Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță prelungirea liniei de autobuz 34 începând de joi, 23 mai 2024.
Clujenii reclamă că problema neplăcută din zona Gării Cluj-Napoca devine din ce în ce mai mare.
Sâmbătă, 18 mai, în intervalul 15.00 – 24.00, la Cluj-Napoca va avea loc „Noaptea Muzeelor”.
O nouă linie de transport public a fost introdusă în Cluj-Napoca. Noua linie va fi activă începând de luni, 20 mai.
Un șofer a fost filmat pe strada Piața Gării, din Cluj-Napoca, când stătea liniștit pe contrasens, fără să își dea seama.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță că mijloacele de transport în comun vor circula pe rute deviate cu ocazia Maratonului Internațional Cluj-Napoca.
Zona Horea a fost grav afectată de bombardamentul aerian american din iunie 1944, iar apoi au trecut câțiva ani până când dărâmăturile au fost înlăturate și s-a trecut la reconstrucție.
Pentru mulți turiști care vin în Cluj-Napoca, Piața Gării este primul lucru pe care îl văd imediat după ce coboară din trenuri, iar asta nu este un lucru prea bun, din păcate.
În acest weekend, polițiștii clujeni au derulat o serie de acțiuni în vederea asigurării ordinii și liniștii publice, combaterii faptelor antisociale și verificării respectării legislației în domeniul comerțului.
Un tânăr de 23 de ani, din Cluj-Napoca, a fost reținut în cazul furtului unei trotinete în valoare de 3000 de lei.
Primăria Municipiului Cluj-Napoca anunţă faptul că începând de azi, 9 noiembrie 2023, se pune în funcțiune instalația de semaforizare a trecerii de pietoni din Piața Gării.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au anunțat, luni dimineața, că bărbatul care dispăruse în Cluj-Napoca, în data de 30 octombrie, a fost găsit.
Clujenii au semnalat un incident petrecut într-un troleibuz, care a pornit pe traseu din Piața Gării.
Furtuna puternică de vineri seara a inundat strada Memorandumului. Oamenii umblau pe lângă perete, pentru că apa a acoperit trotuarele.
Canalul Morii a salvat Clujul de la o inundație catastrofală. Canalul a preluat apa care s-a adunat in centrul Clujului.
În urma furtunii se vineri seara Calea Turzii s-a transformat într-un râu.
O masina s-a “înecat” dub podul din Mărăști, in urma furtunii de vineri seara.
Șoferul unui autobuz care circulă pe Linia 9 a fost amenințat în stil golănesc de un alt bărbat în Piața Gării, din Cluj-Napoca.
Clujul are, din 1 iulie, 3 linii de noapte care vor circula până la 2.00 noaptea.
Un bărbat a fost fotografiat pe strada Horea, la 100 de metri de Piața Gării, o poartă de intrare în oraș, în timp ce își făcea nevoile.
Cu ocazia evenimentului ”Noaptea Muzeelor”, care se celebrează și anul acesta în 27 de spații expoziționale din municipiul Cluj-Napoca, C.T.P. Cluj-Napoca S.A. prelungește programul de transport în comun până la ora 01:00, în data de 13.05.2023.
Municipiul Cluj-Napoca s-a dezvoltat într-un ritm accelerat în ultimele două decenii, un ritm cu care nu ține pasul și infrastructura orașului.
Tramvaiele, indispensabile pentru Clujul vremurilor noastre, au o istorie bogată în acest oraș, care începe încă de la finele secolului XIX. Iată istoricul, alături de fotografii nemaivăzute, al tramvaielor care au servit orașul de-a lungul anilor.
Cu ocazia Maratonului Internațional Cluj-Napoca, duminica - 02 aprilie 2022, în intervalul orar 05:30 – 15:00, din cauza restricțiilor de circulație impuse, următoarele linii de transport vor circula pe trasee deviate, după cum urmează:
O prostituată din Cluj și concubinul ei au fost condamnați, în prima instanță, după ce au tâlhărit un bărbat naiv, în Piața Gării. Femeia era însoțită de fiicele ei.
Tragedie în prag de Crăciun! În loc să se pregătească de sărbători, o familie din Cluj se va pregăti de înmormântare. O femeie a fost lovită mortal miercuri dimineață, de un autocamion, pe strada Oașului, la intersecție cu strada Piața Liebknecht din muni
Pasajul din Piața Gării a fost refăcut în 2014, dar deja are mari probleme cu infiltrațiile de apă.
Oncos a verificat imaginile de pe camerele de supraveghere, în urma acuzațiilor că unul dintre casieri ar fi înșelat cu restul un client de etnie marocană, muncitor în Cluj-Napoca.
Primarul Emil Boc este de acord să se prelungească programul autobuzelor de noapte până la ora 2.00.
Actrița Ramona Dumitrean a oprit de una singură, în prima față, apoi ajutată de doi muncitori, un bărbat în vârstă care acosta adolescente în Piața Gării.