Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) a organizat la Cluj-Napoca un protest în fața prefecturii, solicitând aplicarea legii salarizării.
Scandal la IPJ Alba! Pereți scorojiți și murdari, geamuri care nu se închid, parchet putrezit şi o baie cu gresia căzută şi fără apă curentă.
Un brăilean a atacat un echipaj format din trei polițiști, în cursul zilei de joi, 16 martie, în jurul orei 11:50, pe strada Magaziilor din cartierul Chercea.
Un poliţist din Capitală a fost prins în flagrant în timp ce primea 10.000 de euro de la doi fraţi care încercau să obţină permise de conducere.
Fostul politician Cristian Boureanu a fost prins, miercuri, 15 martie, băut la volan pe DN1, în orașul Comarnic.
Polițistul de la rutieră, care stă pitit pe Autostrada Transilvania, pentru a-i prinde pe vitezomani în flagrant, a fost fotografiat din nou în acțiune.
Auchan a decis să își pună la „muncă” clienții și a desființat casele de marcat. Astfel, clienții trebuie să își scaneze singuri produsele achiziționate, dacă vor să cumpere de la acest lanț de hipermarketuri.
După ce a intrat în vigoare Hotărârea de Guvern ce prevede actualizarea salariului de grad, poliţiştii din România au încasat salarii mai mari pentru luna ianuarie 2023, salarii care le-au intrat în cont la jumătatea lunii februarie.
Un polițist din Mehedinți este amenințat de șef dacă nu șterge de pe Facebook o poză în care apare în uniformă. Agentul a făcut publică toată discuția cu șeful său.
Un polițist rutier a fost surprins pe Autostrada Transilvania pitit după un balustradă, de unde ”spiona” cu aparatul radar.
Circulația în sensul giratoriu s-a schimbat, regulile fiind îmblânzite pentru ca și cei fără prea multă experiență la volan să se descurce.
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) i-a adresat o scrisoare deschisă premierului Nicolae Ciucă, solicitând modificarea legislației, ca angajatorii să fie obligați să deconteze ochelarii de vedere pentru angajații ca
Pe 16 februarie, a fost activat planul roșu de intervenție în Cluj-Napoca, din cauza unui incendiu izbucnit la un spital privat. 29 de pacienți au fost evacuați, după ce fumul a inundat saloanele și holurile unității.
Un activist din Buzău, cu 100.000 de urmăritori pe Youtube, a fost implicat într-un scandal enorm la Cluj-Napoca, pe tema salubrizării din comunitatea de romi de la Pata Rât și a faptului că oamenii trăiesc în condiții insalubre.
Polițiștii din România au primit în 14 februarie prima leafă majorată, aferentă lunii ianuarie 2023, conform OUG 168/2022.
O situație șocantă a fost scoasă la iveală de Sindicatul Polițiștilor. Din primele informații, un bărbat băut ar fi pătruns în sala de așteptare a poliției orașului Huedin, a aruncat cu benzină în holul sediului și i-a dat foc.
Actorul Dan Puric a spus, la emisiunea ”Prietenii lui Ovidiu”, cum l-a cunoscut pe Gigi Becali și de ce a mers să-l viziteze pe acesta la pușcărie.
La o lună de la publicarea articolului legat de un agent depoliție care ar fi copiat la un examen din cadrul Școlii de Agenți de Poliție din Câmpina, și în urma unei analize mai atentă a membrilor Sindicatului Polițiștilor Operativi din România „Fulgerul”
O mămică din Cluj-Napoca a rămas blocată weekendul trecut în localitatea Ciurila, unde ningea puternic. Ministerul Afacerilor Interne a publicat povestea completă a acelei seri.
O mămică cu 3 copii, din Cluj-Napoca, spune că în „avalanșa” de informații negative despre evenimentele de aseară se pierd și lucrurile minunate, când autoritățile reușesc să-și facă treaba exemplar și sunt empatici.
Un tânăr de 23 de ani din comuna Suatu a fost reținut și apoi arestat pe 30 de zile, după ce a alimentat la o pompă fără să plătească. El conducea și fără permis.
Taximetriștii care au lucrat sâmbătă seara pe strada Memorandumului se plâng că au fost hărțuiți de polițiști.
Caz halucinant în județul Alba! Un poliţist retras între timp din sistem, dar şi soţia sa, au fost condamnaţi la închisoare, după ce au umilit-o împreună pe amanta bărbatului.
Czika Laszlo este considerat a fi cel mai temut spărgător al Clujului și opera ca în filme. Cariera lui a fost curmată de sentința Curții de Apel Cluj, care l-a condamnat la 30 de ani de închisoare.
Un bărbat a făcut stop cardio-respirator în timp ce se afla într-o sală de jocuri de noroc din Florești.
Primărița din Chinteni, Lucian Suciu, a anunțat că îi va face plângere penală cântărețului Sergiu Sotelecan, pentru că a făcut scandal și a adus amenințări.
Poliția a oprit vizionarea filmului Romina, la un cinematograf, după ce cinefilii s-au luat la bătaie.
Un bărbat din Iași, stabilit în Florești, a fost încătușat și dus la secție, după ce ar fi făcut scandal în sucursala CEC din comună.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis că angajatorul trebuie să cumpere sau să ramburseze costul ochelarilor de vedere pentru angajații care lucrează la calculator.
Un locotenent-colonel de jandarmi din Cluj a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru ultraj, după ce a amenințat un agent de poliție.