E momentul să ne oferim un respiro, să ne facem şi nouă cadouri, să le pregătim şi celor dragi mici surprize, să ne amintim de toate promisiunile făcute celorlalţi. Vibraţia zilei este 6 şi viaţa o să ne facă şi ea cadouri frumoase!
Fiecare semn zodiacal este unic și se distinge prin ceva anume, acel element te ghidează. Deși unii nu cred în astrologie, suntem siguri că nu poți nega magia puterii divine. Credem că și tu te-ai simțit uneori condus de o forță interioară, care pare să-ț
Românii reclamă faptul că turismul în Grecia s-a scumpit exagerat față de anii precedenți. Într-o postare publicată în grupul de Facebook Forum Grecia, românii au dezbătut preţurile afişate de restaurantele greceşti și au oferit o serie de sfaturi pent
Reabilitată în urmă cu doar câțiva ani, Zona Balta din Dej a devenit unul dintre colurile de recreere preferate ale locuitorilor din cartierul Dealul Florilor. Spațiile de joacă pentru copii, zonele verzi dar și lacul sunt doar câteva dintre lucrurile car
Deși sunt subiectul unor studii de zeci de ani, elementele constitutive ale unui criminal în serie rămân evazive chiar și pentru cei mai perspicace și mai educați psihiatri, academicieni și criminologi din lume. Potrivit celor spuse de astrologi, înclinaț
Fiecare din noi are anumite trăsături și calități deosebite, însă există unii nativi printre noi, care au sufletul cu totul și cu totul special și unic. Această energie deosebită vine din suavitatea cu care acești nativi trec prin greutățile vieții. Acest
Fiecare semn din zodiac şi fiecare mamă are felul ei unic de a-şi face meseria de părinte. Astrele ne-au înzestrat cu multe calități deosebite, acest lucru le permite femeilor să dăruiască viață și să aibă grijă de copii în cel mai frumos mod posibil. Poţ
Se spune că astrele ne-au înzestrat cu cele mai frumoase daruri, trăsăturile caracterului nostru. Trebuie însă să precizăm că aceeași trăsătură poate „juca” cu două cărți opuse. Iubirea de sine este un lucru minunat și firesc, dar prea mult exces de zel s
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat miercuri, 13 aprilie, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, că două lacuri din cartierul Gheorgheni au fost populate cu mai multe specii de pești.
Două lacuri din cartierul Gheorgheni au fost populate miercuri, 13 aprilie, cu pești, iar primarul Emil Boc a fost prezent.
Frumusețea vine din interior, de aceea astrele sunt atente ca fiecare nativ să aibă o trăsătură superbă de caracter, care îi atrage pe alți oameni. Cu toții suntem frumoși în felul nostru, însă de multe ori nu vedem acest lucru. Care este cea mai frumoasă
Cu toții avem numere preferate, dar astrele spun că fiecare zodie are o singură cifră norocoasă, un număr care este talismanul său pentru o viață frumoasă. Puterea destinului are un impact diferit asupra vieții fiecărui nativ, astrologii spun că nu trebui
Horoscop 3 aprilie 2022: Va fi o duminică plină de voie bună pentru trei zodii. Unele revederi le vor înveseli ziua
Fiecare femeie se întreabă când este mai bine să facă un copil. El bine astrologii au găsit unele perioade din calendar care sunt indicate.
Arhanghelul Mihail este cel care a condus armatele lui Dumnezeu împotriva lui Satan, protector și călăuzitor în viață.
Dacă ai ghinionul ca prietenii tăi sau membri ai familiei să fie născuți sub următoarele semne zodiacale, sfatul nostru este să fii cât mai precaută în prezența lor. Acestea sunt cele 5 zodii care stăpânesc arta manipulării, însă desigur, chiar dacă au ac
Fiecare zi vine cu noi încercări și surprize, pe care trebuie să le depășim indiferent de circumstanțe. Astrele ne veghează calea în viață și ne ghidează, fiecare moment fiind înzestrat cu o însemnătate aparte. Iată ce au pregătit astrele pentru fiecare s
Clujenii s-au mobilizat pe toate palierele, de la donare de produse, la transportul acestora în vamă și punerea la dispoziția de spații de locuit refugiaților.
Nu există cea mai bună sau cea mai rea mamă în horoscopul mamelor, însă cu siguranță calitățile fiecărei zodii în parte pot face diferența. Indiferent de ceea ce spune zodiacul, este important să încerci să-i fii copilului atât prietenă, cât și mamă.
De la nastere, fiecare fiinta umana este lasata sub protectia unui inger pazitor care are sarcina precisa de a o asista in orice moment al vietii sale, fara s-o abandoneze niciodata.
Comunitatea Declic a obținut, în primă instanță, anularea autorizației de construcție pentru un proiect Hidroelectrica ce pune în pericol unul dintre cele mai mari râuri din Munții Buzăului, râul Bâsca Mare. Declic a început o campanie pentru a salva unul
Oamenii sunt de diferite feluri, iar cu unele persoane nu te placi orice ai face. Așa că trebuie să fim atenți la unele detalii pentru a nu investi timp în relații sortite eșecului.
Chiar dacă anul trecut a fost plin de probleme, anul 2022 este împovărat cu multe așteptări.
Chiar dacă toate zodiile vor avea noroc și succes în luna martie, unii nativi vor fi campionii lunii martie.
Zodiacul Săptămânii Îndrăgostiților 2022 - ”Săptămâna iubirii” 2022 a început și Valentine Day 2022 este aproape. Dacă vreți să știți la ce să vă așteptați, dacă că va cere în căsătorie, dacă trebuie să o chemi la întâlnire, atunci citiți mai jos sfaturil
Fiecare zodie are anumite caracteristici specifice, inclusiv inteligență, dar nativii din anumite zodii strălucesc.
O echipă de cercetători români de la Universitatea Babeş-Bolyai a descoperit cea mai veche fosilă a unui biban de mare din Europa. Fosila se află în prezent în colecţia Muzeului de Paleontologie-Stratigrafie al UBB din Cluj-Napoca.
Zodii cu care nu te înțelegi deloc - Fiecare dintre noi am simțit atunci când am stat de vorba cu anumiți oameni că pur și simplu nu există chimie. Orice am fi făcut nu puteam ajunge la un numitor comun și cea mai simplă soluție ar fi fost să te ridici de
Cele mai puternice 6 cupluri de zodii. Compatibilitatea între zodii este foarte importantă pentru ca relația să funcționeze. Permite fiecăruia dintre noi să găsească partenerul ideal. Dacă următoarele cupluri de zodii sunt atât de fericite, asemănările di
Scopul tău în viață, în funcție de zodie. Personalitatea unei persoane se formează foarte mult după semnul astral sub care s-a născut. Din acest motiv, multe dintre trăsăturile noastre tind să fie asemănătoare cu ale altor persoane născute în aceeași lună