Președintele Traian Băsescu a anunțat că este pregătit să facă publice mai multe filmări realizate în cadrul discuțiilor pe care acesta le-a avut cu premierul Victor Ponta.
Premierul Victor Ponta nu a știut ce înseamnă MTO, un termen de specialitate, folosit de Traian Băsescu în discuția privind reducerea CAS.
Doi pensionari, soț și soție, din județul Harghita, au fost găsiți spânzurați în magazia locuinței lor, aceștia lăsând în urmă un bilet de adio.
Potrivit unui studiu realizat de Institutul Național de Statistică, numărul de persionari în primul trimestru al anului 2014 este de 5.375.000 de persoane, în scădere cu 58.000 față de anul trecut.
Premierul Victor Ponta a anunțat că vor fi reduse contribuţiile de asigurări sociale la angajator cu cinci puncte procentuale de la 1 octombrie, cu un impact bugetar de 850 milioane lei, fără majorarea deficitului bugetar, însă acesta a precizat
Președintele Traian Băsescu a declarat, duminică, în cadrul unei dezbateri a Fundaţiei Mişcarea Populară, că susține reducerea CAS cu 5%, însă a precizat că nu este "suficient de inteligent" să înţeleagă de unde se va susţine măsura, c
Preşedintele Traian Băsescu a criticat faptul că au fost oprite lucrări la Autostrada Transilvania. ”S-au oprit lucrări şi nu se găseşte contractul Bechtel. Se ascunde bine contractul Bechtel”.
Premierul Victor Ponta a vorbit într-un interviu despre faptul că tăierea taxelor și reducerea poverilor ”fiscale pe muncă” ar urma să aducă o creștere economică de 3% în acest an.
Primăria Cluj-Napoca organizează pentru al doilea an consecutiv distribuţia de pachete de alimente de bază către persoane din categorii devaforizate din municipiu, pe baza unui program iniţiat de primarul Emil Boc.
Președintele PSD Cluj, Remus Lăpușan, a lansat un atac dur la adresa fostului guvern, în special la adresa fostului premier, Emil Boc.
Ministrul muncii, Rovana Plumb, a anunțat, luni, că peste 230.000 de români vor beneficia de pensii mai mari, în medie cu 63 de lei, de la sfârșitul lunii martie, după ce se vor aplica indicele de corecţie şi suplimentarea punctajelor în cazul
Primăria Cluj-Napoca a început redistribuirea alimentelor rămase în stoc din cantitatile furnizate în cadrul PEAD 2013.
Partidul Poporului a anunțat că vrea să vină la putere, ca o alternativă pentru UDMR, precizând că ei nu au atâtea pretenții ca și partidul maghiarilor.
Plata contribuțiilor la șomaj în județul Cluj reprezintă o problemă în acest moment.
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, ar fi făcut, sâmbătă, un accident vascular, a anunțat premierul Victor Ponta.
PSD Cluj susține adoptarea impozitului diferențiat propus de guvernul Ponta, măsură de cre vor beneficia persoanele care au venituri foarte mici.
Argentin Todea, unul dintre eroii din Munții Apuseni, a fost condamnat penal pentru fals material in inscrisuri oficiale.
Argentin Todea, unul dintre cei trei moți care au ajuns primii la epava avionul prăbușit în urmă cu o săptămână în Munții Apuseni, este acuzat de procurori de înșelăciune.
Casa Județeană de Pensii Cluj anunță pensiile vor fi achitate în avans în această lună, pentru ca oamenii să aibă bani de sărbători.
Un clujean, sătul de batjocura la care este supus de un stat care supraimpozitează firmele, le-a dat o lecție unor inspectori fiscali de la Direcția de Finanțe Cluj, veniți în control.
Institutul Național de Statistică a anunțat o creștere a salariului mediu cu 0,3% (5 lei) în luna septembrie, față de luna precedentă.
Contracandidatul lui Dumitru Dragomir la alegerile pentru șefia Ligii Profesioniste de Fotbal din 14 noiembrie, Gino Iorgulescu, vrea să schimbe fotbalul românesc și a declarat că va renunța chiar și la salariu dacă va câștiga.
PSD Cluj precizează că nu s-a propus niciodată creşterea cotei unice şi că PDL suferp de amnezie.
Fostul premier Emil Boc a declarat că, dacă Victor Ponta va majora cota unică, mediul de afaceri ca intra în ”moartea clinică”.
Consiliului Judeţean Cluj anunță că au fost livrate primăriilor din județ peste 1200 de tone de produse alimentare, din 4 septembrie și până astăzi, în cadrul programului PEAD 2013. La această dată, în depozitul de la Dezmir se mai află ap
Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat că va scădea contribuţia de asigurări sociale pe salarii.
Milionarul Ioan Ghiran, patronul Hotel Napoca, a fost dat în judecată de o fostă angajată, cu care a avut o relație timp de 14 ani, și cu care are un copil. Ghiran este acuzat de Gina Jeler că nu vrea să îi dea pensie alimentară copilului.
Oana Zăvoranu a transmis prin intermediul paginii sale de Facebook un mesaj dur la adresa persoanelor care doresc eutanasierea câinilor fără stăpân, dar și la adresa familiei baiatului ucis de maidanezi.
TVA la pâine a scăzut începând cu 1 septembrie, iar acest lucru se vede deja la raft, pâinea și celelalte produse vizate de această reducere fiind mai ieftine, mai mulți producători locali dar și retailerii confirmând această reducere.
Preşedintele României, Traian Băsescu, a intrat ]n dialog cu susţinătorii săi de pe pagina Facebook ”Alături de Preşedintele Nostru” și a vorbit despre libertatea Internetului.