Organizatorii UNTOLD Festival anunță că peste 240.000 de persoane s-au distrat în zona special amenajată pentru festival, în perioada 30 iulie-2 august.
Primarul Emil Boc confirmă că Untold Festival se va ține și în 2016. ”Ce pacat pentru ca s-a terminat, ce frumos pentru ca va continua!!!”, a scris primarul pe Facebook.
Pentru că vara este sezonul accesoriilor cool, Iulius Mall Cluj vine în sprijinul iubitoarelor de fashion cu o nouă ediţie a Bag Expo. Târgul preferat de doamne şi domnişoare vine cu două mari surprize
România are pentru prima dată un reprezentant în cea mai importantă categorie de arbitraj, potrivit noului sistem de clasificare al arbitrilor.
Deși în ultima perioadă nu a avut deloc rezultate notabile, fiind eliminată rapid de la ultimele două turnee la care a participat, Simona Halep se menține pe locul al treilea în ierarhia mondială a tenisului feminin.
Marșul de solidaritate al romilor "Orașul pentru oameni, nu pentru profit", dedicat victimelor evacuărilor forțate, se desfășoară în Cluj-Napoca în 17 iulie 2015.
Trei barmani din Cluj au reușit să câștige titlul de ”cei mai buni barmani din lume”, în cadrul competiției De Kuyper, desfășurată în luna iunie la Amsterdam.
Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca anunță că o nouă companie aeriană își va începe activitatea pe terminalul clujean de la începtului anului 2016.
Un TIR s-a răsturnat pe Autostrada Transilvania, tronsonul Turda - Gilău, iar A3 a fost blocată câteva ore pentru a fi mutat autocamionul.
Directorul general al TVR, Stelian Tănase, vine joi, 18 iunie, la Cluj pentru a discuta cu angajații de la TVR Cluj, aflați în conflict deschis cu directorul Romeo Couți.
Poşete în culorile verii, genţi pentru plajă şi pentru petrecerile de seară vor putea fi achiziţionate de la Târgul Bag Expo, găzduit de IULIUS MALL CLUJ, în perioada 10 – 14 iunie 2015.
Lotul naţional de taekwon-do al României a luat parte în perioada 27-31 mai 2015 la Campionatul Mondial de Taekwon-do din Jesolo, Italia.
Compania clujeană Farmec, alături de partenerul Carlgin Sasu, deschide primul magazin de brand din Franța, la Menton, una dintre cele mai cunoscute stațiuni de pe Coasta de Azur, situată la 40 de km est de Nisa.
Conferința Internaţională de Criminalistică ”Clasic şi modern în obţinerea şi valorificarea ştiinţifică a probatoriului” a început la Cluj-Napoca.
Președintele Klaus Iohannis l-a atacat pe Victor Ponta pe care îl critică în premieră.
Primarul Emil Boc a participat la Congresul European al Administrațiilor Locale, care a avut loc la Cracovia.
Simona Halep a revenit pe locul al doilea în ierarhia mondială a tenisului feminin, potrivit clasamentului publicat, luni, de WTA.
Vicepreşedintele PNL, Mircea Dolha, acuză proprietarii de magazine că măresc treptat preţurile alimentelor, pentru a face profit cât mai mare după scăderea TVA de la 24% la 9%.
Reducerea TVA agită spiritele în rândul marilor retaileri, care au trecut la majorarea prețurilor.
Un important expert al turismului medical, dr. Prem Jagyasi, a nominalizat România într-un clasament al țărilor cu cele mai frumoase femei din lume.
Andrei Marga, declarat de Tribunalul Maramureș turnător pentru fosta Securitate, este plătit de TVR Cluj cu 4.500 - 5000 de lei.
Preşedintele Klaus Iohannis și-a prezentat bilanțul mandatului de 100 de zile de când e la Cotroceni pe Facebook.
Iulius Mall Cluj găzduiește o nouă ediție a Bag Expo. Târgul internaţional dedicat în exclusivitate accesoriilor este platforma ideală pentru toţi cei care caută genţi de calitate, oferind soluţii pentru absolut toate gusturile.
Minsiterul Sănătății a anunțat că vor fi începute verificările pentru a determina dacă prețurile comunicare ale medicamentelor sunt la ”minimul european”.
Premiul cel mare la ediția Oscarurilor din acest a fost câștigat de filmul ”Birdman”, de Alejandro Gonzalez Iñárritu.
Directorul TVR Cluj, Romeo Couți, a trecut cu bine de evaluarea Consiliului de Administraţie (CA) al Societăţii Române de Televiziune (SRTv).
Romînia s-a clasat pe poziția a cincea în Uniunea Europeană după creșterea economică înregistrată în trimestrul al patrulea din 2014
Iulius Mall Cluj sărbătoreşte iubirea în această săptămână printr-un târg de cadouri, un eveniment multicultural şi numeroase premii oferite din inimă.
Simona Halep a reușit să își mențină poziția a treia în clasamentul WTA, cu 6.571 puncte, după finalul primului turneu de Grand Slam al anului, Australian Open.
Sindicatele din cadrul Studioului Teritorial TVR Cluj s-au reunit într-o ședință cu membrii și l-au pus la zid pe directorul Romeo Couți, pe care îl acuză că folosește studioul în propriile interese, fără a se gândi la dezvoltare.