele sociale, pentru a găsi „fake news”, este o idee proastă. Rareș Bogdan, în calitate de vice-preș
Analistul militar Radu Tudor cere României să vândă MiG-urile și să aducă aparate F-16.
Portavionul USS Harry S. Truman, al optulea portavion din clasa Nimitz al Marinei Statelor Unite, a ajuns în Marea Egee, pentru a apăra flancul estic al NATO. Acolo se afla deja portavionul nuclean francez Charles de Gaulle, cu zeci de avioane la bord.
AUR a scăzut în preferințele românilor, după ce au pus batista pe țambal în cazul războiului din Ucraina, și nu l-au condamnat. Ba mai mult au fost acuzați că sunt pro-ruși.
Statele Unite consideră că nu este viabilă propunerea Varşoviei de a trimite avioanele sale MiG-29 armatei americane, pentru ca acestea să fie apoi predate Ucrainei, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului. Marți, 8 martie, Polonia se oferise să c
Polonia s-a decis și trimite imediat și gratuit toate avioanele lor MIG-29 spre baza militară de la Ramstein, în Germania. De acolo vor ajunge, cel mai probabil, în Ucraina.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, în deschiderea Trilateralei România – Polonia – Turcia la nivel de consilieri prezidenţiali pentru securitate naţională, că parcurgem cea mai gravă criză de după cel de-al Doilea Război Mondial. „România cond
Ucraina a suferit daune enorme în ceea ce privește infrastructura de aproximativ 10 miliarde de dolari, de când Rusia a invadat țara, pe 24 februarie, a declarat ministrul ucrainean al Infrastructurii, Oleksander Kubrakov.
O femeie din Ucraina, mamă a două fete, a fugit din Harkov, al doilea oraș al țării, și s-a refugiat în România, ajungând la București.
Guvernul pregătește un act normativ care prevede introducerea stării de criză pe teritoriul României. Măsura are ca scop adoptarea unor reglementări menite să asigure coordonarea și apărarea națională.
Cinci scenarii care pot duce la finalul războiului din Ucraina, puse în discuție de politicieni și experți militari. Puțini pot prezice viitorul cu exactitate, dar iată câteva rezultate potențiale. Majoritatea sunt sumbre, scrie BBC.
Războiul din Ucraina va avea urmări fatale și asupra economiei mondiale. Nu va face o excepție nici România. Economia României va avea de suferit de pe urma războiului economic dintre Uniunea Europeană şi Rusia, însă există şi soluţii pentru a contracara
Un sondaj de opinie, realizat în Statele Unite ale Americii și România, arată ce cred cetățenii acestor state, referitor la intervenția trupelor NATO pentru descurajarea amenințărilor din exterior. Rezultatul este unul surprinzător și încurajator pentru m
Analistul clujean Mihai Curteanu a taxat personajele toxice din România, precum e și senatoarea Diana Șoșoacă, care spune că ucrainenii s-au bobardat singuri, ca să poată da vina pe ruși.
După izbucnirea războiului în Ucraina, activitatea avioanelor militare s-a amplificat pe cerul României. Mai mulți români din diferite zone ale țării au remarcat gălăgia constantă a avioanelor care zboară deasupra. Oamenii sunt îngrijorați nu doar de sune
Bogdan Ungureanu, managerul echipei de Volei ”U Cluj”, club finanțat aproape exclusiv din bani publici, e un imens ”Putinist” și militează pentru predarea Ucrainei.
Primarul Clujului a vorbit în cadrul unei emisiuni live, în această dimineață, 25 februarie, despre situația din Ucraina în contextul invaziei rusești și viitorul acestui conflict armat. Boc consideră că Europa are forța necesară de a sugruma rusia econom
Mai multe elicoptere Black Hawk cu armament au fost observate deasupra Clujului, vineri, în jurul orei 13.20.
Analistul politic clujean, dr. Horia Lupu, a realizat o nouă analiză vastă, despre situația din Ucraina. Sunt analizate ascensiunea lui Vladimir Putin, lipsa de reacție unitată a Occidentului, dar și efectele sancțiunilor.
NATO va activa planurile de apărare pentru Europa de Est, în premieră în istoria Alianței, după atacul Rusiei asupra Ucrainei, au declarat joi pentru DPA surse din cadrul Alianţei Nord-Atlantice, relatează Agerpres.
Trei autovehicule militare dintr-un convoi NATO au fost implicate într-un accident pe DN7, în zona localităţii Călineşti, din Argeş.
Politologul clujean Horia Lupu a făcut o analiză a motivelor pentru care Putin a pornit conflictul cu Ucraina.
În această dimineață, 24 februarie, un avion militar, care aparține de Forțele Aeriene Ucrainene a întreprins un zbor neautorizat în spațiul aerian românesc, în partea de nord a României.
Vladimir Putin a ordonat atacarea Ucrainei pentru a i s-a cerut ajutor din partea Republicilor Populare Donbas.