Pădurarii au scos drona și au surprins imagini senzaționale cu zona turistică Padiș, din Parcul Natural Apuseni.
Un perete de travertin din cascada Vadu Crişului şi s-a prăbuşit în apa Crişului Repede, în 31 decembrie.
Pelerinaj, marți, la Peştera Sf. Andrei. Dacă anul trecut, la acest loc sfânt au putut veni doar localnici, acum este permis accesul tuturor credincioşilor. Desigur, cu respectarea regulilor de pandemie. De altfel, chiar Arhiepiscopul Tomisului i-a chemat
Realizatorul TVR Cluj, Dan Păvăloiu, de la emisiunea ”Natură și aventură”, a demascat o parte din comportamentul abuziv al conducerii Parcului Natural Apuseni.
Cluj-Napoca se va putea lega la Autostrada Transilvania la Ciurila, printr-un nod rutier, ceea ce va facilita accesul spre Turda, dar și spre Borș, în momentul în care autostrada va lega Clujul de vamă.
Ce se mai întâmplă la Borsec? Cândva una dintre cele mai căutate destinații din țară, stațiunea a fost distrusă precum Băile Herculane.
Valea Brătcuței, județul Bihor, este locul ideal, de la poalele Apusenilor, pentru iubitorii de natură, promovate chiar de localnici prin şezători şi ateliere de creaţie. Nu sunt atât de aglomerate, preţurile sunt mai accesibile, iar peisajele de vis.
Cheile Turzii - una dintre numeroasele zone superbe ale județului Cluj, o rezervație naturală protejată de UNESCO care abia așteaptă să fie explorată.
Cascada Vadu Crișului este situată în Munții Pădurea Craiului, are o cădere de 9 metri, iar apa provine din Peștera Vadu Crișului, situată în amonte de cascadă.
Căsuțe vechi din ținutul de basm al Apusenilor
Amerindienii din sud-vestul Statelor Unite au topit gheața acumulată în tuburile de lavă pentru a face față perioadelor lungi de secetă.
Amplu exerciţiu de salvare al Salvamont Cluj, în peştera Şura Mare, Munţii Şureanu - FOTO
Excursie la Scărișoara și Gârda de Sus. Ce e de făcut în aceste destinații de vis - VIDEO
Prăpăd în Padis/Parcul Apuseni. Se taie pădurile vechi de 70 de ani - FOTO
Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo au desfășurat, în perioada 13-16 septembrie a.c., un amplu exercițiu internațional de salvare din peșteră.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a dat în folosință în acest an 15,4 kilometri de autostradă.
Comuna Beliș, situată în Munții Gilău, la altitudinea de peste 1300 m, păstrează ruinele unui edificiu sacrificat de către regimul comunist.
Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Cluj a participat în după amiaza şi seara zilei de luni, 22 august, la o acţiune de salvare în peştera Huda lui Papară din munţii Apuseni, în judeţul Alba.
Noaptea Muzeelor are loc sâmbătă, 21 mai, când clujenii pot face un tur muzeal gratuit și asista la spectacole special gândite.
Moda tatuajelor este ținută în viață de pițipoance, cel puțin asta susține un blog care a analizat mai multe profile de Facebook.
Speologii din Cluj-Napoca au descoperit recent o noua peșteră, în timp ce căutau motivul pentru care un curs de apă a scăzut în debit, iar satul Peștere din Bihor a rămas fără apă.
Salina Turda ocupă prima poziție într-un top al celor mai frumoase locuri de sub pământ din lume publicat de Business Insider.
Unul dintre cei mai populari actori de la Hollywood s-a declarat impresionat de Salina de la Turda, despre care chiar a și postat un mesaj pe Twitter.
ROMATSA nu a acţionat cum trebuie în cazul accidentului aviatic din Cluj, pentru stabilirea zonei de căutare a aeronavei, conform raportului întocmit de vicepremierul Gabriel Oprea.
Emil Racoviță, speologul şi biologul român, este celebrat de Google cu un logo special la împlinirea a 145 de ani de la nașterea sa.
Zilele Clujului vor fi organizate în acest an în perioada 24 - 31 mai, având ca şi cap de afiş concertul Loreen.
Premierul Victor Ponta a postat, pe contul său de Facebook, câteva fotografii din minivacanţa de Revelion.
Ceremoniile care marcheaza ciclul de 5.200 de ani a calendarului mayaş au început în peninsula Yucatan din Mexic.
Iosif Viehmann, este speolog dar şi profesor. Are 87 de ani, traieste in Cluj, şi a reuşit să coboare încă o dată pe tiroliană, în peştera Pojar din Munţii Apuseni, la peste 10 metri adancime. Acesta a mai explorat peştera în anii `50.