Începutul de săptămână a adus scumpiri la benzină, cu 0,005 lei/l la staţiile Rompetrol şi Mol, cu 0,004 lei/l la staţiile Petrom, OMV şi Lukoil, iar motorina s-a ieftinit cu 0,004 lei/l la staţiile Petrom, Rompetrol, OMV, Mol şi Lukoil.
Un proiect imobiliar megalomaniac din Baciu va ajunge pe masa Comisiei de urbanism a Consiliului Județean Cluj. Vorbim despre 25 de blocuri pe un teren de 15,5 hectare la limita dintre Cluj-Napoca și Baciu. Care va fi presiunea asupra traficului și așa in
Carburanţii s-au scumpit iar. Benzina, atât cea standard, cât şi cea superioară, s-a scumpit cu 0,05-0,07 lei la Socar, 0,04 lei la Rompetrol şi Mol şi cu 0,03 lei la Lukoil.
Primăvara vine cu reduceri semnificative de preţuri. Românii care vor să-şi alimenteze maşina cu benzină sau cu motorină trebuie să ştie că miercuri, 1 martie 2023, preţurile sunt în scădere la mai toate tipurile de combustibili.
Sufocat de maşini, municipiul Cluj-Napoca adoptă modelul occidental. De ani de zile, administrația Boc le explică oamenilor de ce ar fi mai bine să fie pietoni, nu șoferi.
Ministrul Finanțelor a declarat duminică că OMV va plăti taxa de solidaritate. „Aşteptaţi luna iunie”, a spus ministrul, arătând că această taxă se declară pe 25 iunie şi se plăteşte pe 25 iunie, pentru că acesta este termenul legal pentru impozitul pe pr
Prețul benzinei și al motorinei în România, 24 februarie 2023. Carburanţii standard se comercializează astăzi în România cu preţuri cuprinse între 6.48 lei/l și 7.38 lei/l.
Prețul benzinei și al motorinei în Cluj-Napoca, 22 februarie 2023.
Prețul benzinei și al motorinei în Cluj-Napoca, 21 februarie 2023. Carburanţii standard se comercializează astăzi în România cu preţuri cuprinse între 6.50 lei/l și 7.46 lei/l.
Prețul benzinei și al motorinei în Cluj-Napoca, 16 februarie 2023. Carburanții standard se comercializează astăzi în România cu prețui cuprinse între 6.51 lei/l și 7.46 lei/l.
Prețul benzinei și al motorinei în România, 8 februarie 2023. Carburanţii standard se comercializează astăzi în România cu preţuri cuprinse între 6.47 lei/l și 7.61 lei/l.
Prețul benzinei și al motorinei în România, 7 februarie 2023. Carburanţii standard se comercializează astăzi în România cu preţuri cuprinse între 6.48 lei/l și 7.72 lei/l.
Grupul OMV Petrom este de aşteptat ca, în baza rezultatelor financiare preliminare aferente anului trecut, să nu intre în scopul contribuţiei de solidaritate pentru anul fiscal 2022.
Prețul benzinei și al motorinei în Cluj-Napoca, 31 ianuarie 2023. Carburanții standard se comercializează astăzi cu prețuri cuprinse între 6.50 lei/l și 7.84 lei/l.
Guvernul ia în calcul să subvenţioneze din nou carburanţii, după scumpirile din ultima perioadă. Executivul analizează această măsură după ce în ultimele zile au fost scumpiri din ce în ce mai dese, aproape zilnic.
Prețul benzinei și al motorinei în Cluj-Napoca, 23 ianuarie 2023. Carburanţii standard se comercializează astăzi în România cu preţuri cuprinse între 6.43 lei/l și 7.75 lei/l.
Prețul benzinei și al motorinei în România, 20 ianuarie 2023. Carburanţii standard se comercializează astăzi în România cu preţuri cuprinse între 6.39 lei/l și 7.74 lei/l.
Prețul benzinei și al motorinei în Cluj-Napoca, 19 ianuarie 2023. Carburanţii standard se comercializează astăzi în municipiu cu preţuri cuprinse între 6.33 lei/l și 7.69 lei/l.
Prețul benzinei și al motorinei în Cluj-Napoca, 16 ianuarie 2023. Carburanţii standard se comercializează astăzi cu preţuri cuprinse între 6.29 lei/l și 7.64 lei/l.
OMV Petrom a scumpit carburanții, la câteva ore după ce președintele ANAF, Lucian Heiuș, a declarat că statul român va executa silit compania dacă nu va plăti taxa de solidaritate.
OMV Petrom a informat oficial că nu va plăti contribuţia de solidaritate impusă de Guvern la sfârşitul anului trecut.
Controversatul om de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu l-a criticat în termeni duri pe Ion Țiriac, după ce fostul tenismen a spus că românii nu sunt educați să-și plătească taxele și impozitele.
Românii mențin în continuare boicotul împotriva OMV și Petrom, companii austriece, iar prețurile au început să coboare, pentru că pompele sunt goale.
Prețul benzinei și al motorinei a crescut semnificativ în România în ultima săptămână. Carburanţii standard se comercializează astăzi în țară cu preţuri cuprinse între 6 lei/l și 7.40 lei/l.
Românii dezbat tot mai mult pe marginea boicotării produselor și firmelor austriece. Sunt deja oameni care și-au retras banii de la BCR, bancă unde austriecii au 99% din acțiuni. Alții nu mai alimentează de la OMV.
După 11 ani de așteptare, România este ţinută, în continuare, la poarta Schengen. Asta deși, în țara noastră trăiesc mai mulți antreprenori austrieci care nu văd niciun motiv real pentru care aderarea României la Schengen să fie blocată.
Românii sunt deciși să boicoteze firmele austriece, începând cu OMV, Billa, BCR, Raiffeisen.
Voicu Vușcan, administrator al firmei de mezeluri Elit SRL, unul dintre cei mai mari producători de mezeluri din țară, este hotărât să rupă orice legătură cu partenerii austrieci. Decizia radicală vine în urma opunerii vehemente și nefondate a Austriei fa
Primarul Emil Boc spune că opoziția Austriei față de aderarea României la Schengen umilește țara noastră și poporul român.
Prețul motorinei standard în România a scăzut și s-a întors la nivelul din prima parte a lunii martie, când era pe un trend ascendent pornit de invazia rusă în Ucraina.