Loferul unui Logan a fost filmat pe Splaiul Independenței, în timp ce intra cu viteză în stația de tramvai, deși era obligat prin lege să oprească.
Doi agenți de poliție, aflați în timpul liber, au observat marți, în trafic, pe strada Tudor Vladimirescu din Cluj-Napoca, un autoturism condus haotic.
Clienții unei terase din Oradea s-au trezit udați cu apă de o locatară deranjată de zgomotul produs de aceștia, dar și de muzică.
Tânărul de 19 ani, care a ucis doi studenți la Geografie, după ce i-a lovit cu mașina, fusese oprit anterior de polițiști, dar oamenii legii nu i-au făcut testul droguri.
Un șofer teribilist a fost încătușat vinerea trecută pe strada Fabricii de către un echipaj al Secției 1 Poliție Cluj-Napoca, cu sprijinul unei polițiste din cadrul Biroului Rutier Cluj-Napoca, aflată în timpul liber.
Poliţiştii clujeni caută o fată în vârstă de 20 de ani pe nume Larisa-Georgiana Mureşan care a plecat de acasă, duminică în jurul orei 14.00, şi nu s-a mai întors. Tânăra locuiește în comuna Cămăraşu, judeţul Cluj.
Pavel Adriana-Elena a plecat de la domiciliul său din Câmpia Turzii, județul Cluj, duminică, 20 august, în jurul orei 09.00. De atunci nu a mai fost văzută.
Tot mai mulţi şoferi inconştienţi se urcă beţi la volan şi umblă nestingheriți pe străzile Clujului. Sâmbătă, polițiștii clujeni au reținut doi bărbați care conduceau sub influența alcoolului.
Ultrașii U Cluj le-au servit o umilință maximă celor de la CFR Cluj, după ce au reușit să recaptureze bannerul furat și să-l afișeze pe stadionul din Gruia.
Un șofer teribilist a fost încătușat în cursul serii de vineri de polițiștii clujeni. Poliția municipiului Cluj-Napoca fost sesizată, prin apel la 112, cu privire la un autovehicul condus haotic din direcția localității Chinteni spre Cluj-Napoca.
Polițiștii clujeni anunță dispariția unui bărbat în vârstă de 63 de ani din localitatea Florești, județul Cluj. Din primele date, bărbatul ar fi plecat voluntar de acasă vineri, în data de 18 august și nu a mai revenit.
Un tânăr a fost prins de polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Cluj-Napoca fără permis în trafic
Jandarmul care a bătut de unul singur mai mulți bombardieri pe plajă în Costinești este preferatul publicului din România, care a sărit în apărarea lui.
Un șofer din Oradea a scăpat de amendă, după ce a demonstrat în instanță că, deși fiola indicase 0,05 mg/l alcool în aerul expirat, el nu consumase deloc alcool. Bărbatul fusese oprit de un echipaj de poliție pe Calea Clujului din Oradea, în ianuarie anul
Taximetristul clujean care a taxat un client cu 220 de lei, pentru o cursă de 20 de lei, refuză să restituie suma percepută în plus.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au continuat activitățile pentru menținerea ordinii și liniștii publice, descurajarea comiterii de fapte antisociale și controlul traficului rutier.
Tragedie pentru o familie din Florești. Un motociclist din judeţul Cluj a decedat, luni seara, în urma coliziunii cu un utilaj special pentru exploatarea lemnului- TAF, accidentul având loc pe DN 75, pe raza oraşului Baia de Arieş din Alba.
Un tânăr în vârstă de 16 ani a fost reținut de către polițiștii din Huedin după ce a comis două furturi în aceași zi
IPJ Cluj trage un semnal de alarmă! Mai multe persoane din Cluj-Napoca care au accesat anumite platforme care conțineau anunțuri cu „venituri pasive” și promisiunea unui câștig garantat și rapid, au fost înșelate.
O mașină de poliție a fost implicată într-un accident de circulație la Gherla.
Mai multe persoane implicate în bătaia publică din Câmpia Turzii, în urma căreia câțiva oameni au fost înjunghiați, au fost arestate.
Un bărbat în vârstă de 29 de ani din comuna Cârţa, judeţul Sibiu a fost reținut după ce a încercat să mituiască un polițist pentru a-l convinge să-l scape de un dosar penal pe care îl risca pentru că a condus fără permis
Scandal monstru într-o familie din localitatea Pădurea Iacobeni, comuna Frata. Un bărbat în vârstă de 66 de ani ar fi fost agresat de către nepotul său și soția acestuia, ambii în vârstă de 31 de ani, cu care s-ar fi angrenat în dispute verbale.
n bărbat din județul Satu Mare și-a creat un cont fals, de femeie, cu ajutorul căruia l-a pacălit pe un alt bărbat să îi trimită poze în ipostaze intime.
Loredana a recunoscut că şi-a omorât cea mai bună prietenă și a oferit amănunte șocante.
Un bărbat care locuiește pe străzi a băgat spaima în mămicile diin cartierul Zorilor, care au început să sune la poliție pentru a-l reclama. Cel vizat are un comportament nepotrivit, amenință și se laudă că a agresat minore.
Odată cu festivalul Untold o mulțime de șoferi de Bolt din alte județe au decis să-și încerce norocul la Cluj,
În contextul desfășurării festivalului Untold, polițiștii rutieri clujeni, au organizat filtre rutiere. După seara de vineri, 7 șoferi au fost prinși drogați la volan și au rămas fără permisul de conducere.
Un taximetrist din Botoșani a găsit, după o cursă, o pungă cu 40.000 de euro și a dat dovadă de multă onoare și cinste.
Pe rețelele sociale, au apărut tot mai multe conturi fantomă care promit permise de conducere autentice, care te pot face șofer instantaneu, fără a mai trece pe la școala de șoferi sau examene.