Ion Țiriac, unul dintre cei mai bogați oameni din România, primește deja o pensie mai mare decât majoritatea românilor. Miliardarul de 85 de ani a fost timp de 20 de ani ofițer cu grad de colonel în cadrul Ministerului de Afaceri Interne.
Pensionarii au rămas nemulțumiți după ce au primit decizia de recalculare care le fixează o pensie mai mică. Unii oameni chia au cerut înapoi decizia de recalculare după ce au primit-o acasă
Senatorul clujean Adrian Oros lansează o critică acerbă la adresa reformei pensiilor, pe care o califică drept o „jalnică manipulare electorală” orchestrată de socialiști. Într-o declarație dură, Oros susține că reforma a fost realizată cu „aroganță și su
Persoanele cu deficiențe de vedere vor pierde o parte semnificativă din veniturile lunare odată cu recalcularea pensiilor. Asociația Nevăzătorilor din România, Filiala Cluj trage un semnal de alarmă cu privire la acest fenomen, menționând că cei care sufe
Un clujean a vrut să afle cum se descurcă oamenii care câștigă salariul minim pe economie la Cluj.
Ministerul Muncii și șeful Casei de Pensii trebuie să transmită un document către toți pensionarii din țară prin care să îi informeze că pensiile lor nu vor scădea, indiferent de calculul de contributivitate.
Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii, a explicat că noua lege a pensiilor încurajează contributivitatea și prelungirea vieţii active. Acesta a mai precizat că recalcularea pensiilor a vizat, în principal, pensionarii
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus, luni, o plângere penală la Parchetul General și la DNA împotriva ministrului Alexandru Rafila și a doi pensionari speciali, membri ai Corpului de control al ministrului Sănătății
Pensionarii din toată țara primesc în aceste zile noile decizii de recalculare a pensiilor, aduse direct la ușă de poștași. Însă, sindicaliștii trag un semnal de alarmă: mii de documente ar putea conține greșeli, ca urmare a grabei cu care s-a făcut recal
Peste 82% din pensii au fost majorate ca urmare a recalculării, a anunțat Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, după ședința de Guvern care a avut loc astăzi, 14 august. Aceasta a mai precizat
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iulie 2024, de 11.696 persoane, în creştere cu 108 de persoane comparativ cu luna anterioară, cei mai mulţi (5.651) fiind beneficiari ai Legii 303/2022.
Celebrul creator de modă Cătălin Botezatu vizitează des „capitala” Ardealului și a observat și el că totul s-a cam scumpit.
Deciziile de recalculare a pensiilor vor ajunge la pensionari în perioada 16-31 august, a anunțat Ministrul Muncii. Simona Bucura Oprescu a precizat că în urma recalculării nicio penasie nu va scădea.
Ștrandul Baia de Arieș este cel mai modern complex de piscine din Apuseni, fiind vizitat anual inclusiv de turiști din Cluj, care îl descriu ca pe o „oază de liniște”.
Ajutorul de înmormântare în România este reglementat de Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Conform acestei legi, în cazul decesului unui asigurat sau pensionar, o singură persoană care a suportat cheltuielile de înmormântare poate b
În municipiul Hunedoara se află complexul de agrement Ștrand Corvina, care a fost deschis în anul 2015 și are trei bazine de diferite suprafețe și adâncimi. Are o capacitate de 750 de locuri, doar pe șezlonguri
Autoritățile locale din Cluj propun majorarea plafonului pentru asigurarea accesului la servicii gratuite de medicină dentară pentru pensionari.
Românii care au deja pensii foarte mari și românii cu un stagiu foarte mic de cotizare, nu vor beneficia de bani în plus, începând cu 1 septembrie, au anunțat autoritățile.
Ministrul Adrian Câciu a făcut astăzi un anunț important pentru o mare categorie de români, cu privire la data din luna iunie în care voucherele de alimente vor fi încărcate cu bani.
Unul dintre cele mai frumoase parcuri din România se află la periferia orașului Simeria, județul Hunedoara, la mai puțin de două ore de Cluj.
Guvernul Thailandei anunță că a inclus România pe lista țărilor ai căror cetățeni nu vor mai avea nevoie de viză, asta după ce în urmă cu câteva zile a fost anunțat faptul că cetățenii români pot călători în Turcia doar cu buletinul.
Tiroliana din Parcul Clujenilor a fost, în sfârșit, pusă în funcțiune, la doi ani de la momentul când a fost inagurat parcul. Știri de Cluj vă prezenta în urmă cu o lună imaginile de-a dreptul dezolante cu parcul gol, investiția de peste 4.5 milioane euro
Pensionarea vine cu o serie de probleme de adaptare pentru individ, dar cea mai mare dintre problemele oamenilor este teamă că nu vor avea pensie sau că aceasta va fi foarte mică
Un pușcăriaș închis la penitenciarul Gherla a găsit o metodă de îmbogățire chiar de după gratii.
La finalul acestei săptămâni va fi prezentat din nou pe scena Teatrului de Păpuși „Puck” un spectacol foarte apreciat de-a lungul generațiilor, din repertoriul instituției. Este vorba de „Rățușca cea urâtă”, după Hans Christian Andersen, în regia Ibolyei
Ploile torențiale din ultimele zile arată vulnerabilitățile infrastructurii rutiere în localitățile aflate la doi pași de Cluj.
Imagini halucinante au fost surprinse pe autostrada A10 Sibiu - Cluj!
Și în acest an, mii de pensionari se pregătesc să sărbătorească Paștele cu datorii. Pensiile mici nu reușesc să acopere creșterile de prețuri din ultimul an, astfel că mulți se văd nevoiți să ia împrumuturi pentru a putea pune mâncare pe masă.
Mai mulți pensionari clujeni s-au trezit cu gazul tăiat și au făcut coadă în fața sediului E.ON Gaz Cluj, pentru a cere socoteală. Oamenii spun că nu au primit facturi în ultimele luni sau somații de deconectare, așa că nu au știut că sunt restanțieri.
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a spus că românii vor primi pensiile majorate din luna septembrie 2024.