Rezultatele foarte bune ale elevilor clujeni vor fi premiate la sfârșitul acestui an, în cadrul Galei de Excelenţă "10 pentru Cluj - Juniorii Clujului, Speranţele Cetăţii"
Ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, a fost întrebat ce i-ar spune unui șofer de TIR care alimentează din Ungaria și nu de la Cluj pentru că e mai scump.
Noul inspector general școlar adjunct este Torok Zoltan, numit în locul lui Tunde Peter, prinsă cu șpagă la Bac.
Primăria Cluj-Napoca a anunțat că fundațiile sau asociațiile care prestează servicii sociale pot primi subvenții pentru activitatea de anul viitor.
Un clujean înscris la preselecțiile ”Românii au talent”, din 8 octombrie, susține că organizarea a fost deficitară.
Ștefan Moșanu este un tânăr român care a lasat o scrisoare care s-a viralizat și în care spune Adio României, birocrației și taxelor uriașe.
Studii recente au aratat ca peste 50% dintre barbati si 50% dintre femei inseala la un moment dat intr-o relatie.
Poliția Română va demara cea de-a noua ediție a „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”, o campanie derulată la nivel naţional.
Agentul Radu Răcan a scăpat de probleme în cazul bătăii de la Beliș, după ce un procuror i-a dat neînceperea umăririi penale (NUP).
O elevă de șase ani din Cluj-Napoca, de la Colegiul Pedagogic "Gheorghe Lazăr” ar fi fost agresată sexual de soțul învățătoarei.
Un părinte a fost internat în spital, după un meci de fotbal între copii. A fost o bătaie generală, între părinți și antrenori.
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă (fosta Şcoală Specială nr. 1 de pe str. G. Coşbuc) Cluj-Napoca a fost mutată într-un alt sediu pentru că biserica a pus mâna pe clădire.
Clujul a fost paralizat luni dimneața o dată cu începerea noului a școlar.
Odată cu începerea anului școlar, aproximativ 250 de polițiști clujeni se vor afla pe străzi, în zona şcolilor şi liceelor.
Elevii și studenții din Apahida vor beneficia de transport gratuit pentru mijloacele de transport în comun ale Companiei de Transport Public Cluj, pentru a ajunge în Cluj-Napoca.
Un caz controversat este în atenția Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Doi tați care au vrut să își schimbe fetița în vestiarul bărbaților la un club de fitness au depus plângere.
Mihaela Rădulescu trece prin momente grele, după ce o importantă persoană pentru ea s-a stins din viață.
O femeie a povestit pe Facebook o întâmplare șocantă de la Salina Turda. A găsit un bebeluș închis într-o mașină de părinți, deși afară erau 30 de grade Celsius.
Evenimentul ”Seri de vară clujene” se mută în acest weekend în cartierul Mănăştur, zona "La terenuri ”. Clujenii au astfel şi în acest weekend la dispoziţie o serie de evenimente gratuite în spaţiul public.
Pentru anul școlar 2014-2015 Primăria Cluj-Napoca anunță că vor fi disponibile aproximativ 1.000 locuri în creșele din oraș, din 2012 până astâzi fiind înființate 152 de noi locuri pentru copii.
Mihai Găinuşă i-a replicat ironic lui Șerban Huidu, care a lansat atacuri după plecarea fostului cârcotaș la Radio 21.
Cerlebrul cascador Szobi Cseh a murit vineri dimineață, la vârsta de 71 de ani, la spitalul Fundeni, unde era internat. Acesta suferea de cancer osos.
O petrecere caritabilă va avea loc în Parcul Balnear Toroc, pentru strângerea de fonduri care să ajute o familie greu încercată din Dej.
O clujeancă stabilită de câțiva ani în Italia a revenit acasă în această vară împreună cu băiețelul ei de 9 ani. Când au vrut să plece, la finalul sejurului, Poliția de Frontieră i-a blocat pe Aeroport.
Antonia a luat prin surprindere lumea showbiz-ului după ce a anunțat, vineri dimineață, pe pagina sa de Facebook, că este însărcinată.
Antonia a anunțat pe Facebook că este însărcinată și că trăiește o perioadă frumoasă.
Ministerul Educației a anunțat că absolvenții clasei a XII-a, care au promovat examenul de bacalaureat, vor putea să folosească adeverinţele ce atestă acest fapt atât în ţară, cât şi în străinătate.
O dată cu venirea verii vrei sa fii slab si sa arati bine in costum de baie.
Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din învățământul preuniversitar a transmis o scrisoare deschisă ministrului Educației, Remus Pricopie, în care aceștia se plâng de subiectele de la proba de limba și literatura română din c
Șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Cluj, Valentin Cuibus, consideră că în școli ar trebui introduse uiforme, pentru a nu crea frustrări între elevi.