România se mândrește cu un loc unic, care deține un record curios: cel mai lung nume purtat de o localitate, format din 27 de litere. Aceasta este Stațiunea Climaterică Sâmbăta, un loc ce fascinează turiștii prin peisajele sale superbe și farmecul natural
Primul portret al lui Horea realizat de un artist român, pictorul revoluționar Ioan Costande, urmează să fie scos la licitație pe 22 octombrie 2024, la Casa A10 by Artmark. Această lucrare emblematică, realizată în ulei pe pânză în urmă cu peste 150 de an
Pictorul clujean Gheorghe I. Anghel a trecut la cele veșnice joi, la vârsta de 86 de ani. Artistul era pictor, poet și scriitor, lucrările sale fiind expuse în cele mai importante spaţii expoziţionale din ţară, dar şi din Austria, Republica Moldova, Itali
Melka Vince (Vincenc Melka) a fost un pictor clujean, prieten cu moștenitorul tronului Rudolf. A fost de origine cehă, născându-se în apropiere de Praga în 1834
Studentă la Facultatea de Business din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Bianca este o tânără pasionată de pictură. Îmbină această plăcere cu rădăcinile sale din Țara Moțiilor, pe care încearcă să le imortalizeze
Andrei Gazsi, poet și pictor clujean, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 74 de ani.
Celebra casă de pe bancnota de 10 lei se află în Muzeul Astra din Sibiu.
După ce a pictat Clujul aşa cum arăta în secolul al XVIII-lea, pictorul şi jurnalistul clujean Békésy Károly a terminat în 1899 o altă pictură monumentală: de data aceasta, cu oraşul aşa cum arăta la acea vreme, din Hajongard/Házsongárd.
Municipiul Gherla ar trebui să fie o lecție pentru primarii din ziua de azi, în ceea ce privește urbanismul.
Biserica Colt este situată in satul Suseni al comunei "Râul de Mori" din județul Hunedoara. Biserica funcționează ca schit cu obște de călugări si poarta hramul "Duminica Tuturor Sfinților". Tot aici se găsește și Cetatea Colt, aflată astăzi în ruină.
Pe bancnota de 10 lei, pe lângă casa țărănească imprimată, mai apare și un chip de femeie de la țară, care l-a inspirat pe pictorul Nicolae Grigorescu. Mulți nu știu povestea ei.
Biserica de lemn din Păniceni este restaurată de voluntarii adunați de reprezentanții ONG -ului Ambulanța pentru monumente - Transilvania Sud.
Florin Piersic a povestit publicului, în cadrul unui festival, despre întâlnirea sa din tinerețe cu celebrul pictor, Pablo Picasso. Actorul român susține că mesajul pe care i l-a lăsat celebrul pictor l-a urmărit toată viața.
Grupul statuar ”Şcoala Ardeleană”, realizat de Romulus Ladea şi amplasat în faţa Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, a fost distrus. Primarul Emil Boc a intervenit și cere acum ca Grupul statuar să fie repus pe soclu, dar care soclu?
Pictorița clujeană Vera Dan va expune din 9 februarie la Muzeul de Artă din Cluj o serie impresionantă de tablouri realizate în ulei, pe pănușă, pe baza unei tehnici personale.
Un activist ecologist a stropit cu lichid negru capodopera lui Gustav Klimt, „Viața și Moartea”, a anunțat conducerea Muzeului Leopold din Viena. Momentul a fost filmat și publicat pe rețelele de socializare.
O familie din Cluj a devenit complet independentă din punct de vedere al facturilor. Aceștia au construit o agropensiune care nu este conectată la rețelele naționale de electricitate, apa, încălzire sau canalizare.
O femeie a fost reținută de autoritățile din Brazilia pe motiv că s-a folosit de o clarvăzătoare iar împreună cu aceasta și-a escrocat mama cu peste 140 de milioane de dolari, obiecte de artă, bani și bijuterii.
Un bătrân de 80 de ani, din Roma, care a murit în ambulanță, în drum spre spital, avea peste 300.000 de euro în buzunare și cheile de la mai multe mașini de lux, între care un Ferrari
Oleksandr și soția sa, Sofia, sunt pictori de biserici. Aceștia pictează scene biblice și portrete ale sfinților în tot felul de locuri, iar lucrările lor se vând ca pâinea caldă. Încasările lor merg către un ONG care se ocupă cu îngrijirea răniților de
Un tânăr pictor din Cluj a primit o sentință devastatoare, băiatul a fost condamnat la trei ani închisoare cu executare pentru trafic de droguri, după ce a fost prins pe aeroport că avea în bagaje frunze de coca. El le-a procurat de la niște localnici din
Un porcuşor pictor pe nume Pigcasso, care a fost salvat de la sacrificare înainte de a deveni un artist de renume mondial, a vândut o lucrare abstractă pentru suma record de 20.000 de lire sterline.
Vărsător, 4 februarie - Zodiacul zilei de naștere - Rareori oamenii născuţi în această zi fac un lucru în mod direct.
3 februarie - Ziua realismului strict. Trasaturile vărsătorilor născuți în 3 februarie
2 februarie - Ziua Rafinamentului - Zodia Vărsătorului - Nativii din 2 februarie, vărsători din perioada a doua, din semnul fix, de aer, au o predilecție spre șlefuire, sofisticare și eleganța
România, prima țară din lume care implementează Alfabetul Scripor creat de clujeanul Tudor Scripor
Potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, angajatorii europeni pun la bătaie aproape 900 de posturi pentru români.
Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, angajatorii europeni pun la bătaie aproape 500 de posturi pentru români.
Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, angajatorii europeni pun la dispoziție aproape 500 de posturi pentru români.
Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, angajatorii europeni pun la dispoziție puțin peste 380 de posturi pentru români.