10.000 de clujeni trebuie să citească din aceeași carte pentru ca recordul să fie adjudecat.
Cel de-al patrulea eveniment Jazz in the Street din toamna aceasta va avea loc sâmbătă, 6 octombrie, în Piața Unirii din Cluj, de la ora 18:00.
Jazz in the Street ajunge la a treia ediție din acest an, iar iubitorii de muzică sunt așteptați sâmbătă, 29 septembrie, de la ora 18:00 pe strada Georges Clemenceau din Piața Muzeului.
Clujenii au avut parte de o surpriză inedită, vinei, pe una dintre rutele de transport în comun din oraș.
O nouă serie de concerte are loc la finalul acestei săptămâni îăn zona Pieșei Muzeului, din Cluj-napoca, pe strada Georges Clemenceau, în cadrul evenimentului Jazz in the Street.
Cea de-a doua ediție a festivalului Cluj Symphony Experience începe joi, 20 septembrie, iar timp de patru zile, acesta va transforma Clujul într-o scenă muzicală prin evenimentele speciale pregătite de organizatori.
Cea de-a doua ediție a Festivalului Stradal WonderPuck a reunit la finalul săptămânii trecute puțin peste 21.000 de participanți. Artiști din 8 țări au însuflețit timp de trei zile scenele din Cluj-Napoca (în Piața Unirii și Piața Muzeulu
Jazz in the Street reia de săptămâna aceasta seria concertelor în stradă. Astfel, clujenii sunt așteptați sâmbătă, 15 septembrie, pe Bulevardul Eroilor de la ora 18:00 la concertele susținute de Grimus, Sidewalk Troubadours și Diana, solista
Clujul va găzdui cea de-a doua ediție a Festivalului Stradal WonderPuck, eveniment care va aduce spectacole pline de magie și culoare, povești minunate și momente unice susținute de artiști extraordinari.
Peste 100 de clujeni s-au adunat luni seara, de la ora 19.00, în Piața Unirii, la o lună de la protestele din 10 august.
Festivalul Internațional Stradal WonderPuck, singurul festival din Transilvania dedicat exclusiv copiilor și familiilor acestora, își va desfășura cea de-a doua ediție la sfârșitul acestei săptămâni.
După cazul de la Panemar, unde un nevăzător însoțit de un câine nu a fost lăsat să intre deși legea îi permite acest lucru, acum totul s-ar fi repetat la KFC Cluj, în Piața Unirii.
Primarul Emil Boc anunță amplasarea în mai multe zone din Cluj-Napoca de ”copaci” de încărcare a telefoanelor mobile.
Palatul Episcopiei Greco-Catolice din Oradea a fost curpins de flăcări sâmbătă seara.
Cu ocazia manifestărilor organizate de "Zilele Culturale Maghiare”, în acest sfârșit de săptămână, au loc restricții de circulație.
Festivalul Zilele Culturale Maghiare din Cluj are loc în perioada 19 - 27 august, când o parte din zona zero a Clujului va fi racordată la evenimente.
Un nou protest se anunță la Cluj-Napoca, duminică seară, în semn de solidaritate cu protestatarii răniți de jandarmi în urma incidentelor de vineri seară.
Peste 5.000 de oameni au ieșit în stradă, sâmbătă seară, la Cluj-Napoca, în semn de solidaritate cu manifestanții care au fost bătuți de jandarmi la București, vineri seară.
În urma protestului de vineri seară, de la București, soldat cu violențe și rănirea a câtorva sute de oameni, oamenii anunță că ies din nou în stradă și sâmbătă seară.
Circa 35.000 de oameni au participat, vineri, 10 august, la protestul organizat de Diaspora.
Aproape 2.500 de clujeni au anunțat că participă, iar 5.700 că sunt interesați, la protestul de vineri seara, de la Cluj-Napoca.
Un protest masiv se anunță, vineri, 10 august, la București, la care vor lua parte mulți români din Diaspora, iar clujenii și-au arătat deja susținerea.
Cinefilii din Oradea sunt așteptați la TIFF, în perioada 7 – 9 septembrie.
Polițiștii clujeni au organizat, azi-noapte, o acţiune de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului şi a infracţiunilor stradale.
Clujenii și turiștii au 5 zone noi în care pot accesa gratuit internetul în Municipiul Cluj-Napoca, reprezentanții primăriei Cluj-Napoca anunțând că se instalează în continuare noi hotspot-uri, care să completeze rețeaua de Wi-Fi existentă
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au identificat și reținut un bărbat bănuit de furtul unor laptop-uri, iar prejudiciul, în valoare de circa 10.000 de lei, a fost recuperat.
Liderul PSD Cluj, Horia Nasra, a realizat o listă impresionantă cu promisiunile electorale neonorate ale primarului Emil Boc, care a ajuns la mijlocul mandatului.
Protestatarii se adună și duminică seara, în Piața Unirii, de la ora 19.00.
Fostul consilier prezidenţial şi parlamentar UDMR, Eckstein Kovacs Peter, își dă demisia din UDMR.
Un tânăr dispărut din centrul Clujului este căutat de familie.