Doi fani ai U Cluj au publicat pe site -ul suporterilor, ucluj.ro, o scrisoare - sesizare care va fi tradusă în engleză și trimisă la FIFA și UEFA.
Valentin-Alexandru Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a purtat la ședința de marţi a Consiliului un tricou pe care era imprimată sigla televiziunii Discovery Channel.
Candidata USL, Steluţa Cătăniciu, a declarat că maşina de campanie a USL este flancată în trafic de maşini de poliţie iar afişele de pe stâlpi au fost au fost smulse
Nemulţumit de comisia de arbitraj, Paszkany ameninţă cu un protest în timpul meciului.
Antonia şi Vincenzo formau unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz, dar au decis să se despartă.
Parohia Reformată din Cluj a anunțat că va da în judecată Guvernul, Ministerul Educației, Prefectura și Consiliul Județean Cluj în cazul proiectului de construire a viitorului sediu al Inspectoratului Școlar Cluj pe strada Argeș.
Organizaţia Naţiunilor Unite a stabilit că 25 noiembrie este ”Ziua intenaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor”. În întreaga lume au avut loc duminică manifestaţii şi dezbateri pe această temă.
Un accident mortal de circulație s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe raza localității Aghireșu. Autorul accidentului, un tânăr de 23 de ani, a fugit de la locul faptei și s-a predat numai după câteva ore.
Certificatul care atestă faptul că orașul Cluj-Napoca va fi Capitală Europeană a Tineretului în 2015 a fost înmânat primarului Emil Boc, duminică seara, în Piața Unirii.
Un bărbat de 43 de ani a fost accidentat mortal, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe raza localității Aghireş-Fabrici. Șoferul s-a predat după câteva ore de la producerea accidentului.
Primarul Emil Boc a vorbit despre ceea ce înseamnă câștigarea de către Cluj-Napoca a titlului de Capitală Europeană a Tineretului în 2015.
Inna a declarat în cadrul unei emisiuni de la Pro Fm că nu și-a atins decât 20% din obiectivele stabilite și că are planuri mari pentru viitor.
RCS&RDS a scos din grila de programe televiziunea Discovery Channel, fără nicio atenționare a telespectatorilor.
RCS&RDS a scos Discovery Channel din gripa programelor de satelit, vineri dimineața, 23 noiembrie.
Preşedintele PNL Crin Antonescu nu exclude o colaborare cu UDMR, după alegerile parlamentare, şi spune că Uniunea este un partener cu care se poate negocia.
O fetiţă de 14 ani din judeţul Bistriţa-Năsăud a fost internată, joi, la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială din Cluj-Napoca în stare gravă, toxico-septică.
Un cititor Știri de Cluj a postat pe pagina de Facebook a publicației o fotografie cu un bon de tot râsul primit de la Casa Ardeleană din Sora Shopping Center.
O fotografie unicat o prezintă pe Teo Trandafir la 16 ani. Vedeta vorbește în emisiunea ”Doamne de poveste” de la Acasă TV despre anii de şcoală, despre părinţi, despre fiica ei adoptată, dar şi despre nunta ei.
NASA a emis o avertizare de furtună solară care ar putea avea consecinţe grave.
Procurorul Ioan Irimie, propus de ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, pentru funcţia de procuror şef al DNA, a fost audiat joi de secţia de procurori ai CSM.
Oamenii de ştiinţă au reuşit să calculeze rata de îmbătrânire a indivizilor, la păsări. Acum, ei speră ca acest pas să îi ajute în dezvoltarea unui astfel de test eficient şi în cazul oamenilor.
În ultimii ani, şansele de transmitere HIV de la mama la copil au scăzut de la 40% la sub 2%.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Ioan Oleleu, împreună cu vicepreşedinte Vakar Istvan, l-au primit pe ambasadorul Ţărilor de Jos în România, Johannes Hendrik Matthijs van Bonzel.
Ioan Stoica, fostul patron al jocului piramidal Caritas, trăiește la Brașov unde a fost fotografiat zilele trecute. Stoica a refuzat să discute cu reporterii, dar fosta lui șoție a vorbit despre jocul care a rulat aproape 4 miliarde de dolari.
Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, candidat din partea ARD pentru Camera Deputaţilor, a propus ca toți candidați la alegerile parlamentare din județ să semnze ”Pactul pentru Cluj”.
Virusii vin si pe Facebook ori se ascund in programul de navigare pe internet. Cinci milioane de români au conturi pe reţelele de socializare.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică aminteşte de momentul în care Fecioara Maria a fost adusă la Templul din Ierusalim, de părinţii săi, Ioachim şi Ana.
Ceața acoperă în fiercare dimineața orașul Cluj-Napoca, în timp ce sus pe Feleac este soare și cu câteva grade bune mai cald. Meteorologii susțin că este un fenomen absolul normal.
Conform Greenpeace, mai multe branduri internaționale vând articole de îmbrăcăminte care conțin substanțe chimice periculoase în haine.
Administraţia Naţională de Meteorologie a prezentat realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru perioada 19 noiembrie - 2 decembrie.