Un accident rutier, soldat cu rănirea a două persoane, a avut loc, joi, pe raza localității Cuzdrioara.
Polițiștii clujeni au depistat, marți, doi tineri care au furat zeci de oi de pe o pășune din Sălaj.
Polițiștii clujeni au depistat, în mai puțin de 24 de ore, patru conducători auto care se aflau la volan deși nu posedau permise de conducere.
Un clujean, nemulțumit că polițiștii locali făceau poze unei cafenele din centru, fără a vedea și restul abaterilor din jur, le-a cerut imperios să își facă datoria mai bine.
Reprezentanții minsiterului Afacerilor Interne anunță că, în urma analizării situaţiei operative înregistrate pe durata festivalului UNTOLD, a rezultat că nu au fost raportate incidente majore de natură să afecteze grav liniştea şi ordinea p
Polițiștii clujeni au depistat, ieri dimineață, în jurul orei 04:50, un tânăr de 19 ani din Turda, care conducea un autoturism sub influenţa alcoolului şi fără a deţine permis de conducere.
Un hoț, de 23 de ani, a fost prin și reținut de polițiști la scurt timp după ce a comis un furt în Piaț Gării, din Cluj-Napoca.
Joi începe cea de-a treia ediție joi, 3 august, la Cluj-Napoca, iar anul acesta zona festivalului a crescut.
Polițiștii clujeni au depistat, zilele trecute, o conducătoare auto care se afla la volan sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii clujeni au depistat, zilele trecute, un conducător auto care se afla beat la volan.
Un bărbat a anunțat, miercuri dimineață, în timp ce se îmbarca în avion pe cursa Cluj-Napoca - Londra, că are o bombă în bagaje, amenințarea dovenindu-se a fi falsă.
Peste 20 de poliţişti clujeni au acţionat pe raza municipiilor, miercuri, Cluj-Napoca, Turda şi Dej pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, precum şi a faptelor ilicite din domeniul comerţului cu produse alimentare şi nealimentare.
Fostul deputat Cristian Boureanu arestat pentru că a lovit un polițist spune că și el s-ar fi arestat, pe baza probelor de la dosar.
Polițiștii clujeni au depistat, azi-noapte, un tânăr care se afla la volan, în trafic, deși nu avea permis de conducere.
Polițiștii bucureșteni au prins, în flagrant, un tânăr care vindea bilete false pentru festivalul UNTOLD; de la Cluj-Napoca.
Polițiștii clujeni au reținut, ieri, un conducător auto acuzat de comiterea mai multor infracțiuni. Acesta a fost prins de oamenii legii conducând beat la volan, de două ori în ultimele trei luni.
Polițiștii clujeni au depistat și reținut, pentru 24 de ore, trei bărbați acuzați de comiterea unui furt.
Un tânăr de 25 de ani a fost agresat de doi necunoscuți într-o parcare din cartierul Mărăști. Scopul a fost tâlhăria.
Un accident rutier grav, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc, joi după-amiază, pe DN1C pe centura municipiului Gherla.
Un autoturism a zburat pur și simplu de pe șosea și s-a răsturnat, pe centura orașului Gherla.
O bătrână care vindea flori în colț la Piața Unirii a atras nu mai puțin de patru polițiști locali.
Poșițiștii din Ungaria au oprit și verificat, miercuri, 18 trenuri internaţionale aflate în circulaţie pe teritoriul ţării, în urma unei amenințări cu bombă primită printr-un apel anonim.
A trecut un an de la cea mai spectaculoasă evadare din istoria Poliției Cluj, iar modul în care Czika Laszlo a plecat pur și simplu din arest încă îi miră pe polițiști, cu toate că lucrurile au fost demonstrate.
Polițiștii și procurorii DIICOT efectuează, miercuri dimineață, mai multe percheziții în județele Cluj și Mureș, într-un dosar de evaziune fiscală.
Un bărbat din Bacău a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar soția acestuia a fost pusă sub control judiciar, în urma unui inident petrecut în trafic.
Tânărul de 20 de ani, Mihaly Norbert, dispărut de la Cluj-Napoca în urmă cu aproape 2 săptămâni, a fost găsit de polițiști în acest weekend.
Preotul Cristian Pomohaci a cântat, duminică seara, la Zilele comunei Oşorhei, judeţul Bihor, și a fost aplaudat de oameni.
Polițiștii clujeni au avut parte de o urmărire în trafic, duminică, la Huedin, după ce o femeie a fost prinsă beată la volan.
Repartizarea absolvenților Școlii de Poliție din Cluj Napoca s-a lăsat cu circ și amenințări.
Polițiștii clujeni au depistat, miercuri seară, doi bărbați care tăiau ilegal arbori pe raza județului Cluj.