Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania a scris pe un panou de mari dimensiuni, la intrare în Cluj-Napoca dinspre Florești, AUTONOMIE.
Asociaţia ”Şepcile Roşii 1919” le multumeşte tuturor suporterilor Universităţii Cluj care au contribuit financiar la cheta organizată pentru jucătorii clubului. ”Gestul a avut un caracter spontan, simbolic”, susțin reprezentanții Asocia
Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a anunțat că șase patroni ai unor echipe de fotbal din Lige 1 vor să se retragă din cauza datoriilor și a anchetelor demarate de procurori.
Doi fani ai U Cluj au publicat pe site -ul suporterilor, ucluj.ro, o scrisoare - sesizare care va fi tradusă în engleză și trimisă la FIFA și UEFA.
Noul antrenor al U Cluj, Marius Șumudică, a explicat, în cadrul primei lui conferințe de presă la Cluj Arena, de ce a semnat contractul de tehnician în biroul lui Florian Walter.
Florian Walter este acuzat că i-a umilit în utlimul hal pe nemții care au venit la București pentru a cumpăra echipa. Patronul U Cluj a discutat cu șefii DK Sportler 3 minute și le-a luat și cărțile de vizită, la finalul întrevederii.
Anamaria Prodan, este acuzată de mai mulţi patroni din Liga I că face jocurile Stelei, unde soţul său, Laurenţiu Reghecampf, antrenează, prin influenţarea unor echipe şi jucători din campionat.
Conform Top Forbes 500 averea lui Gigi Becali a scăzut sensibil în ultimii ani.
Potențialul investitor la ”U” Cluj, Cozmin Gusă, susţine că verifică datele referitoare la situţia administrativ-financiară a clubului, pentru a putea vorbi despre angajarea unei sume pentru preluarea acesteia. Gușă a spus deja care sunt ob
CFR CLUJ-MANCHESTER. Presa din Anglia scrie pe larg despre meciul CFR Cluj - Manchester United, din UEFA Champions League, iar despre patronii echipelor au numai vorbe de rău.
Actualul manager al U Cluj a mărturisit că pe vremea în care era oficial al echipei Concordia Chiajna, a negociat o susţinere financiară cu Dan Diaconescu.
Clujenii s-au impartit in doua tabere in urma derby -ului ratat de pe Cluj Arena, de marti seara. Mai sunt si unii, insa, care cer pedeapsa aspra si pentru Cadu si pentru Bornescu.
Presedintele Traian Basescu a anuntat ca Romania are nevoie de investitia de la Rosia Montana pentru crearea de locuri de munca.
Scandalul arestarii judecatorului Catalin Serban, vicepresedinte al Curtii de Apel Timisoara, a ajuns la Cluj. Miza afacerii este mina de cupru de la Moldova Noua, o afacere estimata la un miliard de euro.
Cunoscutul interlop din Turda, Ovidiu Vancea, zis Balibacea, a fost condamnat de Tribunalul Cluj la cinci ani de inchisoare cu executare, pentru ca a "tepuit" mai multe societati comerciale.
Premierul Emil Boc lee-a cerut prefectilor, in cadrul unei videoconferinte, intensificarea controalelor pentru combaterea evaziunii fiscale si a muncii la negru.
"Il Luce" spune ca Paszkany nu are nici un pic de respect fata de calitatea de antrenor
Un om de afaceri din Cluj traieste dupa deviza "time is money" si, intr-o tara fara autostrazi, incearca sa gaseasca solutii pentru a scurta distantele pana la intalnirile importante pe care le are. Solutia este avionul particular.
Patronii Janis Stuf au fost dati in judecata de proprietarii cladirii de pe strada Victor Babes, unde a functionat clubul, ars in incendiul din 28 martie 2010. Adrian Muntean si Florin Opris sunt acuzati ca vor sa dispara fara a plati daunele.
Vlad Tepes si Sule Adalbert Valentin, Szabo Alexandru Remus, Misca Ionel Bogdan si Pop Ioan au fost incarcerati la Gherla, in urma sentintei definitive din dosarul "Cazino".
Vlad Tepes, Sule Adalbert Valentin, Szabo Alexandru Remus, Misca Ionel Bogdan si Pop Ioan au fost condamnati definitiv la 5 ani de inchisoare cu executare, in dosarul "Cazino".
Ovidiu Vancea, zis Balibacea, retinut joi de procurorii clujeni a cumparat marfa in valoare de 700.000 de lei de la mai multe depozite de materiale de constructii din Transilvania, fara sa plateasca.
Doi patroni ai unor barurilor din Cluj Napoca si 17 de taximetristi au fost amendati de politistii comunitari, in urma unei razii nocturne.
Patronul Universitatii a declarat ca litigiile mostenite de la fostii actionari cu care se confrunta clubul nu il vor face sa renunte la club.
Presa germana a auzit de acuzatiile de mituire a unor arbitri aduse clujenilor de alti presedinti si patroni de echipe din Liga 1 si a titrat: "CFR e o echipa de blatisti. Se crede ca mituiesc arbitri!".
Premierul ii acuza pe Dan Voiculescu si Sorin Ovidiu Vantu ca s-au aliat cu Crin Antonescu si Victor Ponta pentru a-l suspenda pe Traian Basescu.
Romanii se tem cel mai mult ca nu isi vor putea mentine stilul de viata din prezent, ca le vor scadea veniturile si ca nu vor face fata cheltuielilor curente.
Deschiderea Aeroportului International din Cluj nu rezolva problemele pasagerilor care au bilete cumparate. Ba chiar dimpotriva, avand in vedere ca 13 curse au fost anulate, iar una are intarzieri.