Mai multe reguli de conduită, au fost anunțate de FRF, pentru suporterii care vor asista la partida din ultima etapă a Ligii Națiunilor, dintre România și Cipru.
O noapte de război. Aşa ar putea resimţi câinii, pisicile, dar şi păsările sărbătoarea dintre ani, care va fi cu siguranţă presărată cu multe pocnitori şi artificii.
Noua lege a Educației care va intra în vigoare la data de 2 septembrie 2023 prevede mai multe drepturi ale elevilor
Deţinerea de arme, consumul de droguri, de băuturi alcoolice sau alte substanţe interzise, fumatul, participarea la jocuri de noroc în perimetrul unităţii de învăţământ, inclusiv folosirea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs sunt interzise în şco
A devenit o tradiție ca în noaptea de Revelion, românii să folosească tot felul de petarde, pocnitori sau artificii.
Un mesaj RoAlert a fost emis sâmbătă seară persoanelor care se află în stațiunea Sinaia. Alerta semnalează prezența unui urs care ar fi fost observat în apropierea Castelului Pelișor, anunță Digi24.
Polițiștii clujeni întreprind activități în scopul verificării legalității desfășurării de operațiuni cu articole pirotehnice de către persoanele fizice și juridice.
Naționala Romîniei înfruntă joi, 9 noiembrie, reprezentativa Turciei, în cadrul unui meci amical disputat pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, de la ora 20.15.
Meciul de duminică, 26 martie, dintre România și Danemarca, din cadrul preliminariilor Cupei Mondiale de fotbal 2018, se va juca cu caza închisă, toate cele 27.000 de bilete puse în vânzare fiind epuizate.
Meciul din cadrul preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2018, dintre România și Muntenegru, va avea loc în această seară pe stadionul Cluj Arena, de la ora 21.45.
Federația Română de Fotbal a publicat o serie de restricții și reguli de conduită pentru suporterii care vor participa la amicalul România - Spania, de pe Cluj Arena.
Politistii clujeni au descoperit un adevarat depozit de petarde si pocnitori in Gilau. Zeci de mii de obiecte pirotehnice au fost confiscate.
Peste 10.000 de petarde si pocnitori au fost confiscate de politistii din Cluj in ultimele 24 de ore.
Politistii din Turda au organizat o razie luni, 27 decembie, in zonele din oras in care erau vandute petarde si alte materiale pirotehnice.
Doua persoane care aveau asupra lor 300 de petarde si pocnitori au fost identificate de politisti in cursul dupa mesei de luni, in Piata Mihai Viteazu.
30.000 de pocnitori si 600 de artificii au fost confiscate in ultima luna de catre politistii clujeni.
O batranica din municipiul Dej i-a uimit pe politistii, care au prins-o, in flagrant, in timp ce vindea artificii in piata.
Dupa ce au fost acuzati ca sunt jucati pe degete de comerciantii de petarde si pocnitori, politistii clujeni au inasprit controalele in pietele din judet. Sapte persoane au fost retinute ieri pentru ca vindeau la "negru" obiecte pirotehnice.
"Mafia" petardelor lucreaza nestingherita atat in pietele din Cluj-Napoca, dar si in alte orase din judet.