Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a recunoscut că echipa pe care o reprezintă a votat pentru schimbarea lui Dumitru Dragomi.
Noul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, este anchetat de DIICOT într-un dosar din 2006 privind transferurile unor fotbalişti, în care este suspectat de evaziune fiscală.
Președintele Traian Băsescu a lansat un atac dur la adresa premierului Victor Ponta, care l-a acuzat pe șeful statului de minciună după ce a afirmat că s-a întâlnit de mai multe ori cu procurorul Lucian Papici.
Deși este președinte de mai puțin de 24 de ore, Gino Iorgulescu a fost deja amenințat cu demiterea în cazul în care nu își respectă promisiunile făcute înainte de alegeri.
Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), a relatat care au fost cluburile care au votat împotriva lui și cine l-a trădat.
GIno Iorgulescu a câștigat astăzi alegerile pentru șefia LPF, reușind să îl învingă pe Dumitru Dragomir, care a deținut această funcție timp de 17 ani. Iorgulescu are deja în plan câteva schimbări pentu fotbalul românesc, una dintre ele f
Dumitru Dragomir a pierdut șefia Ligii Profesioniste de Fotbal, fiind învins de Gino Iorgulescu.
PSD Cluj a prezentat lista scurtă cu prioritățile Guvernului Ponta în 2014, în ceea ce privește marile proiecte de infrastructură din Transilvania.
PSD Cluj susține că guvernul Ponta a crescut în acest an salariul minim de la 700 la 800 de lei, iar în 2014 îl va crește din nou, până la 900 de lei. Beneficiari sunt circa 800.000 romani.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la Londra, că în 2014 este posibil ca Hidroelectrica și Electrica să fie listate pe bursă londoneză, asemenea Romgaz.
Corpul de control al Ministerului de Interne a demarat o anchetă la IPJ Cluj verifică și cazul Legian, un polițist care cere să fie eutanasiat pentru că nu mai suportă abuzurile șefilor Poliției Cluj.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că a sunat la ANM pentru a vedea dacă vine gerul și a aflat că ”nu vine niciun ger deocamdată”.
Premierul Victor Ponta a declarat că Autostrada Transilvania nu se va opri, iar lucrările vor continua
Circa 1.500 de protestatari față de proiectul de exploatare a aurului de la Roșia Montană au ieșit în stradă și în această duminică la Cluj-Napoca.
Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Consiliului Naţional PSD, că este convins şi le transmite tuturor social-democraţilor faptul că până la anul Traian Băsescu le va mai face, PSD, USL, cât de mult rău va putea.
Ministrul pentru proiecte de infrastructură, Dan Şova, le-a spus celor din PSD că ei ar trebui să se laude cu proiectul autostrăzii Turda - Sebeș și să nu îi mai lase pe liberali să le fure meritele.
Premierul Victor Ponta a anunțat că produsele BIO vor avea un TVA redus la 9%, după modelul celui aplicat în cazul produselor de panificație.
Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a declarat că demonstraţia expropriaţilor de la noua pistă a Aeroportului Internaţional "Avram Iancu" au fost comandaţi de PDL.
Fostul premier PDL, Emil Boc, a atacat dur intenția premierului Victor Ponta de a impune o taxă de 7 eurocenți pe fiecare litru de benzină pentru cunstrucția de drumuri.
Prim-vicepreşedintele PDL, Andreea Paul, a declarat la Cluj că premierul Victor Ponta ia taxe și pe aer și apă.
Premierul Victor Ponta a lansat un atac extrem de dur împotriva președintelui Traian Băsescu, acuzândul pe acesta că ”a vândut interesele României” pentru a-și păstra prietenii personale.
Primarul Emil Boc și prefectul Gheorghe Vușcan și-au ieșit din ”haina” de administratori ai orașului și județului și s-au contrat ca doi politicieni la ”vânătoarea” de mistreți de marți seara, de la podul Calvaria.
Vicepreședintele PSD, Ion Călinoiu, preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, îl atacă pe liderul PNL și partenerul de guvernare al lui Ponta, Crin Antonescu, spunând că prin "declaraţii populiste, ce nu concordă cu responsabilităţile asumate
Președintele Traian Băsescu a împlinit astăzi vârsta de 62 de ani, iar premierul Victor Ponta i-a transmis acestuia sănătate și a precizat că îi va trimit eun buchet de crini.
Un polițist din Cluj, umilit și purtat prin tribunale pentru a-și face singur dreptate, cere să fie eutanasiat de Ziua Națională a României.
Ilie Năstase, primul număr 1 din clasamentul ATP, a fost prezent la Sofia, unde Simona Halep a câștigat Turneul Campioanelor. Fostul tenismen s-a evidențiat printr-un gest care nu este demn de statutul lui.
Noua Dreaptă a protestat, sâmbătă, 2 noiembrie, la Cluj-Napoca împotriva corupției din politică
Numele lui Ioan Rus este vehiculat ca fiind cel care va ocupa noul post de sef al SRI. Se pare ca George Maior va ocupa un post de atasat pe langa Ambasada Romaniei.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat la Cluj că premierul Victor Ponta este interesat ca românii să fie săraci, pentru a le putea lua voturile.
Scandalul mitei de 2.8 milioane de euro se învârte în jurul clujeanului Rareş Criste, membru al unei loje masonice din oraş, conduse de un celebru medic neurolog din Cluj-Napoca.