Nationala de handbal masculin a României a obținut primul succes în preliminariile unui Campionat European dupa 8 ani de seceta.
Potrivit statisticilor, locuitorii din Belarus sunt cei mai mari consumatori din lume, în timp ce oamenii care locuiesc în Africa de Nord beau cel mai puțin.
Vineri s-au anunțat cele două grupe ale Turneului Campioanelor, de la Singapore, iar Simona Halep, favorita numărul trei a competiției, și-a aflat adversarele.
Deputații au adoptat, marți, un proiect de lege prin care se prevede ca agenții comerciali să doneze alimentele al căror termen de expirarese apropie, astfel încât să se combată risipirea alimentară.
Federația Internațională de Haletere a anunțat, joi, că halterofilul român Gabriel Sîncrăian a fost descalificat de la Jocurile Olimpice din Brazilia, pentru încălcarea regulilor antidoping, iar rezultatele sale au fost anulate.
Selecționerul României, Christoph Daum, a spus că este mândru de cum au jucat tricolorii.
Veste bună pentru Simona Halep! A urcat în clasamentul mondial
Crescătorii de păsări din România se plâng că îi paște falimentul din cauza importurilor necontrolate de ouă ieftine și suspecte din Polonia.
Directorul SRR Ovidiu Miculescu a făcut în ultimii doi ani 32 de deplasări în străinătate, cheltuind 110.000 de euro.
Simona Halep și-a păstrat poziția în clasamentul mondial al tenisului feminin, aceasta rămânând pe locul 5, conform listei publicate astăzi de WTA.
Aflate în inima celor mai selecte oraşe europene, târgurile şi pieţele de Crăciun aduc o stare de bună dispoziţie, fiind o alternativă la traditionalul mod de a petrece sărbătorile de iarnă acasă
Filmul ”Câini”, regizat de Bogdan Mirică, va avea parte de o proiecție de gală la Cluj-Napoca, sâmbătă, 24 septembrie, la Cinema ”Florin Piersic”.
WTA anunță că, începând de astăzi, Serena Williams a pierdut primul loc în clasaementul tenisului feminin, locul ei fiind luat de germanca Angelique Kerber.
Procurorii DNA verifică alocările de fonduri din partea comisia de Cultură de la Senat către Televiziunea Publică.
Campioana României la fotbal feminin, Olimpia Cluj, a câștigat, joi, meciul împotriva echipei ŽFK Breznica, campioana Muntenegrului, cu 10-0 (8-0), în cel de-al doilea meci al Grupei a 4-a preliminară a UEFA Women's Champions League, grupă care
Echipa de fotbal feminin Olimpia Cluj a început cu succez acest sezon al UEFA Women's Champions League.
Înfrângerea din semifinalele turneului de la Cincinnati a costat-o pe Simona Halep, românca pierzându-și poziția în clasametul mondial.
Simona Halep a primit o veste proastă din partea WTA, privind poziția sa în clasamentul mondial al celor mai bune jucătoare din lume.
Inna este extrem de populară, fiind vedeta din România cu cel mai mare succes extern.
Noul selecționer al României, Cristoph Daum, va debuta pe banca ”tricolorilor” în luna septembrie, împotriva naționalei Muntenegru.
Un nou retailer de modă va face concurență Zara și H&M, urmând să se extindă în Europa în acest an.
Începutul de week-end aduce noi evenimente dedicate celor care preferă să își petreacă timpul în aer liber. Iulius Parc va găzdui o nouă ediție a
Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) anunță că preșul alimentelor va crește.
Un suporter a pătruns pe teren la meciul Polonia - Portugalia, pentru a-l atinge pe Ronaldo.
Islanda a fost marea surpriză a Campionatului European de Fotbal, reușind calificarea în ultimele opt echipe, după o victorie zdrobitoare în fața Angliei, cu scorul 2-1.
Ultimele meciuri din cadrul Grupelor Campionatului Eurpean de Fotbal, din Franța, au avut loc miercuri, fiind astfel desemnate ultimele 16 echipe rămase în competiție.
România a cunoscut cea mai mare creștere în ceea ce privește comerțul cu amănuntul dintre țările membre a Uniunii Europene, urcând cu 20,1% în aprilie,
Turneul final al Campionatului European de Fotbal va începe pe 10 iunie, primul meci fiind cel al României cu Franța.
un studiu recent arată că WhatsApp este cea mai populară aplicație de mesagerie instant de pe Android, la nivel global.