O minoră în vârstă de 11 ani, din localitatea Florești, județul Cluj, a plecat de la domiciliu în data de 13 ianuarie a.c., însă nu s-a mai întors.
VIDEO - Sindicatele lucrătorilor din Penitenciare, grefierii și polițiștii au protestat miercuri, 13 ianuarie, la Cluj, în fața Prefecturii față de înghețarea salariilor din domeniul public.
Polițiștii l-au prins pe bărbatul care a tâlhărit un magazin alimentar din Mărăști, în cursul zilei de duminică, 10 ianuarie.
Un accident de circulație s-a produs pe Bulevardul Nicolae Titulescu la intersecția cu strada Ariesului.
Polițiștii au aplicat 13 amenzi în baza Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, dar și alte sancțiuni în cadrul unei razii.
Polițiștii clujeni au nevoie de ajutorul cetățenilor pentru a depista o minoră în vârstă de 11 ani, din municipiul Cluj-Napoca, care a plecat de la domiciliu în data de 6 ianuarie, însă nu s-a mai întors.
Poliția locală Cluj-Napoca, amendată pentru că a înregistrat ilegal clujenii cu body cam -uri
Polițiștii clujeni au depistat, azi-noapte, în trafic, un bătrbat care s-a urcat la volanul unui autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au desfășurat o serie de acțiuni în mai multe etape, în cursul zilei de duminică, 3 ianuarie, în vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru verificarea modului
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat, duminica seara, că ne putem aștepta la o creștere a cazurilor de coronavirus în urmatoarele 10-15 zile, însă depinde cat de ușor va putea fi controlată aceasta.
Polițiștii clujeni au deschis joi, 31 decembrie 2020, trei dosare penale pentru comercializarea de articole pirotehnice.
Polițiștii clujeni spun că prezența pe stradă fără motiv, între orele 23.00 și 5.00, va fi sancționată conform legii.
În Cluj-Napoca sunt 13 centre de vaccinare Anti-COVID 19, amplasate în toate cartierele. Adresa și locațiile vor fi văzute mai jos.
Un clujean a surprins un echipaj de poliție care confiscă vâscul vândut pe o stradă din Cluj-Napoca.
O mână de polițiști, membrii de sindicat, au protestat la Cluj față de îngheșarea salariilor și a sporurilor pentru anul 2021.
Aproximativ 450 de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, împreună cu jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ”Ştefan Cicio Pop” și Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, precum și poliţişti locali, au desfășurat, în
Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii unei infracțiunii de furt calificat.
Proprietarii de animale din Cluj reclamă faptul că seară de seară pe străzi este un teatru de război, în care se trage cu artificii, fără ca cineva să fie sancționat.
Floreștenii au semnalat că un grup de colindători a fost luat de poliție și dus la secție, în timp ce se aflau pe domeniul public și colindau.
Polițiștii clujeni au nevoie de ajutorul cetățenilor pentru a depista o tânără în vârstă de 20 ani, din municipiul Cluj-Napoca, care a plecat de la domiciliu în data de 28 decembrie, însă nu s-a mai întors.
Polițiștii clujeni au depistat, zilele trecute, un bărbat pe numele căruia au fost emise două mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea.
Polițiștii au descins la o petrecere cu zeci de persoane, în plină pandemie, care a vea loc într-un local din București.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au desfășura, în perioada Crăciunului, o serie de acțiuni în sistem integrat, pe raza întregului județ, pentru impunerea respectării normelor instituite pe perioada stării de alertă, menține
Polițiștii clujeni au nevoie de ajutorul cetățenilor pentru a depista o minoră în vârstă de 16 ani, din municipiul Turda, județul Cluj, a plecat din spitalul de Pediatrie 2, din Cluj-Napoca, unde se afla internată, însă nu s-a mai întors.
Polițiștii clujeni au devoie de ajutorul cetățenilor pentru a depista un tânăr de 23 de ani, care a plecat de la locul unde se afla cazat, la data de 21 decembrie, însă nu s-a mai întors.
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj anunță că, în această minivacanță, peste 400 de polițiști vor fi la datorie, pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor care ar putea afecta siguranța cetăţenilor.
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ”Ştefan Cicio Pop” și Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, precum și poliţişti locali din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, au
Polițiștii clujeni s-au pus pe treabă, pentru a putea câștiga insigna de ajutor al lui Moș Crăciun. Aceștia au adunat bani pentru a cumpăra un frigider cu alimente unei bunici de 74 de ani.
Polițiștii au depistat, azi-noapte, un tânăr care s-a urcat la volanul unui autoturism, deși nu deținea permis de conducere. Acesta a fost implicat și într-un accident rutier.
Clujeanul care își terorizează vecinii din cartierul Plopilor a scăpat cu o nouă amendă, după ce s-a cerut luarea unor măsuri clare și ferme.