Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că eventuala desemnare a lui Călin Popescu Tăriceanu în funcţia de premier, de către preşedintele Traian Băsescu, este ”fantezistă”.
Premierul Victor Ponta a făcut o vizită electorală în judeţul Brăila, iar o susținătoare a USL i-a spus: ”Să-l scoateţi pe domnul Năstase de acolo!”, iar el a spus: ”Îl scoatem!”.
Premierul Victor Ponta a anunțat că este convins că președintele Traian Băsescu îl va desemna încă o dată pentru funcția de prim ministru/
Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a anunțat că șase patroni ai unor echipe de fotbal din Lige 1 vor să se retragă din cauza datoriilor și a anchetelor demarate de procurori.
Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru că a dispreţuit instituţiile statului. Aceasta este motivarea judecătorilor care l-au condamnat.
Preşedintele Traian Băsescu a făcut o declaraţie râzând în legătură cu ameninţarea de suspendare a liderului PNL.
Mihai Voicu, vicepreşedintele PNL, a declarat că după alegeri există două opţiuni, dar în oricare din ele Victor Ponta iese premier.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat că Băsescu nu va mai risca o nouă suspendare şi va respecta votul românilor.
Preşedintele PNL Crin Antonescu nu exclude o colaborare cu UDMR, după alegerile parlamentare, şi spune că Uniunea este un partener cu care se poate negocia.
Fostul președinte al Oganizației de Tineret a PDL, actualmente consilier de stat la Administrația Prezidențială, Cristi Hrițuc, a acordat un interviu Știri de Cluj în care l-a desființat pe Crin Antonescu, comparându-l cu Gheorghe Funar.
Preşedintele Senatului şi co-preşedinte al USL, Crin Antonescu, a declarat că dacă Tăriceanu va accepta funcția de premier, va fi dat afară din PNL, iar apoi Băsescu va fi suspendat.
Năstase cere Curţii de Apel Bucureşti reducerea pedepsei cu perioada în care a fost în spital.
Victor Ponta a declarat că dacă USL nu va câştiga alegerile, nu vrea să fie prim-ministru.
O persoană a fost luată de gât de una din gărzile de corp a premierului Victor Ponta, când acesta vroia să-şi spună numulţumirile.
Premierul României, Victor Ponta, a declarat la Cluj că doar dacă Boc va mai ajunge premier, se vor tăia salariile.
Antonescu i-a ironizat pe Emil Boc şi pe Daniel Buda spunând: "Boc şi Buda vorbesc mult şi repede, dar nu fac nimic".
Adrian Năstase a comentat din închisoare afirmaţiile lui Traian Băsescu din 12 noimebrie, în care preşedintele şi exprimat compasiunea faţă de români.
Premierul Victor Ponta a anunţat că la reuniunea Consiliului European din luna noiembrie va participa preşedintele Traian Băsescu.
Sebastian Lăzăroiu, consilierul prezidenţial pe analiză politică al şefului statului, a declarat în cadrul unui interviu că o nouă suspendare a lui Băsescu ar putea elimina România din UE.
Preşedintele Traian Băsescu a anunțat că raportul MCV, care va fi dat publicității în decembrie sau ianuarie, va fi unul ”dezastruos”.
Preşedintele Traian Băsescu a anunțat că, după alegerile din 9 decembrie, va numi un premier care să servească interesului naţional.
Adrian Năstase a scris pe blogul său că se consideră deținut politic și a postat o rezoluție APCE în favoarea lui.
Fostul premier Petre Roman, candidat PNL într-un colegiu din Braşov, a declarat, luni seara, că liberalii care au vrut să intre în cursa electorală, au trebuit să achite o sumă de 2.500 de euro.
Condamndat la doi ani de închisoare în dosarul "Trofeul calităţii", Adrian Năstase e foarte nemulţumit de amânarea motivării deciziei de condamnare şi decide să facă plangere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că nu crede că mai există posibilitatea ca Uniunea Social Liberală să demareze un nou proces de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. Acesta este de părere că şeful statului va numi,
Crin Antonescu, preşedintele PNL, declară că, dacă Traian Băsescu nu îl va desemna pe Victor Ponta premier în cazul în care USL câştigă alegerile din decembrie, şeful statului va fi suspendat.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că USL îl va suspenda pe Traian Băsescu, dacă acesta nu-l va numi pe Victor Ponta premier după ce Uniunea va câștiga alegerile parlamentare.
Sondajele arată că USL va câștiga detașat alegerile, dar fostul ministru de Interne, Ioan Rus, crede că multe se pot întâmpla până în 9 decembrie.
Fostul premier italian, Silvio Berlusconi, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare într-un dosar de fraudă fiscală, scrie presa italiană.
Fostul premier Emil Boc a declarat că guvernul Ponta comite o crimă cu premeditare, tăind fondurile pentru investiții. Boc a spus că anul 2013 va fi unul de austeritate.