Ceapă, un cunoscut interlop din Mănăștur care și-a câștigat renumele încă din anii 90, a fost filmat în timp ce scuipa un alt șofer în trafic.
Cea mai mare pensie de stat din UE vine din România, unde un fost șef de penitenciar a primit în 2018 o majorare a pensiei cu aproximativ 50% ajungând de la 34.700 lei la 51.334 lei.
Sindicaliştii din Administraţia Naţională a Penitenciarelor au declanșat greva japoneză, la protest participând și angajații din Cluj.
Un clujean de 37 de ani, profesor la universitatea din Beijing, trăiește o dramă de nedescris, dar statul român nu sare să îl ajute.
Un amendament al PSD prevede că deținuții condamnați la pedepse de până la cinci să execute pedeapsa acasă sau în week-end într-un centru special înfiinţat.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, vrea ca deținuții să fie ”despăgubiți” din bugetul de stat pentru perioada 2012-2017, pentru condiții necorespunzătoare.
Polițiștii clujeni au desfășurat, miercuri searp, o acțiune de amploare la periferia municipiului Cluj-Napoca, pentru creșterea siguranței cetățenilor, depistarea celor care comit fapte ilicite și a celor care se sustrag cercetărilor, ori sunt
Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, va fi eliberată condiţionat de la Penitenciarul Gherla, după ce a stat mai puțin de trei ani în arest.
Polițiștii clujeni, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliției Române, au destructurat un grup infracţional specializat în comiterea de înşelăciuni prin metoda ,,accidentul”.
Secția de ATI de la Chirurgie II din Cluj-Napoca este mai înghesuită decât o celulă din penitenciar, dar tot ce fac guvernanții este să vorbească despre condițiile precare din pușcării.
Fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu a cerut, miercuri, să fie eliberat condiţionat pentru că ”ultimii trei ani au fost de mare chin, cu fiecare iarnă în penitenciar”.
Monica Iacob Ridzi, fostul ministru al Tineretului si Sportului, a plâns li a cerut să fie pusp în libertate după ce a executat 3 ani din pedeapsa primită.
Gardienii cer și ei să primească bani în plus pentru zilele muncite în condiţii improprii, la fel cum deţinuţii.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, vineri, că Guvernul va stabili cuantumul despăgubirii deţinuţilor care au procese la CEDO şi că acestea se vor putea face eşalonat, din bugetul statului.
Joi a intrat în vigoare legea recursului compensatoriu, care prevede ca fiecare deținut să primească șase zile libere la fiecare 30 de zile petrecute în condiții iproprii, iar ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunţat că au fost eliberaţi
Astăzi, 19 octombrie, intră în vigoare leagea a 169/2017 privind recursul compensatoriu referitor la eliberările din penitenciare pentru condiţii necorespunzătoare.
Procurorii DIICOT au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat acuzat de acte de terorism. De asemenea, au mai fost reținute alte două poersoane, pentru comiterea infracţiunilor de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat şi fals m
Nicolae Popa, fost director al grupului Gelsor și director executiv al SOV Invest și Gelsor, condamnat la zece ani şi patru luni de închisoare, în dosarul prăbuşirii Fondului Naţional de Investiţii, a fost eliberat condiţionat.
Hackerul român Guccifer a discutat telefonic, închisoarea din Arad, cu un reporter al televiziunii americane Fox News.
Mii de bătrâni au fost înșelați de infractori aflați după gratii, prin metoda accidentul, iar autoritățile nu au decis încă bruierea semnalului de telefonie mobilă în închisorile românești.
Povestea amenințării cu bombă de miercuri, 26 iulie, de la Aeroportul Internațional Cluj, pare copiată după cea a lui Walter Ghidibaca, un regizor clujean care a stat 8 luni într-un lagăr rusesc pentru o ”glumă”.
Judecătorii au decis, marți, ca Dan Voiculescu să fie eliberat condiționat,
Polițițștii clujeni au depistat, joi dimineață, o femeie dată în urmărire națională pentru executarea unei pedepsse cu închisoarea.
Polițiștii clujeni au depistat, aseată, un infractor dat în urmărire generală pentru executarea unei pedepse cu închisoarea.
Polițiștii clujeni au terminat cercetările într-un dosar care vizeză patru persoane care au înșelat sau au încercat să înșele 13 oameni prin ”metoda accidentul”.
Victor Becali a dat un interviu din închisoare, dar este aproape de nerecunoscut. ”E tortură psihică ce fac ei!”, a spus fostul impresar.
Polițiștii clujeni au depistat, marți, un bărbat dat în urmărire pentru executarea unei pedepse cu închisoarea.
Judecătorul Cristi Danileț, fost membru CSM, a spus că ordonanța de modificare a Codurilor penale intră în vigoare în două etape.
Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a anunţat că Guvernul a adoptat în şedinţa de marţi seara un proiect de lege privind graţierea şi unul privind modificarea legii 254/2013 privind executarea pedepselor, dar şi o ordonanţă de urgenţă priv
Omul de afaceri Gigi Becali s-a prezentat la debaterea publică pe ordonanţele de urgență privind grațierea și modificarea Codurilor penale.