Părinții a mai mulor adolescente s-au șocat când au aflat de pe Facebook cu ce se ocupă fiicele lor.
Actrița Jessica Alba, 31 de ani, este una dintre cele mai sexy și dorite femei din lume. A născut doi copii, dar reușește să se mențină într-o formă de zile mari.
Fumatul este un viciu de care te poți lăsa foarte greu, dar potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, consumul zilnic de fructe și legume proaspete timp de 14 luni îi ajută pe aproximativ o treime dintre fumători să renunțe la fum
O serie de fotografii din Dubai, realizate de la mare înălțime, fac furori și par a fi desprinse dintr-o altă lume.
Toți oamenii visează în fiecare noapte, chiar dacă își amintesc sau nu. Puține sunt, însă, lucrurile pe care le și cunoaștem despre propriile vise.
Cercetătorii au reușit să descifreze misterul unei grupe de sânge care face ca transfuziile să fie letale. Timp de 60 de ani această grupă, denumită ”Vel”, a reprezentat un mister pentru oamenii de știință, dar acum, această descoperire a
Mașina anului 2013 este Volkswagen Golf, conform unui juriu de jurnalişti care participă la salonul auto de la New York, scrie Forbes.
Potrivit unui nou studiu, virusul Herpes simplex 1, vinovat de producerea herpesului la gură și buze, poate crește riscul apariției problemelor de memorie și cogniție.
Oamenii de știință americani au prezentat publicității noi dovezi care atestă că folosirea terapiei genetice în manipularea sistemului imunitar reprezintă o metodă promițătoare în vindecarea cancerului.
Stadionul Cluj Arena, considerat de primarul Emil Boc un veritabil ”muzeu” pentru că nu este folosit la adevărata lui valoare, va fi premiat la New York, în cadrul unui concurs internațional de arhitectură.
O femeie din SUA a făcut o descoperire care a șocat-o, când s-a uitat în cutia poștală a soțului ei.
O americancă o oripilat internetul cu un anunț de pe Facebook prin care încerca să-și vândă copiii.
Deși sunt idolatrizate și puse întotdeauna într-o lumină buna, celebritățile sunt, până la urmă, tot oameni, iar unele dintre cele mai faimoase persoane din lume ascund o serie de fobii chiar ciudate.
Noul Samsung Galaxy S4 va fi lansat în 14 martie, potrivit unor zvonuri. Evenimentul va avea loc la New York.
Un designer american a inventat un accesoriu ideal pentru angajații foarte obosiți sau care au probleme cu somnul la locul de muncă.
Deși presa a scris inițial că sportivul sud-african Oscar Pistorius și-a împușcat iubita, pe Reeva Steenkamp, confundat-o cu un hoț, acum poliția prezintă o altă versiune.
Patricia Kaas vine la Cluj-Napoca în 24 iunie și va susține un concert în memoria celebrei cântărețe Édith Piaf. Concertul este organizat de TIFF Events și este parte a turneului mondial al cântăreței.
Subway, cel mai mare lanț de restaurante fast food din lume, este dat în judecată pentru că sandvişurile nu au dimensiunile oficiale.
”Gândacul de Colorado” este un ziar al românilor de pretutindeni, un ziar editat în statul Colorado, Statele Unite și care ne ține la curent cu activitatea românilor din oricare parte a lumii.
Un singur oraș din România este inclus în top 100 cele mai vizitate orașe din lume.
Doi studenți români au participat la un concurs care și-a propus să transforme un apartament cu o cameră din New York, într-un spațiu ultra-funcțional.
Katie Holmes e curtată de nenumăraţi bărbaţi dar actriţa nu este interesată de nici unul, fiind decisă să se abţină de la sex în următorii doi ani.
Chinezii construiesc în orașele lor tot mai multe replici ale unor monumente celebre din Europa și chiar orașe întregi. Acum au început să aibă probleme pe plan intern cu un nou proiect arhitectural.
Becurile economice fluorescent au început de mult să înlocuiască clasicele becuri incandescente. Dar asta nu e neapărat un lucru bun.
Un bărbat ce călătorea din Islanda până la New York a stat legat de scaun după ce a consumat prea mult alcool și a început să devină violent.
Hillary Clinton a suferit o comoţie cerebrală acum două săptămâni şi este spitalizată.
Părerile cu privire la "femeia perfectă" au fost mereu împărţite şi criteriile au variat mult de-a lungul timpului.
O fotografie prezentată pe prima pagină a cotidianului New York Post a stârnit furie în toată lumea. Imaginea prezintă ultimele clipe din viața unui bărbat care a fost lovit de un metrou. Fotograful nu l-a ajutat să se salveze.
Nicoleta Luciu și soțul ei Zsolt Csergo ar urma să părăsească România, în 2013, și să se stabilească în SUA, împreună cu cei patru copii.
Un polițist din New York a fost fotografiat de către o turistă în timp ce oferea o pereche de cizme unui om fără adăpost din Times Square.