Un tânăr din Cluj vinde ouă și miere pentru a-și ajuta fratele bolnav de cancer.
"Sharoma de post" este o expresie care se referă la o aromă sau la un preparat alimentar specific pentru perioadele de post religios. În aceste perioade, conform tradiției creștine, se practică abstinența de la consumul de produse de origine animală, incl
Un fenomen controversat pe platforma de socializare TikTok a luat amploare printre clienții români.
Andrei a trăit 14 ani în Londra, unde a avut la picioare aproape tot luxul din lume. A lăsat însă totul și a decis să se întoarcă acasă.
Camera Deputaţilor a adoptat, marți, proiectul de lege care prevede prelungirea limitării adaosului comercial la alimentele de bază până la finalul anului, pe 31 decembrie 2024.
Doctorul Mihail Pautov a subliniat importanța adoptării unor obiceiuri sănătoase după împlinirea vârstei de 40 de ani. Multor români le scapă faptul că, de fapt, organismul suferă multe schimbări după această vârstă. Iată mai jos toate detaliile.
Ciorba de burtă clasică este, în general, cea mai populară variantă în multe culturi și regiuni. Este renumită pentru gustul său bogat și reconfortant, combinând aroma intensă a burții de vită cu legumele proaspete și condimentele. Servită cu smântână și
Crescătorii de găini au ajuns să vândă oul de casă cu 1,5 lei bucata. Prețul este exorbitant, dar crescătorii sunt obligați să majoreze tarifele pentru că totul s-a scumpit.
O femeie a vrut să arate ce a putut cumpăra cu 101 lei de la un magazin Lidl, dar postarea ei a atras multe critici.
Oul este considerat un aliment important în alimentația noastră din mai multe motive.
Cartoful este alimentul nelipsit din din casele românilor, care însă s-a scumpit enorm în ultimii trei ani, arată datele Institutului Național de Statistică.
Ștefan Sigmund este clujeanul care în 1996 a doborât recordul mondial la fumat țigări simultan. Acesta a fumat 800 de țigări deodată, dar recordul nu a fost omologat pentru a fost părea nebunesc.
Cluj-Napoca se află în topul clasamentului atunci când vorbim de orașele cu cel mai scump coș alimentar din România.
„Taci și înghite” este denumirea unui preparat tradițional, cu origini ardelenești, fiind vorba despre o rețetă veche, care era preparată în trecut de ciobani.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a verificat cele 63 de locații ale lanțului de supermarketuri Mega Image din Cluj și a aplicat amenzi în valoare de 900.000 mii lei pentru neregulile depistate.
Cei care vor să pregătească un mic dejun rapid și delicios pot opta pentru o omletă pufoasă cu brânză.
Magazinul Selgros din Cluj-Napoca a fost amendat cu 30.000 de lei, după un control al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor.
Guvernul va adopta prelungirea cu 60 de zile a ordonanței privind plafonarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază. Lista produselor a fost actualizată.
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Cluj a desfășurat, în cursul anului 2023, un număr de 3278 de acțiuni de control pe raza județului Cluj. În urma acestora au fost aplicate amenzi usturătoare, în valoarea totală de circa 25.000.000 le
Bianca Drăgușanu și-a făcut recent un lifting facial, intervenție care ar fi costat 11.000 de euro.
Clujenii sunt disperați de sutele de ciori care își duc veacul în oraș.
Proprietarul unui BMW s-a trezit cu mașina vandalizată de autori necunoscuți, după ce a parcat neregulamentar.
Medicul nutriționist Virgiliu Stroescu a spus că mâncarea preferată a românilor, mămăliga cu brânză rasă, cu smântână, unt și ouă ochi, este cea mai mare otravă pentru organismul uman.
Inspectorii de la Protecția Consumatorilor le-au dat amenzi usturătoare lanțurilor de magazine Auchan și Penny din județul Cluj. Inspectorii au găsit spații insalubre, dar și produse la raft care aveau un gramaj mai mic decât cel declarat de producător.
Avertismentul ANPC pentru români, înainte de Postul Crăciunului 2023!
Veverita roșcată, una dintre cele mai cunoscute rozătoare din pădurilor noastre, apare frecvent în parcurile Clujului. E drept că într-un număr prea mic, dar nici parcurile din Cluj-Napoca nu sunt de dimensiunile celor din Londra.
Maioneza de post se poate face în multe moduri, dar azi vă vom prezenta un sos unic și foarte gustos.
Guvernul a aprobat ordonanța de urgență privind prelungirea plafonării prețurilor la anumite alimente, pentru încă 90 de zile.
Mâncarea este tot mai scumpă, mai ales dacă ne-am obișnuit cu cantinele sau restaurantele, așa că tot mai mulți oameni revin la vechile pachețele de acasă.
Premierul Marcel Ciolacu a intrat mai repede în campania electorală și s-a pozat la cumpărături, în supermarket.