Salvamontiștii clujeni au avut parte de o săptămână aglomerată pe părtiile din Cluj. Intervenția acestora a fost solicitată la 32 de cazuri, cu 4 mai multe față de numărul total înregistrat pe tot parcursul vacanței de iarnă.
Dorian Popa a trăit o adevărată spaimă, după ce a fost oprit în trafic şi flancat de patru poliţişti de la trupele speciale în Grecia.
Clujenii au fost băgați în sperieți de o serie de explozii puternice, care s-au produs în Grădini Mănăștur.
Dispeceratul Național Salvamont a publicat o serie sfaturi, în prag de iarnă, pentru martorii accidentelor de pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă. „Nu intrați în panică”, este primul îndemn al salvamontiștilor.
Trei case s-au făcut scrum în cartierul Schei din Brașov. Proprietarii au suferit atacuri de panică.
Sorin Gadola, fiul fostului fondator al EnergoBit și acționat la CFR Cluj, a spus că a renunțat să își încălzească locuința și poartă haine groase.
CEO -u BT, Omer Tetik, a făcut previziuni economice pentru anul 2022.
Medicul Vasi Rădulescu le spune românilor să nu se îndoape preventiv cu vitamina D.
Au fost clipe de panică aseară pentru cei 113 pasageri care s-au întors din Egipt pe Aeroportul din Cluj. Anvelopele trenului de aterizare au explodat după contactul cu solul, iar scânteile produse prin frecarea trenului de aterizare de pistă, au provocat
O hală a luat foc marți dimineața, în Parcul Tetarom 1, de pe Tăietura Turcului.
Dana Budeanu este acuzată de Deparramentul pentru Situații Speciale (DSU) ca răspândește informații false despre numărul mare de vaccinați care sunt internați la ATI.
Profesorul de sănătate publică de la UBB Cluj, Răzvan Cherecheș, a vorbit despre efectul UNTOLD, după terminarea festivalului, și când se vor închide școlile.
O persoană a făcut un atac de panică, după un accident care s-a produs pe strada Traian Vuia, din Cluj-Napoca.
Visele se repetă de foarte multe ori în cazul multora, iar studiile arată că aproape două treimi oameni au aceleași vise.
Un accident în lanț s-a produs pe Calea Florești, sub Podul N, spre Florești.
Venirea la putere a talibanilor în Afganistan reprezintă un moment dureros pentru femei. Ele știu că noul regim urmează să le restricționeze sever drepturile, iar acțiunile din zilele de dinaintea cuceririi Kabulului nu fac decât să accentueze temerile.
Cum mint zodiile? Pentru unii oameni vine natural, pentru alții e un adevărat chin, iar alții pur și simplu nu pot, se dau de gol singuri. Totuși, acest lucru se datorează semnului zodiacal sub care suntem născuți. Așadar, majoritatea oamenilor dintr-o an
Întâlnirile dintre oameni și animalele sălbatice, în speță urși, sunt întotdeauna subiect de discuție. Lipsa locurilor special amenajate pentru urși, lipsa depozitării corecte a resturilor menajere, înmulțirea necontrolată și construcția de așezări omeneș
Horoscop 27 iulie 2021. Astrele anunță o perioadă foarte bună pe toate planurile pentru Taur, în timp ce pentru Fecioare bat clopote de nuntă.
Claudia a relatat cum a ajuns să fie diagnosticată cu ”COVID lung”, adică revenirea după cele două săptămâni de carantină este foarte grea.
Mamele din Cluj semnalează faptul că pedofilii care își încearcă „norocul” cu copii lor, nu mai au nicio reținere față de prezența lor.
E o explozie pe piața gazelor naturale. Prețul s-a dublat la nivel mondial din cauza cererii. Cea mai mare creștere a exporturilor a fost către Turcia și România.
Femeia care a atacat-o cu pietre pe Mirela Vaida, în platoul emisiunii Acces Direct, a fost trimisă în judecată pentru ultraj contra bunelor moravuri, şi nu pentru tentativă de omor, aşa cum a cerut victima.
Angela Rusu a născut al treilea copil la 47 de ani și a spus că nu va alăpta deoarece are multe evenimente programate.
Medicul Flavia Groșan încurajează românii să nu evite bronhoscopia, atunci când este cazul, deoarece aceasta ”este o investigație de bază în Pneumologie, cu riscuri minime pentru un bronholog experimentat”.
Un zgârie-nori de 300 de metri înălțime a început să se clatine din senin în metropola chineză Shenzhen.
Inspectoratul de Stat în Construcții a aplicat o sancțiune de 20.000 lei pentru executantul lucrărilor de pe șantierul blocului de pe strada Edgar Quinet pentru organizarea necorespunzătoare și executarea lucrărilor de construcții fără responsabili tehnic
Situația acumulării apei din barajul Someșul Rece se află sub control, iar deversarea nu s-a mai făcut.
Român, arestat pentru că a pornit o drujba într-un bar din Spania, după ce i s-a spus să își pună mască
Românul a fost arestat pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, în Olanda, după ce a anunţat că are o bombă în valiză.