Fiul lui Gore, Sami David, a înjunghiat un agent de securitate al firmei Scutul Negrul, azi noapte în clubul Romantic.
Traian Băsescu a vorbit despre declarațiile lui Dan Voiculescu, Victor Ponta și Klaus Johannis, care i-au cerut demisia după arestarea fratului său, Mircea Băsescu.
Am aterizat în Hurghada, miercuri seara, în data de 11 iunie, la o oră târzie din noapte, într-un infotrip organizat de Agenția Kartago.
După ce Mircea Băsescu a fost arestat preventiv, președintele Traian Băsescu a negat orice implicare a sa în acest scandal, precizând că nu a avut nicio discuție cu fratele său despre dosarul lui Bercea Mondial.
Un cititor Știri de Cluj a fotografiat, duminică seara, un ”camion” Audi parcat cu tupeu direct pe pietonala de pe Eroilor, blocând pista de bicicliști și trotuarul.
Un hoț a fost fugărit și pus la pământ de un polițist clujean aflat în timpul liber, după ce acesta ar fi smuls lănțișorul de la gâtul unei femei.
Președintele Traian Băsescu a declarat, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Palatul Cotroceni, că nu a discutat niciodată cu fatele său despre sprijinirea lui Sandu Anghe, cunoscut sub numele de Bercea Mondial.
Preşedintele Traian Băsescu a făcut, joi, o primă declarație despre scandalul în care fratele său, Mircea Băsescu, este implicat alături de interlopul Bercea Mondial.
Taragotul lui Dumitru Fărcaş i-a fost returnat artistului, marți dimineața, de către un polițist. Instrumentul a fost adus cu trenul de un polițist, care l-a predat la IPJ Cluj.
Un iPhone 5, stricat, a fost vândut recent pentru suma fabuloasă de 66.500 de dolari, iar prețul atât de mare se datorează semnăturii Rihannei
Un inginer din Cluj a fost arestat pentru 30 de zile, după ce în calculatorul lui au fost găsite zeci de mii de poze cu copii și zeci de filme interzise.
Un șef de post din județul Cluj este acuzat de o minoră că a întreținut relații sexuale cu ea. Fata a renunțat la școală pentru că s-a aflat de idila cu omul legii.
Conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj neagă afirmațiile făcute de mai mulți polițiști, care susțin că sunt nevoiți să stea câte 48 de ore la secțiile de votare în cadrul alegerilor europarlamentare.
Un clujean stabilit în Londra a fost bătut în Janis de un om de ordine. A chemat Poliția și s-a trezit acuzat că s-a drogat.
Femeia de 30 de ani care a furat un autoturism din parcarea subterană a Iulius Mall Cluj a fost oprită de poliție în Florești.
Cea mai mare fermă de bizoni din Europa a fost inaugurată la Cluj, în comua Recea Cristur, și este condusă de fostul polițist Toma Rus.
Alexandru Ioan Groza, elev în anul II la Școala de Agenţi de Poliţie ”Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca, a câştigat locul I la secțiunea instrumentală a ediției a XVI-a a unui festival important.
Comisarul-şef Claudiu Ciuclea, de la IPJ Bihor, are cea mai tare frizură din România.
Patru şefi din cadrul Direcţiei Rutiere sunt cercetaţi în cazul poliţistului care a condus cu permis fals. IGPR precizează că sunt indicii cu privire la fapte de natură penală privind încadrarea și promovarea ofiţerului Augustin Căpâlnaş.
Fostul preot, devenit polițist la rutieră, Augustin Căpâlnaș, care a folosit un permis de conducere fals timp de peste 13 ani fără să fie prins, are și un trecut la fel de enigmatic.
Fostul purtător de cuvânt al IPJ Alba, Augustin Căpâlnaș, a fost pentru mulți ani de zile șoferul Mitropolitului Clujului, IPS Andrei, însă acesta nu a știut nici măcar pentru o clipă că polițistul nu avea permis de conducere.
Un fost absolvent al Facultății de Teologie de la UBB Cluj, devenit mai apoi inspector în cadrul Poliției Rutiere, a fost prins cu un permis de conducere fals.
Cadu, căpitanul echipei CFR Cluj, a fost elev pentru o zi al Școlii de Agenți de Poliție ”Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca.
Căpitanul echipei CFR Cluj, portughezul Ricardo Cadu, se va transforma în polițist pentru o zi și va participa la o şedinţă practică de utilizare a armamentului, în simulatorul de trageri al școlii, și la o oră de pregătire fizică.
Cazul elevei de 13 ani, care a fost bătută într-o parcare din Cluj-Napoca, se complică. Inițial polițiștii au reținut cinci eleve, care au dosar penal, iar acum mai este cercetată o alt elevă de 16 ani.
Bătaia dintre elevele de la mai multe școli din Cluj-Napoca a pornit de la un scadal dintre tinere, pe care autoritățile nu au vrut să-l facă public, precizând că subiectul este ”sensibil”.
BMW -ul Z4 care a lovit grav un taximetru pe strada Moților, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 1.00, era condus de o tânără aflată într-o avansată stare de ebrietate.
Clujenii cu mașini ”tari” nu sunt amendați de poliția locală, după cum o demonstrează și această situație.
O tânără agresată de un bărbat, în noaptea de joi spre vineri, în Piața Unirii, a chemat poliția, dar echipajul a zăbovit numai câteva secunde la caz.
Hoț prins de un lucrător al Poliţiei Locale Cluj-Napoca, la intersecția străzilor Napoca cu Samuil Micu, în timp ce fura un telefon.