Țara noastră este împărțită, în aceste zile, între caniculă și furtuni. În unele zone va ploua, iar temperaturile vor fi scăzute, în timp ce în altele maximele ajung și la 35 de grade Celsius.
Analistul financiar Adrian Negrescu a analizat declarațiile ministrului Finanțelor, care a spus că România are deja un deficit de 37 de miliarde de lei. Creșterile salariale și creditele tot mai mari, care trebuie luate, secătuiesc bugetul de stat.
O fotografie veche prezintă cum arătau străzile Izlazului și Primăverii, în anii 80. Cinematograful Dacia se vede din stradă, nefiind edificat încă blocul ”zid”, construit ulterio
Dacă în anii trecuţi, producţia de orz era de aproape şapte tone pe hectar, anul acesta, ploile torenţiale au stricat planurile fermierilor. Producţia de orz a scăzut cu aproape o treime faţă de anii trecuţi.
Clujul este sub Cod Galben de furtuni, valabil în ziua de 2 iunie, până la ora 23.00.
O furtună cu grindină s-a abătut asupra Clujului, duminică, 21 mai, oamenii fiind uimiți cât de repede s-a schimbat vremea.
Vremea nu va fi una tipică de primăvară în următoarele două săptămâni, se arată în prognoza meteo emisă de ANM pentru ultima jumătate a lunii mai 2023.
Oamenii de pe strada Uliului, afectată de alunecări de teren, reclamă Primăriei Cluj-Napoca un proprietar de mini-bloc, care a defrișat dealul pentru a avea priveliște.
Un clujean sătul de aglometrația din oraș s-a filmat în timp ce își varsă furia pe administrația locală. Acesta a spus că este sătul de ”calitatea veții”, ironizând declarațiile primarului Emil Boc, care în permanență vorbește despre calitatea vieții din
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de vremea rea pentru toată țara. Informarea meteorologică este valabilă astăzi, între orele 10:00 și 22:00.
Revin ploile în forță în cea mai mare parte a țării! Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate şi va ploua ziua în cea mai mare parte a ţării, iar noaptea cu precãdere în nord, centru şi est. Iată prognoza meteo pentru 25 aprilie.
Administrația Națională de Meteorologie a prelungit informarea meteo de ploi, grindină și vijelii în toată țara, până joi seară.
Vremea de Paşte pare să nu fie una care să ne bucure prea mult, după episodul de viscol ca în plină iarnă.
Doar patru zodii din cele 12 sunt considerate a fi cu adevărat norocoase când vine vorba de bani. Acești nativi ai zodiacului sunt capabili facă avere din orice și nu se plâng niciodată de muncă, indiferent cât de grea ar fi aceasta. Despre care zodii est
Firmele care asigură salubritatea stradală se întrec din nou în hărnicie. Luni dimineața, după un weekend cu ploi, pe strada Strada Ciprian Porumbescu a fost zărită o autospecială care spăla carosabilul, deja ud de la ploile din ziua anterioară.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben vizând cantităţi însemnate de precipitaţii, ninsori şi vreme deosebit de rece, valabilă începând de luni noaptea în majoritatea regiunilor.
V-ați gândit să vă faceți grădina mai atractivă? Dacă da, atunci s-ar putea să vă gândiți la plasarea unor foișoare din lemn în curtea din spate, deoarece toată lumea iubește să își petreacă timpul liber cu familia și prietenii lor. Prin urmare, adăugarea
În weekendul 24-27 februarie 2023, vremea va fi la extreme în România. În timp ce în sud vor fi temperaturi mai mari decât normalul acestei perioade și primăvara își intră cu totul în drepturi, în zona montană va continua să ningă și să viscolească.
Dragobetele este sărbătoarea iubirii la români și marchează, totodată, și începutul primăverii. În tradiția populară Dragobetele apare drept fiul babei Dochia și este reprezentat ca un tânăr chipeș și extrem de iubăreț care seduce fetele, de acolo și zica
Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, nu înțelege de ce fanii Universității protestează pentru chestiuni mai mic, cum ar fi noroiul de la meciurile de pe Cluj Arena, nu și împotriva erorilor de arbitraj care au influențat rezultatele echipei.
Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis prognoza pentru perioada 20 februarie – 5 martie.
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări cod galben și portocaliu de vreme severă, valabile pentru jumătate de țară, inclusiv în județul Cluj.
Suporterii U Cluj, din Peluza Șepcile Roșii, au redactat o scrisoare deschisă prin care bat obrazul șefului Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, și a celui care se ocupă de gazon, Mircea Crăciun patronul firmei Eco Garden. Aceasta a pus mâna pe toate spa
Artista Carmen de la Sălciua a relatat cum a salvat un bătrânel care nu avea un acoperiș deasupra capului, era ud și era însoțit numai de un câine.
Se mai joacă diseară U Cluj cu Rapid București? După ce a nins în abundență la Cluj, meciul dintre Universitatea Cluj și Rapid București se poate amâna, din cauza vremii nefavorabile.
Vremea se menţine caldă şi astăzi, duminică 22 ianuarie, dar în nord, în centru şi pe partea estică a țării se anunţă o zi cam mohorâtă, cu precipitaţii slabe.
Meteorologii au emis luni, 16 ianuarie, o atenţionare Cod Galben de intensificări ale vântului în mai multe judeţe, printre care și județul Cluj.
Meteorologii au emis o avertizare Cod Portocaliu și două avertizări Cod Galben de ploi și ninsori pentru zilele următoare. Avertizarea Cod Galben este valabilă de marți, 10 ianuarie, ora 10:00, până joi, 12 ianuarie, la aceeași oră.