Klaus Iohannis cere anularea acordului dintre MAI și BOR privind împărțirea Paștilor: ”Stați acasă! Altfel, după sărbători vom avea înmormântări!”
Polițiștii vor împărți lumina în noaptea Învierii și Paștile
Paștile la Florești se distribuie timp de zece ore, pentru a nu fi aglomerație
Parohia Ortodoxă ”Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, Florești - CLUJ transmite slujba de Înviere LIVE
Supermarketuri din Cluj ÎNCHISE de Protecția Consumatorilor. Vindeau produse din carne expirate - FOTO
Scade numărul convoaielor cu români care vin acasă și care tranzitează Clujul sub escortă
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că în cursul acestei săptămâni, înainte de Paște, va fi emisă o nouă Ordonanță Militară.
Jurnalist CNN cu coronavirus s-a vindecat și spune care a fost secretul lui
Un start up clujean construiește un ventilator pentru situații de urgență. E nevoie de donații - VIDEO
Cu toate că Ordonața Militară nr. 3 interzice deplasările, în special pe timp de noapte, fără motive întemeiate sau care nu respectă condițiile prevăzute în ordonanță, acest lucru nu pare să îi oprească pe țoferii care se urcă beți la volan.
”Oamenii întreabă, mediciniștii răspund” este o nouă campanie de informare organizată de voluntarii Medici Pentru Tine, proiect organizat de Organizația Studenților Mediciniști din Cluj, campanie care are loc, de această dată, în mediul online.
Ai întrebări despre coronavirus? Mediciniștii clujeni răspund pe Facebook la toate întrebările
Un medic militar din CLuj, care a fost detașat în cursul acestei săptămâni la Suceava, cel mai mare focar de coronavirus din România, povestește, într-un mesaj făcut public, cum se văd lucrurile "pe partea cealaltă", acolo unde sunt izolați și îngrijiți,
Cercetătorii au aflat că românii sunt mai rezistenți la coronavirus
Postarea unei clujence, după ce a văzut că la Lidl e aglomerat: SUNT ATÂT DE FURIOASĂ....!!
Polițiștii clujeni au depistat și reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați acuzați de comiterea unui furt din locuință.
Nelu Tătaru: Vârful pandemiei va fi în a doua jumătate a lunii aprilie, după 20, 21 spre 25
Drama ”sclavilor, cum sunt numiți, care pleacă de la Cluj în Germania, la muncă: Azi e ziua fetiței mele de 6 ani! Asta e România - VIDEO
Organizatorii festivlaului UNTOLD anunță că au lansat o nouă campanie pentru a-i ajuta pe români pe timpul crizei cauzate de pandemia COVID-19.
Polițiștii clujeni au prins în flagrant, azi-noapte, doi tineri care ar fi pătruns într-un garaj din cartierul Oprișani, din municipiul Turda
Pelerinajul de Florii nu se va mai ține în acest an, iar în noaptea de Înviere, credincioșii vor putea ieși în fața casei cu o candelă sau lumânare, pentru a primi Lumina Sfântă, anunță Biserica Ortodoxă Română.
Inspectorii ABA Someș-Tisa au constatat, ca urmare a unei sesizări, că un cetățean din localitatea Florești, județul Cluj a realizat lucrări ilegale în albia minoră a Văii Boșorului.
Medic cu coronavirus la Spitalul Penitenciar Dej. A adus virusul de acasă la locul de muncă
Imagini în care doi bărbați sunt bătuți de polițiști în București, în noaptea de marți spre miercuri, după ce au refuzat să se legitimeze au ajuns virale pe internet.
Fotbalist vindecat de coronavirus a vorbit despre boală: ”Nu știi ce se întâmplă. Mă gândeam că a doua zi mă voi trezi fără să respir”
Cine ar fi crezut. Sorina Pintea și-a anulat demisia și este iarăși șefa Spitalului Județean din Baia Mare
Ministrul Sănătății: Armata va produce ventilatoare pentru secțiile de terapie intensivă - VIDEO
Departamentul pentru Situații de Urgență anunță că cel de-al treilea transport aerian cu echipamente medicale din Coreea de Sud a ajuns, în această dimineață, în țară.
Întrebarea unui pacient către medicii revoltați de lipsurile din spitale: Acum frica de moarte vă revolta domnilor doctori?
Voluntarii Rescue 4x4 au sprijinit pompierii la stingerea incendiului de la Aghireșu - VIDEO