Dan Diaconescu a explicat de ce nu își repară dinții, mai ales că acum candidează și la preşedenţie.
Echinocţiul de toamnă va avea loc azi, 22 septembrie, la ora 17,49 moment în care ziua va deveni egală cu noaptea.
Anamaria Prodan primește amenințări pe telefonul mobil la miez de noapte.
Asociaţia Little People pune la dispoziţia domeniului ocopediatric din România programe de suport psiho-social pentru bolnavii de cancer.
Interlopul clujean Gore, pe numele lui Marius David, rămâne în arest pentru tentativă de omor calificat. Curtea de Apel a respins, joi, apelul pe care l-a făcut cu privire la sentinţa de 12 ani de închisoare pentru tentativă de omor calificat.
Portarul CFR Cluj, Nuno Claro, este în plin război cu gruparea Arpad Paszkany, pe care îl acuză că vrea să îl dea afară din echipă fără să îi plătească datoriile.
Vremea se răcește brusc și toamna își intră rapid în drepturi. Temperaturile scad cu până la 15 grade, iar la munte poate să apară şi zăpada.
Cazul liberalului Daniel Păcurariu, a cărui mașină a fost incendiată în noaptea de luni spre marți, seamănă tot mai mult cu un atac de tip MAFIOT.
Curtea casei în care locuiesc Cătălin şi Andra Măruţă a fost incendiată în noaptea de luni spre marţi.
n câine care păzea o gospodărie a fost spânzurat de doi hoţi, din localitatea Ostrov, scrie cugetliber.ro
Mașina fostului director al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Cluj, liberalul Daniel Păcurariu, a fost incendiată în noaptea de luni spre marți, într-un atac considerat de tip mafiot.
Noua stagiune a Filarmonicii de Stat "Transilvania” s-a deschis marţi, 18 septembrie, cu o serie de repetiții în noua sală de concerte a UBB, de unde Filarmonica a fost gonită de fostul rector Andrei Marga.
Artista în vârstă de 38 de ani şi soţul ei Paolo au anunţau oficial că urmează să aibă o fetiţă.
U Mobitelco BT Cluj va avea marți și miercuri două partide de verificare la Miercurea Ciuc, cu BC Miercurea Ciuc. Marți, partida va începe de la ora 18.00, iar miercuri de la 11.00.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că sunt probleme cu amenajarea claselor pregătitoare, iar după primul semestru întreg proiectul va fi evaluat și s-ar putea lua în considerare întoarcerea clasei zero la grădiniţă.
Un autoturism a zburat pur și simplu de pe șosea, la ieșire din Gherla spre Bunești, aterizând direct în Valea Fizeșului. Șoferul s-a înecat.
MTV a anunțat care sunt nominalizările pentru "Best Romanian Act" din cadrul galei Europe Music Awards, ce va avea loc la Frankfurt.
Un incendiu a avut loc azi-noapte pe strada Scorțarilor nr. 5, în localitatea CLuj-Napoca.
Tenismanul Horia Tecău a declarat că meciul la dublu cu perechea Jarkko Nieminen / Harri Heliovaara a fost dificil, dar că acum românii au de partea lor avantajul prospețimii.
O nouă cercetare susţine că nefumătorii care sunt expuşi în mod regulat la fumul de ţigară, riscă să aibă probleme de memorie.
Un grup format din 19 bicicliști din Canada, Anglia, Australia și Noua Zeelandă au fost atacați de țigani la ieșire din localitatea Surduc spre Gârbău, vineri, 14 septembrie, în jurul orei 16.00.
Datorită succesului înregistrat la nivel național în cadrul campaniei "AEGONOMISEŞTE acum pentru momentele cheie din viața ta!”, Banca Transilvania şi AEGON au decis reluarea campaniei.
U Mobitelco a reusit să îl transfere pe bulgarul Hristo Nikolov. Extrema ce vine de la Szolnok, campioana Ungariei și finalista a EuroChallenge, măsoară 2 metri și are 27 de ani.
Ziua Pompierilor este sărbătorită în fiecare an la data de 13 septembrie. Cu această ocazie, la Cluj-Napoca, în Piaţa Unirii, au avut loc o serie de demonstraţii în centrul Clujului.
Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, ar fi dispus să îi cedeze lui Emil Boc stadionul Cluj Arena, dar numai cotra cost.
Cu siguranța că un impact pozitiv nu au cum să aibă asupra celor ce vizionează în mod constant diverse imagini cu un grad ridicat de agresivitate, însă abia recent s-a dovedit cum anume ne pot influența aceste știri.
Fostul ministru Avram Muresan a vorbit din Penitenciarul Gherla despre moartea fiului in Nairobi, Kenya.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.) şi E.ON România au încheiat, joi, 6 septembrie, un protocol de colaborare.
O maşină a fost spartă în noaptea de 10 spre 11 septembrie, pe strada Emil Zola din Cluj-Napoca.
Patru tineri din Cluj Napoca, au fost reţinuţi de autorităţile indoneziene în timp ce încercau să distribuie biblii unor creştini de pe insula Maluku.