Un bărbat din Satu Mare a fost condamnat, săptămâna aceasta, la 1 an și 5 luni de închisoare cu suspendare, pentru conducerea unui autoturism fără permis și uz de fals.
Localnicii din comuna Cuzaplac, județul Sălaj,au avut parte aseară de cea mai imposibilă apă ”potabilă”. La robinete a curs apă, care avea efectiv culoarea maro, pe care nici măcar la animale nu ar fi dat-o localnicii, nici vorbă să poată fi băută.
Pe străzile pietruite ale Clujului, într-o epocă demult apusă, pe timpul lui Ceaușescu, când oamenii nu prea găseau niciunul din alimentele preferate, un chioșc de înghețată și-a câștigat renumele datorită deliciilor sale răcoritoare.
Un șofer cu numere de București a reușit „parcarea zilei” la Cluj, lăsându-și mașina chiar în mijlocul trotuarului. Pietonii fiind nevoiți să meargă pe carosabil.
Există mai multe piese muzicale care menționează in treacăt Clujul, insă care este cel mai frumos cântec dedicat in totalitate orașului nostru?
Sute de suporteri ai echipei de baschet U-BT Cluj au venit sâmbătă să-și întâlnească favoriții în zona pietonala de pe strada Kogalniceanu, in cadrul Urban Playfield
După ce joi au câștigat un nou titlu de campioni, elevii lui Mihai Silvășan vor fi prezenți in aceasta seară la o întâlnire cu clujenii de toate vârstele de la ora 18.30 pe strada pietonala Mihail Kogălniceanu, in cadrul Urban Playfield.
Centura Metropolitană Cluj a ajuns pe OLX, după ani de zile în care Primăria nu a reușit să gasească ofertanți. Acum, pare că vrea să apeleze la o ”soluție” de criză: OLX, pentru că promovează proiectul pe grupul de cereri si oferte OLX pentru județul Clu
Un complex turistic din inima Transilvaniei le oferă turiștilor o experiență de relaxare comparabilă cu cea din exoticul Bali.
Piața imobiliară din Cluj-Napoca fierbe. Chiriașii se confruntă cu o concurență acerbă și întâmpină dificultăți majore în găsirea unei locuințe.
Un bărbat din Cluj-Napoca a fost condamnat la închisoare după ce a șantajat o minoră cu poze intime.
Vlăduța Lupău, una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite artiste din România, nu ezită să împartă cu fanii săi pe rețelele de socializare diferite poze și filmulețe cu viața personală.
La doar două ore distanță de Cluj-Napoca, în satul hunedorean Banpotoc de pe Valea Mureşului, între Deva şi Simeria, un italian a amenajat, pe o suprafață de aproape patru hectare, o grădină botanică superbă.
Universitatea Cluj se pregătește deja pentru sezonul următor, în care ar putea evolua în cupele europene.
O economistă din Cluj-Napoca a șantajat un om de afaceri arab din Cluj-Napoca, cu imagini foto și video indecente.
Obosiți de agitația urbană, odată cu venirea zilelor senine de primăvară clujenii explorează spectacolul naturii din Munții Apuseni.
Dacă ești din Ardeal și nu ai auzit până acum de Rimetea, în mod sigur nu ești pasionat de călătorii și drumeții. Pentru că, altfel, ar fi fost imposibil să ratezi informațiile despre localitatea din județul Alba care atrage anual peste 100.000 de oameni
Centrul Clujului a fost o oază de verdeață până în 1990, dar apoi s-a produs un declic în timpul mandatului primarului Gheorghe Funar, continuat de ”marea betonare” făcută de primarul Emil Boc.
Mai mulți români au rămas fără zeci de mii de euro în conturi după ce au fost păcăliți pe internet.
Voicu Ienci, un cunoscut editorialist și influencer din Brad, județul Hunedoara, a atacat din nou Clujul, un oraș unde a terminat facultatea și pe care îl vizitează des.
Clujenii care locuiesc în Mănăștur s-au trezit cu facturi de mii de lei emise de Electrica, cu toate că nu au consumat aproape nimic.
Fostul patron al CFR Cluj Arpad Paszkany, în vârstă de 52 de ani, a divorțat la finalul anului trecut de soția lui mult mai tânără Ana Maria Feher (32 de ani), după o căsnicie de șapte ani. Acum are o noua iubită mai tânără chiar decât fosta soție.
Urcarea picioarelor pe scaunele din transportul public devine treptat tradiție la Cluj-Napoca.
Locatarii unui bloc din Mănăștur sunt în pragul disperării.
Un clujean a câştigat lupta cu sistemul, după ce autoritățile locale i-au ridicat mașina abuziv de pe un loc de parcare plătit chiar la Primărie, sub pretextul că ar fi fost „abandonată”!
Zona ”Între Ape”, mai precis partea situată între canalul Morii și Someș, lângă complexul sportiv, Sala Sporturilor, Sala Polivalentă și Cluj Arena, este una periculoasă și foarte mizeră, susține un locatar.
O cruce uriașă de 13 metri şi 3 tone a fost instalată duminică în localitatea Bucea, din județul Cluj. Este a doua ca mărime din județ și a 20-a ca mărime din țară.
Mafia lemnului face ce vrea la Cluj, iar dovada o avem la Ciurila, unde localnicii au săpat șanțuri și un montat bariere pentru ca hoții să nu mai poată avea acces la pădure.
La doar câteva zile după ce a anunțat divorțul, influencerița clujeană Carmen Grebenișan a plecat în Tunisia împreună cu prietena și nașa ei, Alina Ceușan.
O tânără cu arsuri grave a trebuit să fie transportată cu avionul SMURD de la Cluj la Timișoara, pentru că în capitala Ardealului nu este niciun pat pentru mari arși.