Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul echipei U Cluj, a vorbit despre provocările pe care le așteaptă în meciul cu Petrolul Ploiești, înainte de confruntarea din etapa a 5-a a Superligii. El a subliniat atât punctele forte ale adversarului, cât și importanța menț
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat programul etapei cu numărul 6 din Superligă.
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat programul etapei cu numărul 5 din Superligă. Echipele din Cluj-Napoca vor juca pe 11 și 12 august.
E oficial! Liga Profesionistă de Fotbal a aprobat decizia rivalelor clujene de a schimba locul de disputarea al celor două meciuri programate în sezonul regular.
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat programul etapei cu numărul 3 din Superligă.
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat programul primelor două etape din Superligă. FCSB - Universitatea Cluj se va disputa sâmbătă, 13 iulie, de la ora 22:00. Duminică 14 iulie de la ora 19:00, CFR Cluj se întâlnește cu Dinamo.
Eugeniu Cebotaru (39 de ani) va face parte din staff-ul tehnic condus de Ioan Ovidiu Sabău în noul sezon, acesta urmând să ocupe poziţia de antrenor secund al Universității Cluj.
Clubul clujean va fi obligat să-i plătească acestuia sumele neachitate în urma despărțirii de comun acord.
Petrolul Ploiești a obținut o victorie importantă în deplasarea de pe Cluj Arena.
Universitatea Cluj și Petrolul Ploiești se întâlnesc sâmbătă, de la 21:30, pe Cluj Arena, iar CCA a anunțat cine va conduce de la centru partida din Superligă.
„U” Cluj și Petrolul Ploiești se vor întâlni, sâmbătă, de la ora 21:30 pe Cluj Arena unde vor disputa a patra partidă din play-out.
Universitatea Cluj a strâns și în sezonul acesta din Superligă un număr impresionant de spectatori pe stadion.
Primarul Emil Boc a răbufnit după meciul dintre Petrolul și Sepsi, încheiat cu 2-1 pentru Sepsi.
U-BT Cluj-Napoca rămâne neînvinsă pe plan intern în acest sezon după ce a câştigat dramatic derby-ul cu CSM CSU Oradea, cu scorul de 85-84, vineri seara, în deplasare, în Liga Naţională de baschet masculin.
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat programul etapei cu numărul 30.
Un sondaj menit să ,,măsoare” popularitatea echipelor de fotbal din România a fost realizat de INSCOP în urmă cu câteva zile.
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat programul etapei cu numărul 26.
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat programul etapei cu numărul 25.
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat programul etapei cu numărul 22, prima din anul 2024.
U-Banca Transilvania a obținut o primă victorie în 2024.
Cele două echipe din Cluj, Universitatea Cluj și CFR Cluj , s-au calificat, miercuri seara, în sferturile de finală ale Cupei României.
Milionarii turci care vor să intre în acționariatul U Cluj ar purta negocieri cu Mircea Lucescu.
Clubul U Cluj ar putea fi preluat de investitori turci, în timp ce Metroul Clujului va fi realizat tot de oameni de afaceri din Turcia. Oamenii din fotbalul intern vorbesc de o ”asociere” între cele două acțiuni, scrie GSP.ro.
Un grup de investitori turci se pregătește să intre într-un parteneriat cu Universitatea Cluj, iar printre cei implicați se numără și un fost vicepreședinte al lui Beșiktaș, pe numele său Serhan Cetinsaya, dar și un fost conducător al clubului Trabzonspor
Sâmbătă, Universitatea Cluj și Petrolul Ploiești au remizat, scor 0-0, într-un meci din etapa cu numărul 16 din SuperLiga.
”U” dispută sâmbătă, 11 noiembrie, de la ora 14:00, cel de-al treilea meci consecutiv pe teren propriu în competițiile interne.
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat programul etapelor 14 și 15 din SuperLigă.
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat programul etapei cu numărul 13 din SuperLigă.
Istvan Kovacs a refuzat un penalty pentru oaspeți, în meciul CFR Cluj - Petrolul Ploiești 1-0.