Rudele prietenii și cunoscuții deplâng moartea Iuliei, tânăra de 23 de ani din Buzău, nepoata artistei populare Amelia Papazissu, care a murit nevinovată într-un accident devastator produs la Movila, în judeţul Ialomiţa.
Zece maşini au fost serios avariate duminică după ce, în condiţiile unui vânt puternic, acoperişul unui bloc dintr-o localitate componentă a oraşului Ocna Mureş s-a desprins şi a căzut.
Nu mai puțin de 35 de cadre ISU Bistrița-Năsăud, personal de la Ocolul Silvic și voluntari SVSU s-au luptat ore întregi cu flăcările care au cuprins o bună parte a pădurii de lângă lacul Colibița, după ce un incendiu a izbucnit aseară, miercuri, 20 iulie.
Cistena armatei care s-a răsturnată pe varianta Vâlcele - Apahida, luni, 18 iulie, a contaminat apa potabilă cu motorină.
O persoană a căzut în Someș, în zona Cluj Arena, iar pompierii din cadrul ISU Cluj intervin. Alarmarea s-a făcut luni seara, la ora 20.30.
Un incendiu a fost lichidat de pompierii clujeni în zona localității Bălcești, din Beliș, iar la scurt timp a mai izbucnit un incendiu.
O aeronavă ucraineană de tip cargo, cu opt persoane la bord, s-a prăbușit în nordul Greciei. Nicio persoană aflată la bord nu a supraviețuit impactului. Autoritățile din Grecia au intrat în alertă după ce, la locul prăbușirii, a fost descoperită și o subs
Teama de închisoare a fost motivul pentru care un bărbat a vrut să-şi pună capăt zilelor şi s-a aruncat în Someş, Satu Mare.
Caz tragic în Satu Mare, unde un bărbat a vrut să-şi pună capăt zilelor şi s-a aruncat în Someş, însă nivelul apei era scăzut din cauza secetei.
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej intervin în aceste momente pentru stingerea flăcărilor care au cuprins în cursul nopții trecute acoperișul unui depozit de furaje.
Un grup de pompieri care se deplasa spre festivalul de la Bonțida a ajutat un șofer, care derapase cu camioneta plină cu nisip în șanțul de pe marginea drumului.
Un laborator de extragere a cocainei amestecată în cafea a fost descoperit de poliţişti într-o locaţie din munţi, în judeţul Bihor, iar doi chimişti din Columbia au fost prinşi în flagrant.
Situație ieșită din comun în Botoșani, un bărbat din satul Horlăceni şi-a dat foc la casă, apoi a sunat la numărul de urgenţă 112 şi i-a rugat pe pompieri să îl ajute să stingă incendiul.
Un tir s-a blocat sâmbătă, 8 iulie, la o trecere peste calea ferată în Baciu.
Un accident grav de circulație, cu patru victime, s-a produs vineri dimineața, pe Autostrada A10, între Alba Iulia și Sebeș.
Incendiu într-un bloc din Târgu Mureş, din cauza unui uscător de păr lăsat în priză.
Un conducător auto în vârstă de 24 de ani, din Cluj-Napoca, care se deplasa pe DN1E60, pe raza localității Ciucea, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar apoi ar fi pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu autoturismul condus
Pompierii clujeni au intervenit în această dimineață la un accident rutier teribil, petrecut la ieșire din localitatea Ciucea spre Cluj-Napoca.
Momente tragice pentru o familie din localitatea Fodora, județul Sălaj. Un băiețel de 8 ani, s-a înecat, miercuri seara, în râul Someş, unde făcea baie, alături de mai mulţi prieteni.
Tragedie cumplită pentru o familie din orașul Lyon din Franța. Doi părinți au rămas fără singurul lor copil, iubirea vieții lor, după ce o educatoare le-a ucis fetița de 11 luni.
La un pas de tragedie a fost o familie din Vaslui. Un copil de un an şi şapte luni a fost scos de pompieri din maşina încuiată, acolo unde fusese lăsat de mama sa, în soare, la o temperatură resimţită de 39 de grade.
Un bărbat de 50 de ani a fost ridicat de poliţişti, după ce a devenit violent şi a ameninţat că se sinucide provocându-şi mai multe răni superficiale.
Pompierii clujeni intervin în aceste momente la un incendiu care a izbucnit pe strada Grigore Moisil din Cluj-Napoca. Doi adulți și un copil au fost evacuați de urgență.
Imagini șocante vin de la Călăraşi, unde un pescar a fost filmat în timp ce se îneca chiar în balta în care pescuia. Deşi pe mal erau mai mulţi oameni, nimeni nu a încercat să-l salveze.
Un pompier clujean aflat în concediu la Ocna Șugatag a demonstrat încă o dată că de uniforma de salvator nu se dezbracă niciodată și a salvat două persoane dintr-o casă cuprinsă de flăcări.
O tânără a fost filmată luni seara, în jurul orei 20.30, în plin centrul Clujului, pe strada Matei Corvin, în timp ce împărțea fluturași cu mesajul ”Cumpăr vouchere de vacanță - 0799.216.759”.
O explozie s-a produs duminică, 19 iunie, în jurul orei 14.50, la o locuință de pe strada 8 Martie, din Apahida, anunță ISU Cluj.
Un incendiu violent a izbucnit la mansarda unui bloc din Florești. În acest moment flăcările sunt sub control, potrivit ISU Cluj.
La Spitalul din Aleşd, judeţul Bihor, a fost panică azi-noapte, după ce un pacient a dat foc intenţionat la o saltea din salon. Flăcările şi fumul i-au speriat atât pe medici, cât şi pe ceilalţi pacienţi.
Polițiștii clujeni intervin în aceste momente la un accident rutier grav, produs pe DN1 – E60, în zona localității Poieni. Două autocamioane, un microbuz, o autoutilitară și un autoturism sunt implicate în accidentul în lanț, potrivit datelor IPJ Cluj.