Un clujeancă a sesizat o mașină, în parcarea VIVO Cluj, iar în autoturism erau doi căței leșinați din cauza căldurii. Unul duntre geamuri era lăsat puțin, dar la 30 de grade la soare, este insuficient
O tânără de 20 de ani din Iași a devenit principala sursă de venit pentru doi bărbați, după ce au obligat-o să se prostitueze pentru ei.
Doi lei au scăpat în aceaastă dimineață din cușca lor de la Grădina Zoologică din Rădăuți. Locuitorii orașului au fost anunțați de autorități prin mesaje Ro-Alert să evite zona. După aprope o oră și jumătate, animalele au fost tranchilizate și reintroduse
Șase sute de copii și adolescenți, ajung anual, la secția de psihiatrie din Iași, la Socola. Situația este replicată în toate județele, iar numărul copiilor cu probleme psihice crește anual.
Poliţiştii locali, care i-au rupt o mână unui bătrân cerșetor, l-au abandonat la marginea orșului și apoi au încercat să îi închidă gura cu 500 de lei, au scăpat de închisoare.
Vlăduța Lupău va aduce pe lume primul ei copil, un băiețel, în aproximativ două luni, de aceea vedeta face pregătiri intense, astfel încât să aibă casa gata înainte să nască.
Vara vine de obicei cu o creștere a cazurilor de hărțuire stradală. Bucuria unei vremi frumoase în Cluj se preschimbă brusc pentru unele fete în trauma agresiunilor stradale, despre care vorbim prea puțin. Recent, polițiștii clujeni au reținut un bărbat c
O româncă a provocat haos weekendul trecut, în Zurich. Femeia a fost protagonista unor scene cel puţin bizare, filmate de trecători şi postate pe reţelele de socializare.
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei pentru că și-a adandonat câinele.
Polițiștii clujeni au reținut bărbatul care a fost acuzat de hărțuirea tinerelor studente din Cluj-Napoca. Bărbatul în vârstă de 39 de ani este cercetat pentru patru infracțiuni printre care și acte de exhibiționism în spațiul public, după ce s-ar fi mani
Un bărbat a rămas fără mașină după ce a aruncat gunoi pe marginea drumului, în Bihor. Autovehiculul individului a fost confiscat de autorități, în cadrul unei operațiuni a Gărzii de Mediu care vizează combaterea fenomenului de depozitare ilegală a deșeuri
Un actor de la Teatrului Național din Târgu Mureş a fost găsit mort în propriul apartament, după ce, cu o zi în urmă a fost implicat într-o altercație cu actualul partener al fostei soții. Bărbatul era de negăsit, înainte să fie căutat de lucrătorii Inspe
Bărbatul surprins într-un autobuz în Gheorgheni, luni după-amiaza, în timp ce se masturba, a mai fost reclamat la Poliția Cluj cel puțin o dată, dar degeaba. Oamenii legii nu au făcut nimic, din 2017, ba chiar au râs, ceea ce le-a intimidat mai mult pe vi
Noi informații îngrijorătoare ies la iveală în Polonia, țara din UE care a început să încalce treptat dreptul femeilor de a alege dacă vor sau nu să păstreze o sarcină. Guvernul din Polonia, unde este în vigoare o interdicție aproape totală a avortului, s
Clipe de coșmar pentru o femeie din Marea Britanie, care se afla în vacanță, pe o plajă în India. Femeia a fost violată chiar pe plajă de un tânăr care făcea masaje.
Tot mai multe persoane cu deviații sexuale sunt căutate de Poliție în Cluj, astfel că, după prădătorul care hărțuia studente într-un cămin din Hasdeu, a apărut masturbatorul, care a șocat pasagerii dintr-un autobuz CTP.
Polițiștii clujeni au reținut un bărbat de 34 de ani, care ar fi sustras mai multe materiale dintr-un șantier aflat în lucru din municipiul Cluj. Prejudiciul a fost recuperat doar parțial.
Clipe de coșmar pentru o șoferiță de 25 de ani în Baia Mare. Tânăra a fost la un pas să fie linșată, după ce a lovit cu maşina un copil care traversa strada. Copilul de 5 ani a sărit în stradă direct dintre maşinile parcate lângă trotuar, fără să se asigu
Un român de 43 de ani a fost protagonistul unor scene teribile, sâmbătă, în orașul Coslada din Spania, după ce, înarmat cu un cuțit, și-a sechestrat propriile fiice în apartament, apoi a amenințat că le ucide și aruncă în aer clădirea.
O crimă tulburătoare a șocat opinia publică, ajungând în atenția presei din întreaga lume. O femeie din Indiana, SUA, și-a urmărit iubitul într-un bar cu ajutorul unui dispozitiv, fiind curioasă dacă omul are o aventură. Bărbatul ieşise la întâlnire cu o
La data de 5 iunie, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au fost sesizați cu privire la faptul că DIOSZEGI RAREȘ, în vârstă de 11 de ani, din comuna Florești, județul Cluj, la data de 4 iunie, în jurul orei 13:00 a plecat voluntar de la
Un copil de 11 ani a dispărut de acasă, în 4 iunie, poliția fiind anunțată după 24 de ore.
Un tânăr de 26 de ani, care se afla într-un club, a avut neinspirata inițiativă de a suna la 112, în jurul orei cinci dimineața, pentru a reclama că iubita lui ar fi fost răpită. Nu o mai văzuse pe tânără și s-a gândit că cineva ar fi furat-o, la propriu.
Bărbatul care a urmărit și a hărțuit mai multe studente din Cluj-Napoca este cunoscut de locuitorii din Gheorgheni ca fiind un individ violent care de mai bine de 10 ani cauzează probleme în municipiu.
O clujeancă a cerut ajutorul comunității clujene prin intermediul unei postări pe pagina sa de Facebook, după ce a fost contactată de mai multe studente din Cluj-Napoca în privința unui bărbat dubios din oraș care le hărțuiește și care a fost observat des
Mii de credincioși sunt așteptați sâmbătă, 4 iunie, la sanctuarul marian de la Șumuleu Ciuc, pentru a participa la pelerinajul de Rusaliile Catolice. Marea adunare de la Șumuleu Ciuc este considerată cea mai mare procesiune religioasă de acest tip din Eur
În România sunt realizate anual sute de examinări medicale la cerere și fără vreo legătură cu o cercetare penală, în vederea obținerii unor certificate care să ateste virginitatea unor minore. Cel puțin patru institute de medicină legală și 25 de servicii
Guru din Apuseni este liber. Liderul comunităţii „Copiii Soarelui” a fost pus sub control judiciar, adică doar va da cu subsemnatul la Poliţie în următoarele 60 de zile.
O fetiță de trei ani a căzut vineri, 3 iunie, de la etajul trei al unui bloc din Brașov. Copila a primit ajutor medical la fața locului, înainte de a fi transportată la spital.
Polițist în timpul serviciului, hoț în timpul liber. Un agent de poliție a fost prins joi, 2 iunie, la furat într-un supermarket din localitatea Șelimbăr din Sibiu.