Cozonacul se numără printre mâncărurile de tradiție la orice masă de Paște. Pentru cei care preferă să prepare desertul tradițional acasă, iată o rețetă inedită de-a lui Florin Dumitrescu, pentru un cozonac pufos.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță că mijloacele de transport în comun vor circula conform unui program special în perioada minivacanței de Paște.
Prognoza meteo arată că vor fi temperaturi de primăvară în prima zi de Paște, însă nu scăpăm de ploi, iar ulterior vremea se va răci din nou.
Mai sunt doar câteva zile până la sărbătoarea Paștelui, iar gospodinele au intrat pe ultima sută de metri când vine vorba de pregătirile pentru masa de Paști. Pasca tradițională este nelipsită de pe mesele românilor de Paște, de aceea, ingredientele pentr
Săptămâna Patimilor este ultima şi, totodată, cea mai aspră săptămână a Postului Sfintelor Paști. A început în Duminica Floriilor și se încheie în Sâmbăta Mare, respectiv pe 15 aprilie.
Scumpirile din ultima perioadă se resimt crunt în portofelele tuturor românilor. Acestea se resimt mai ales în această perioadă de sărbători, când vine vorba de prețul alimentelor specifice mesei de Paște, care au crescut considerabil în comparație cu ult
Primarul Clujului, Emil Boc, a făcut luni o vizită la Parcul Armătura, proiectul pe care îl încadrează la „Clujul Verde” și nu a descoperit nereguli.
Mai sunt puține zile până la sărbătoarea de Paște, iar ministrul Muncii a dat o veste bună pentru cei cinci milioane de români pensionari. Care este anunțul făcut de Marius Budăi?
Mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei, este de părere că Biserica Ortodoxă Română (BOR) ar trebui renunțe la stilul vechi și sî stabilească data Paștelui în același timp cu țările vestice, catolie și protestante.
Inflaţia a micşorat lista românilor pentru cumpărăturile de Paşte. Uşoara creştere a unora dintre venituri a fost practic anulată de costurile tot mai mari ale bunurilor şi serviciilor.
Vremea de Paşte pare să nu fie una care să ne bucure prea mult, după episodul de viscol ca în plină iarnă.
Companiile pot acorda beneficiile extrasalariale și sub forma tichetelor cadou pentru sărbătorile de Paște. Cei mai mulți dintre angajatori preferă, însă, să le ofere sub forma tichetelor de masă sau cadouri în bani.
Horia Constantinescu, șeful ANPC, a lansat, în cadrul unei intervenții televizate, un avertisment privind produsele alimentare pentru Paște cumpărate de români de pe marginea drumului.
Sărbătorile Pascale bat la ușă și în fiecare familie se fac liste întregi de cumpărături pentru masa de Paște.
Curățarea caselor în Lunea Mare este o tradiție populară în anumite regiuni ale lumii, mai ales în zonele rurale din Europa de Est și Balcani, unde există o mare comunitate ortodoxă. Această tradiție are o semnificație religioasă, dar și o semnificație pr
Mâncarea continuă să se scumpească. Au mai rămas doar câteva zile până la Paște, iar pentru masa din acest an, românii vor fi nevoiți să scoată mai mult din buzunar.
Două zodii din horoscop se vor bucura de o perioadă destul de bună de Paște și vor radia de fericire în următoarea perioadă.
Cozonacul rămâne un produs de neînlocuit de pe mesele românilor în perioada sărbătorilor. Chiar dacă gospodinele preferă să îi prepare acasă, adăugând în compoziția lor ingredientele preferate, mulți români preferă să economisească timp în bucătărie și să
În fiecare an, cu o săptămână înainte de Paște, creștin ortodocșii sărbătoresc Duminica Floriilor, denumită și Intrarea Domnului în Ierusalim. Este cea mai importantă dinaintea Paștelui, dar și cea în care creștinii se simt mult mai luminați.
Amplasat de-a lungul frumoasei riviere turcești de pe coasta Mediteranei, Antalya este un oraș mare și vibrant, care își întâmpină turiștii cu numeroase stațiuni, hoteluri, baruri și restaurante.
Vinerea aceasta este ultima zi de școală pentru elevii din România. Timp de două săptămâni aceștia se vor bucura de vacanța de Paște, urmând să revină în băncile școlii în data de 19 aprilie.
O familie din Bercheșu, județul Cluj, produce pită țărănească așa cum făceau bunicii. Adina Todea își oferă serviciile, mai ales că acum se apropie sărbătorile de Paște.
Sărbătorile de Paște de anul acesta vor fi mai costisitoare decât cele din ultimii ani, din cauza creșterii inflației. Carnea de miel, preferata românilor pentru masa tradițională de Paște, costă aproximativ 40 de lei per kilogram, iar ouăle s-au scumpit
Vacanţa de Paşte în 2023 se întinde pe aproape două săptămâni, după cum se vede din calendarul anului şcolar în curs al Ministerului Educaţiei. Așadar, Paştele în 2023 vine cu o minivacanţă pentru români şi cu o vacanţă mai mare pentru elevi.
Preţul unui kilogram de carne de miel variază în magazinele din România cu o săptămână înainte de Sărbătorile Pascale.
În Ardeal există stațiuni care atrag turiștii indiferent de anotimp. Sovata este doar una dintre ele. Oamenii vin aici pentru peisajele de vis, dar şi pentru serviciile pe care le oferă hotelierii. Iar pentru perioada sărbătorilor Pascale ofertele sunt va
Mai sunt puține zile până la sărbătoare de Paște, iar pregătirile au început deja pentru unele gospodine. Ca în fiecare an, ouăle roșii vor fi nelipsite de pe pe mesele românilor. Iată o metodă inedită pentru ca gălbenușul oului să nu se mai înverzească.
Lasă primăvara să te inspire! Iulius Mall Cluj este cuprins de parfumul florilor de sezon, de atmosfera vibrantă a sărbătorilor pascale, dar și de entuziasmul „iepurașilor” de Paște, care pregătesc din timp cadouri pentru cei dragi.
Înaintea Sărbătorilor Pascale ouăle se scumpesc considerabil. Conform specialiștilor, consumul de ouă în perioada Sărbătorilor Pascale creşte cu aproximativ 50% faţă de o lună obişnuită, ceea ce înseamnă că un român mănâncă, în medie, aproximativ 30 ouă.
Mai sunt puține zile care îi mai despart pe elevi de vacanța de Paşte. Aceștia se vor bucura de o vacanță de aproape două săptămâni în această primăvară, perioadă care cuprinde atât Paștele ortodox, cât și Paștele catolic.