Licitaţia pentru finanţarea Drumului de Ocolire SUD (cel cu ieşire spre Mănăştur şi traseu pe deasupra Polus/Metro) a atras patru bănci, care au depus oferte.
Planul de Mobilitate Urbană Durabilă realizat pentru Primăria Cluj-Napoca de o firmă britanică propune ca tramvaiul să meargă săre Florești prin spatele Polus.
După primii fulgi de zăpadă, driverii clujeni au ocupat parcarea de la Polus Center unde și-au etalat "talentele".
Polus Center Cluj va fi deschis în zilele de sărbătoare, dar va avea un program special.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță că mijloacele de transport în comun vor circula după un program special, în perioada Anului Nou.
Mijloacele de transport în comun din Cluj-Napoca și zona metropolitată vor circula după un program special, în perioada Anului Nou, potrivit Companiei de Transport Public Cluj-Napoca.
Cea de-a șasea ediție a proiectului caritabil ”Nepoți de Crăciun” s-a desfășurat la Cluj în perioada 13-18 decembrie, cei de la Asociația „Magic People”reușind săstrângă alimente pentru peste 2000 de bunici din centrele de zi din Cluj
Marile centre comerciale și hypermarketurile vor fi deschise conform unui orar special, cu ocazia Sărbătorilor de iarnă.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță că mijloacele de transport în comun, atât din Cluj-Napoca, cât și din zonele metropolitane, vor circula după un program special de sărbători.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță suplimentarea numărului de autobuze pe linia 24b.
Un clujean ne-a relatat o scenă petrecută în autobuzul 24B, care circulă spre Polus Center. Bărbatul susține că în aglomerația uriașă o tânără a leșinat lângă el și trage un semnal de alarmă.
Cea de-a șasea ediție a evenimentului caritabil ”Nepoți de Crăciun”, inițiat de mentalistul Cristian Gog prin Asociația Magic Peopl, are loc duminică, 13 decembrie, începând cu ora 13:00, în Polus Center Cluj, zona Food Court.
Un grav accident de circulație soldat cu rănirea a mai multor persoane, între care și doi copii, s-a produs duminică seara, în jurul orei 23.30, lângă Polus.
Primăria comunei Florești a lansat pe SEAP licitația prin care va accesa o linie de credit pentru a construi centura de Sud.
Extinderea transportului spre Apahida și Florești - Gilău, dar și centura de sud sunt proiectele de viitor ale primarului Emil Boc.
Un mare retailer austriac de mobilier și decorațiuni interioare își va deschide un magazin între Polus și Metro.
O clujeancă reclamă că a avut o surpriză neplăcută când și-a comandat o salată de la food court -ul de la Polus Center.
Un clujean îi acuză pe angajații de la spălătoria de la Polus că i-au ”stirbit” Mercedesul și acum se fac că nu știu ce s-a întâmplat.
Atmosfera discotecilor din '90 poate fi retrăită la Cluj-Napoca pentru o singură noapte, LIVE, alături de marile nume ale muzicii de gen: LOU BEGA, LA BOUCHE, BOMFUNK MC'S .
Un clujean a realizat o listă cu propuneri pentru rezolvarea problemelor de trafic din Florești.
Pe DN1, în Florești, vor apărea două sensuri giratorii noi, dintre care unul va fi la Polus. Șoferii s-au bucurat degeaba, sperând că nu vor mai trebui să meargă până în Mănăștur pentru a întoarce.
Primarul comunei Florești, Horia Șulea, a anunțat că vor începe lucrările de transformare a DN1, într-un drum mult mai fluent.
Primarul comunei Florești, Horia Șulea, a anunțat că au început lucrările la semaforizarea drumului principal din localitate, dar și realizarea unui sens giratoriu în zona BMW.
Emil Boc a fost întrebat, joi seara, în emisiunea Știri de Cluj LIVE, ce soluții de viitor are pentru rezolvarea traficului.
Un șofer clujea nu a fost în stare să își încadreze mașina într-un singurl loc de parcare, la Polus Center, însă acest lucru l-a costat.
Traficul în Florești era de groază marți dimineața, în momentul în care ”comuna - dormitor” a Clujului s-a pus în mișcare.
Două femei au fost surprinse în timp ce furau o rochie dintr-un magazin de haine.
Un șofer clujean și-a parcat bolidul cu nesimțire în parcarea de la Polus Mall.
Un șofer din Satu Mare a reușit să blocheze două locuri de parcare la Polus Mall din Cluj-Napoca.