De la ora 20:30, ora României, va avea loc deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris, care va dura aproape 4 ore. Au trecut exact 100 de ani de când ,,orașul luminilor" a găzduit evenimentul.
Lucrările pentru realizarea bazinului de înot din Borhanci le dau bătăi de cap clujenilor care locuiesc în zonă.
Anglia și Spania se vor întâlni în marea finală de la Euro 2024, care se va juca pe Stadionul Olimpic din Berlin, pe data de 14 iulie.
Performanța și excelența îl caracterizează pe David Andrei Vlad, un elev din Buzău, șef de promoție la cel mai performant colegiu din oraș.
Doi clujeni au fost implicați într-o altercație violentă la Bazinul Olimpic din Cluj-Napoca. Totul s-a petrecut duminică după-amiaza, chiar la marginea bazinului.
Sportiva legitimată la CSU Cluj, Mădălina Amăistroaie va participa la Jocurile Olimpice de la Paris, reprezentând România, la proba de tir cu arcul, a anunțat Comitetul Olimpic și Sportiv Român, pe o rețea de socializare.
Un tânăr, proaspăt absolvent al Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia a fost admis la Academia Forțelor Aeriene din SUA.
Odată cu intrarea USR în Consiliul Local, scena politică locală s-a reconfigurat. Ședințele de Consiliu Local au început să fie un spațiu unde se discută problemele clujenilor și nu doar un formalism unde se ridică mâna fără obiecții.
„Pe 9 mai, ne spunea primarul ca "au intrat buldozerele " și începe construcția bazinului din Borhanci de pe strada Bicaz. Și de atunci,buldozerele nu s-au mai mișcat!”,
Ștrandul Clujana a fost deschis alături de baza sportivă pentru a deservii zecile de mii de angajați ai fabricii de încălțăminte.
Deputatul Sabin Sărmaș, candidat independent pentru Primăria municipiului Cluj-Napoca, îi cere public lui Emil Boc să își dea demisia din fruntea administrației locale.
Deputatul de Cluj Sabin Sărmaș, exclus din PNL pentru că a contestat public capacitatea și interesul lui Emil Boc de a mai conduce orașul, și-a lansat oficial candidatura la Primăria Cluj-Napoca, în calitate de independent”
Jucătoarea de tenis Simona Halep va reveni pe teren în iunie, într-un meci demonstrativ, cu Andre Agassi și Steffi Graf, la Sports Festival 2024.
Patru dintre cei mai mari jucători ai tenisul mondial vor juca la demonstrativul de excepție organizat în cadrul Sports Festival 2024: Andre Agassi și Steffi Graf vor face show alături de cea mai bună jucătoare din istoria României, Simona Halep, și de al
Clujenii care locuiesc în cartierul Grigorescu sunt nemulțumiți de modul în care cei de la RADP Cluj gestionează situația Bazinului Olimpic Grigorescu.
Pokerul are o întreagă istorie în spate, la fel ca și jucătorii săi.
Anul școlar a început și problemele nu au putut fi rezolvate de cei care conduc Ministerul Educației.
Începând cu noul an școlar va intra în vigoare și noua Lege a Învățământului Preuniversitar, care vine la pachet cu schimbări majore în cazul burselor primite de elevii de liceu și gimnaziu
Luna august este luna concediilor, iar o ieșire la ștrand sau piscină este un mod perfect de a petrece o zi superbă de vară. Costurile nu sunt tot timpul la îndemâna oricui, mai ales că un copil ar vrea să meargă mai des la un bazin.
Vața Băi, stațiunea redeschisă de un milionar discret din Cluj-Napoca, s-a redeschis, dar prețurile sunt nesimțit de mari, pentru o stațiune izolată.
Un milionar al Clujului, care este un mare jucător pe piața televiziunilor din România, a cumopărat ștrandul de tradiție din Ardeal, Vața Băi, și l-a pus la punct la cheie.
RADP va redeschide Bazinul Olimpic Grigorescu de la jumătatea verii, mai precis din 17 iulie 2023. Bazinul a fost închis anul trecut pentru că erau cheltuieli prea mari cu încălzirea. Ei bine, la Cluj e deja cald din luna mai, dar RADP (Regia Autonomă a
Ștrandul Olimpic din Cluj-Napoca s-a deschis. Prețurile sunt mult mai decât în restul ștrandului.
Curenții rip, ucigașii tăcuți din Marea Neagră care fac anual zeci de victime! Aceștia apar când sunt valuri și pot trage o victimă spre larg, chiar și când apa este relativ mică, până la brâu.
Sports Festival, cel mai mare eveniment multi sport din România, a încheiat cea de-a patra ediție cu un număr record de participanți. Timp de patru zile, peste 150.000 de copii și adulți au descoperit și s-au bucurat de un întreg univers al sportului, în
Cea de-a patra ediție SPORTS FESTIVAL aduce la Cluj-Napoca, în 1 - 4 iunie, inițiere în peste 25 de sporturi, provocare pe traseul Survivor România, super campioni față în față cu fanii, la Sports Talks, un masterclassdedicat profesioniștilor, crosul Supe
Două femei pilot, care lucrează în administrația publică clujeană, vor concura în 12 - 13 mai pe stadionul Național Arena din București, la prima etapă din acest an a Campionatului Național WomenRally Bosch Car Service - Trofeul Enel X Way.
Favorita primarului Emil Boc, FC Universitatea Cluj, va încasa în 2023, 10 milioane de lei din bani publici.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat semnarea contractului pentru proiectarea și execuția noului bazin de înot din cartierul Borhanci.