O bătrână care vindea flori în colț la Piața Unirii a atras nu mai puțin de patru polițiști locali.
Primarul Emil Boc a spus că directorii acelor școli care nu deschid pe perioada vacanței curțile unităților de învățământ vor fi demiși.
Preotul Cristian Pomohaci a cântat, duminică seara, la Zilele comunei Oşorhei, judeţul Bihor, și a fost aplaudat de oameni.
Șoferul unui superb Mercedes a reușit să îi înfurie pe alți conducători auto cu modul în care a parcat.
Numai polițiștii rutieri au competența să aplice sancțiuni contravenționale șoferilor, conform unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ).
Clujenii de pe strada Câmpului reclamă că nu au electricitate pe stradă, dar sunt zilnic amendați pentru că parchează în fața casei.
Excesul Poliției Locale din ultima vreme este remarcat de clujeni. Probabil, din dorința șefului Poliției Locale, fostul șef al Poliției Cluj Marcel Bonțidean, de a ”da bine la noii șefi”, amenzile curg valuri.
Dezordinea a revenit în stația de autobuz din Mărăști, după numai un an de la montarea de către Primăria Cluj-Napoca a unor parapeți din beton și interzicerea parcării acolo.
Stația mijloacelor de transport în comun din Piața Mărăști este blocată aproape zilnic de șoferii care parchează fără a fi trași la răspundere.
Un taximetru parcat în stația de autobuz din Piața Mărăști a reușit să blocheze tot traficul mijloacelor de transport în comun.
Primăria Cluj-Napoca declară război șoferilor care își țin mașinile în fața casei și curtea goală și va trece la măsuri împotriva acestora.
Un pieton a primit o amendă cu puncte de penalizare, care se aplică numai şoferilor.
Un bivol a fost filmat alergând pe strada Donath. Animalul era speriat și încerca să ajungă într-o zonă cu liniște.
Poliția Locală Cluj-Napoca demarează în perioada următoare o acțiune amplă de verificare a parcărilor destinate persoanelor cu dizabilități.
Mașina de serviciu folosită de șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj, comisarul șef Ciprian Miron, a fost ”premiată” de Poliția Locală pentru o parcare ca la carte.
Mai mulți șoferi care au parcat direct pe spațiul verde de la poarta principală de acces în Cluj Arena s-au ales cu afișe lipite pe mașini.
Un căprior a reușit să ajungă până în Parcul Central ”Simion Bărnuțiu”, de unde a fost salvat și eliberat în natură.
Un mecanic de locomotivă a făcut cun scandal uriaș în centrul Clujului, iar polițiștii de la Secția 1 l-au încătușat.
Un bărbat a fost aspru amendat de Poliția Locală după ce a a distribuit pe Facebook o imagine cu două maşini ale instituţiei parcate pe trotuar, iar pietoni nu mai putea trece.
Un clujean a reușit o parcare de nota 10, pe strada Câmpului, spre iritarea celorlalți șoferi care s-au săturat de nesimțirea din trafic.
Zeci de romi, locuitori ai cartierului Triaj, din Dej, protestează, vineri dimineață în fața Primăriei din Dej, scandând că vor intra în greva foamei.
Strada Albini este blocată în fiecare dimineață de autoturismele care încearcă să își facă loc prin trafic.
Un clujean îi solicită primarului Emil Boc să construiască un parking și în Gheorgheni.
Poliția Locală a aplicat amenzi dure pentru neîntreținerea corespunzătoare a clădirilor din zona de protecție istorică a municipiului.
Un autotuturism al Secției 3 Poliție Cluj-Napoca a fost fotografiat parcat neregulamentar în Piața Mihai Viteazu.
Mănășturenii de pe strada Parâng și-au făcut de unii singuri o parcare cu barieră în zona lor de garaje.
Polițiștii locali au reușit să depisteze și amendeze o persoană care a aruncat deșeurile din Florești în pădurea Făget.
O clujeancă reclamă că a fost hărțuită de Poliția Locală pentru că își plimba câinii pe trotuar, spre locul special amenajat pentru animale.
Clujul va fi un Smart City din 2018, de când vor fi montate în asfalt senzori de numărare a locurilor de parcare și a staționărilor neregulamentare în stațiile de autobuz.
Un clujean a monitorizat zilnic traficul pe Bulevardul Muncii, zona UTCN - Sinterom, și a depistat o serie de probleme de trafic, care duc la blocaje.