Ministrul Afacerilor Interne susține , sâmbătă seară, o declarație de presă prin care se prezintă o nouă serie de măsuri pentru prevenirea răspândirii COVID-19.
Medic clujean, aflat în izolare, s-a aruncat pe geam în Mănăștur
Medic din Nădlac: Nu lupți aici doar cu epidemia de Covid19 ci cu indolența, nesimțirea și lipsa de respect a celor ce au intrat în țara
Polițiștii clujeni au nevoie de ajutorul cetățenilor pentru a depista a femeie în vârstă de 35 de ani, din comuna Viișoara, județul Cluj, care a plecat voluntar de la domiciliu, în data de 17 martie, însă nu s-a mai întors.
Propunere: Românii să nu mai aibă voie să se deplaseze liber. Trebuie să stea în izolare la domiciliu. Sunt câteva excepții
Măsuri privind combaterea coronavirusului în Apahida
O tânără de 18 ani a fost sechestrată în Italia de către un bărbat și o femeie, fiind obligată să se prostitueze în folosul acestora.
Polițiștii clujeni au depsitat miercuri seară, doi bărbați care furau zeci de litri de motorină dintr-o locomotivă.
Polițiștii clujeni au nevoie de sprijinul cetățenilor pentru a depista o minoră în vârstă de 15 de ani, din comuna Luna, sat Luncani, județul Cluj, care a plecat de la domiciliu, în data de 18 martie, însă nu s-a mai întors.
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj anunță că testările pentru reducerea perioadei de suspendare a permiselor de conducere au fost amânate.
Polițiștii clujeni au depistat, marți seară, o femeie acuzatcă de comiterea unui furt din buzunar.
Boc: Suntem în situație similară asediului. Stați acasă, dacă puteți!
Polițiștii clujeni au fost solicitați, miercuri dimineață, pe Calea Turzii, unde o femeie încerca să oprească mașinile în trafic.
Un clujean a sunat la 112 și a mințit că are coronavirus. I s-a făcut dosar penal
Polițiștii clujeni au nevoie de ajutorul cetățenilor pentru a depista o femeie în vârstă de 29 de ani, din municipiul Turda, care s-a deplasat la locul de muncă în municipiul Cluj – Napoca, în data de 16 martie şi nu s-a mai întors la domiciliu.
Polițiștii clujeni au depistat, azi-noapte, un tânăr de 19 ani, care s-a urcat la volanul unui autoturism deși nu deține permis de conducere.
PRO România Cluj solicită Consiliului Județean să asigure echipamentul de protecție pentru Jandarmerie, Poliție și SMURD
Polițiștii clujeni au depistat, luni seară, un conducător auto care s-a urcat la volan deși se afla sub influența băuturilor alcoolice, apoi a cauzat un accident rutier.
Polițiștii clujeni au depistat și reținut, pentru 24 de ore, trei persoane, dintre care un minor, acuzate de comiterea unei spargeri.
Polițiștii de combatere a criminalității organizate, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T., au acționat, în perioada 27 februarie – 11 martie 2020, pentru documentarea activității infracționale a 127 de persoane, dintre care 62 au fost reținute sau aresta
Polițiștii clujeni au nevoie de autorul clujenilor pentru a depista o adolescentă de 15 ani, din localitatea Luncani.
Horia Șulea: Starea de urgență este o măsură normală, în contextul pandemiei COVID-19. Ce inseamna acest lucru?!
Polițiștii clujeni au nevoie de ajutorul clujenilor pentru a găsi o fetiță de 9 ani, dispărută din zona Pieței Gării, din Cluj-Napoca.
Bărbatul suspect care urmărea copiii a fost prins - FOTO
Clujeanul amendat cu 10.000 de lei pentru că nu a stat în izolare a fost prins la locul de muncă
Bărbat izolat din Câmpia Turzii ASPRU amendat pentru că a ieșit din casă și și-a bătut joc de reguli
Măsuri Anti - coronavirus la Cluj. Totul despre măsurile anunțate de Prefectura Cluj
Peste 100 de polițiști clujeni, precum și din cadrul altor inspectorate, au desfășurat, miercuri, o acțiune pe raza județului Cluj pentru prevenirea accidentelor.
Clujean din Italia revenit acasă: Rușine Boc, Primărie și Guvern. Aici, mai repede mori de bolile luate din spitale decât de Coronavirus!
Un accident rutier, soldat cu pagube materiale, a avut loc miercuri seara pe raza comunei Florești, în zona unității militare.