Crin Antonescu cere demisia lui Victor Ponta pentru că a fost numit din partea USL, dar el nu demisionează din funcția de șef al Senatului unde a fost ales tot din partea USL.
Crin Antonescu, preşedintele PNL, a cerut demisia lui Ponta.
Liberalii au votat să iasă de la guvernare, informează România TV.
Aflați în plin scandal intern la USL, atât social-democrații cât și liberalii își calculează posibilele variantele pentru guvernare.
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, ar fi făcut, sâmbătă, un accident vascular, a anunțat premierul Victor Ponta.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că liberalii nu își asumă absolut deloc responsabilitatea pentru această criză politică apărută în cadrul coaliției guvernante, ci dă vina în totalitate pe Victor Ponta și PSD.
Numele lui Andrei Marga apare într-un dosar de contraspionaj, pe care l-a demarat Securitatea în 1977.
Liderul PNL, Crin Antonescu, a anunțat în direct la TV că s-a întâlnit de două ori cu președintele Traian Băsescu la discuții.
Certurile interne din cadrul alianței USL par să fi atins cote maximime, fapt ce a dus la o posibilă rupere, potrivit unui anunț făcut joi seara de premierul Victor Ponta.
TAXA AUTO 2012. Românii care au plătit TAXA AUTO vor primi banii înapoi, în urma deciziei definitive a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunțat că luni seară sau marţise va decide soarta guvernului românesc, precizând că va fi ori guvern USL, ori guvern USD
Președintele Traian Băsescu a lansat un atac fără precedent împotriva premierului Victor Ponta, avertizând că este foarte probabil să facă plângere penală la adresa acestuia, acuzându-l de corupție.
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, că actualul guvern, condus de Victor Ponta, funcționează cu măsuri care încalcă Constituția.
Potrivit PSD Cluj, rezultatele pozitive ale guvernului Ponta privind creșterea economică a României în 2013 au fost confirmate și de statistica INS: 3,5%, mult peste estimările oficialilor români și ai FMI, ale căror calcule nu depășeau 3%.
Premierul Victor Ponta a răspuns ultimatumului dat de liderul PNL, Crin Antonescu, care îi solicita să decidă, până luni, dacă mai vrea să fie în alianță cu liberalii sau nu.
Membrii PDL Cluj au organizat o acțiune, cu ocazia Zilei Îndrăgostiților, pentru a strânge declarații de ”dragoste” din partea clujenilor pentru premierul Victor Ponta și actualul guvern.
Scandalul din cadrul alianței USL a atins un nou punct culminant, joi seara, în urma declarațiilor liderului PNL, Crin Antonescu, care i-a dat un ultimatum premierului Victor Ponta, pentru a decide dacă mai dorește să facă guvern cu liberalii.
PSD Cluj susține adoptarea impozitului diferențiat propus de guvernul Ponta, măsură de cre vor beneficia persoanele care au venituri foarte mici.
Președintele Traian Băsescu a făcut un apel către premierul Vitor Ponta și liderul PNL Crin Antonescu să găsească o soluție cât mai rapid pentru disputele din interiorul USL, astfel încât să nu se ajungă la o criză politică.
Președintele Traian Băsescu condamnă guvernul Ponta pentru măsurile luate privind creșterea accizei la combustibili și ”electorata”. Șeful statului susține că dacă va fi nevoie îi va îndemna pe oameni să iasă și în stradă.
Renault nu va pleca din România, dar are nevoie de investiții în autostrăzi pentru a putea continua proiectele.
Decizia de grațiere a omului de afaceri Gigi Becali a pornit o nouă dispută între președintele Traian Băsescu și premierul Victpr Ponta. invitat la o emisiune TV, șeful statului a prezentat avizul negativ, semnat de Victor Ponta, în privința g
Președinte Traian Băsescu a lansat, marţi, un atac dur la adresa BNR, despre care spunecă trebuie "să părăsească imediat linia de a fi controlată de un guvern corupt", el acuzând Banca Naţională de implicare în măsurile care au dus la cre
VICTOR PONTA a anunțat că negocierile din USL au eșuat, după ce el a propus o formulă cu 4 vicepremieri - PSD, PC, PNL, UNPR.
Uniunea Social Democrată cuprinde trei dintre partidele USL şi își propune să preia din mesajul, acţiunea şi obiectivele cu care din 2011 până acum, s-a prezentat în faţa românilor, anunță PSD Cluj.
Președintele Traian Băsescu a anunțat la Cluj, într-o emisiune televizată, că Dacia va pleca de la Pitești în Maroc, pentru că în România nu sunt autostrăzi.
Tensiunile dintre liderii coaliției USL par să fie tot mai mari în ultima vreme, atât Victor Ponta, cât și Crin Antonescu lansând atacuri publice.
Fostul ministru al turismului, Elena Udrea, este ferm convinsă că USL-ul nu va câștiga alegerile prezidențiale din acest an, ci noua formațiune politică, a cărei membră este și ea, Partidul Mișcarea Populară, va câștiga.
Elena Udrea a declarat că pasagerii au fost ținuți pe Aeroportul Cluj circa 30 de minute pentru că avionul avea întârziere.
Victor Ponta susține că preşedintele Traian Băsescu, fostul prim-ministru Emil Boc şi Elena Udrea ar trebui ”judecaţi pentru subminarea economiei naţionale”.