Palatul Episcopiei Greco-Catolice din Oradea a fost curpins de flăcări sâmbătă seara.
Farmec încheie primul semestru al anului 2018 cu o cifră de afaceri de 116 milioane lei (aproximativ 25 milioane Euro) și raportează o creștere de 10% față de aceeași perioadă din 2017.
La mai bine de 7 ani de la cumplitul accident care-l ţine pe Mihai Neşu (35 de ani) în scaunul cu rotile, fostul fotbalist a spus că trăiește cea mai bună perioadă din viața sa.
Iubitorii de muzică, dar și de munte sunt invitați la Smida Jazz Festival 2018, într-un decor fantastic, în Munții Apuseni.
Cosmin Butuza, secretar de stat în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, a spus, într-o conferinţă de presă ţinută la Federaţia de Şah, cuvântul ”tricoaie” și nu ”tricouri”.
Cinefilii din Oradea sunt așteptați la TIFF, în perioada 7 – 9 septembrie.
Consilierii locali din Cluj-Napoca au votat proiectul prin care se vor majora tarifele de transport în comun din oraș, începând cu data de 1 octombrie.
Un accident rutier, soldat cu moartea unei persoane, a avut loc, marți dimineață, în jurul orei 5.50, pe raza localității Negreni.
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, marchează deschiderea celui mai nou magazin Gerovital din Cluj-Napoca printr-un eveniment special.
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, continuă parteneriatul cu Electric Castle, acesta fiind cel de-al doilea an consecutiv în care brandul Gerovital este alături de fanii festivalului.
Cătălin Ioniţă a fost schimbat de la conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), Ministerul Afacerilor Interne (MAI) susţinând că acesta a cerut schimbarea.
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, continuă expansiunea națională a rețelei de magazine de brand prin inaugurarea primului magazin Gerovital la Oradea.
Un accident rutier grav, soldat cu moartea unei persoane, a avut loc, joi dimineață, pe drumul Cluj-Oradea.
U-Banca Transilvania a pierdut cele două meciuri jucate în deplasare, pe terenul celor de la Steaua CSM EximBank București, iar meciul decisiv pentru calificarea în finală se va juca la Cluj-Napoca.
Echipa U-BT 1 Cluj-Napoca a caștigat vineri medaliile de aur ale campionatului național, categoria U16, în urma desfășurării Turneului Final de la București, din sala Regimentului de Gardă ”Mihai Viteazul”.
Motociclistul rănit grav în urma accidentului de duminică, ora 14:30, de pe strada Piatra Craiului.
Ancheta făcută de Poliție a stabilit că Sanda Ungur, tânăra de 21 de ani care conducea mașina implicată în accidentul de la Jibou, nu a respectat semnalele la trecerea la nivel cu calea ferată.
Campioana României la baschet, U-BT Cluj, se pregătește să joace meciurile din seria semifinală cu Steaua CSM EximBank București, disputate în zilele următoare.
Potrivit unui sondaj realizat recent în rândul tinerilor, Cluj-Napoca se află pe primul loc într-un top al preferințelor acestora de a se muta într-un alt oraș pentru un loc de muncă.
U Banca Transilvania va juca semifinalele Ligii Naționale de Baschet Masculin, după ce a învins echipa Phoenix Galaţi.
A șasea ediție Electric Castle va debuta în forță anul acesta: încă din prima zi, pe scenele festivalului vor urca unii dintre cunoscuți artiști de pe afiș, pentru a da startul unei petreceri care se va întinde pe 5 zile,
Organizația Studenților Mediciniști din Cluj lansează ediția din acest an a proiectului ”Donează sânge! Fii erou!”, în perioadele 3-4 mai și 7-11 mai 2018.
Două accidente s-au produs aproape simultan vineri, 6 aprilie, pe Piatra Craiului la numai un kilometru distanță.
Polițiștii clujeni au depistat un tânăr de 24 de ani, din Oradea, care ar fi sustras mai multe unelte electrice și o bicicletă din două garaje din cartierul Mănăștur.
Miruna Pîrja, 18 ani, elevă la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu, fusese rănită foarte grav în accidentul din 25 februarie, de la Poieni. Ea a decedat marţi după amiază, anunță medicii.
Un accident rutier grav, sodat cu rănirea unei persoane, a avut loc, duminică seară, pe drumul Huedin - Oradea.
Angajații de la Emerson Cluj, unul dintre cei mai mari angajatori din județ, sunt nemulțumiți de condițiile din autobuzele Companiei de Transport Public Cluj.
Compania irlandeză Ryanair va închide, din toamnă, toate zborurile pe care le operează din şi către Aeroportul Internaţional Oradea.
Primăria Cluj anulează Parcul Est - Între Lacuri propus de specialiști și societatea civilă într-o petiție cu 3.000 de semnatari, acuză deputatul clujean, Adrian Dohotaru.
Două dintre victimele accidentului grav de circulație de la Poieni au nevoie sânge.