Stiridecluj.ro prezinta dovada clara ca presedintele PSD Cluj, Remus Lapusan se afla intr-un grav conflict de interese in contractul de asigurare a parcului auto al RATUC Cluj, fapta condamnata de Codul Penal.
Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat la aflarea vestii ca Adrian Nastase a fost condamnat ca este dezamagit.
Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat ca social-democratii vor propune declansarea unei greve parlamentare, urmand sa mai revina la lucru numai pentru a vota alegerile anticipate.
Presedintele PSD Cluj, Remus Lapusan, a declarat astazi referitor la atitudinea pe care a avut-o Alin Tise astazi in conferinta de presa ca "a exagerat. Trebuie sa ne pastram in limitele normalului".
Mircea Jorj cere demisia lui Ion Pantelimon, directorul Directiei Regionala de Drumuri si Poduri Cluj pentru situatia dezastruoasa in ca s-a ajuns cu centura ocolitoare Valcele-Apahida.
Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat dupa discursul lui Traian Basescu ca acesta este "un dictator in delir, paralizat de frica" si ca este rupt de Romania.
Presedintele PSD Cluj sustine ca USL este acuzata pe nedrept ca ar fi cerut sanctiuni impotriva Romaniei din partea Uniunii Europene.
Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat ca Elena Udrea nu este romanca, asa ca nu poate spune cu cine va fi schimbat Emil Boc.
Presedintele PSD Cluj, Mircea Jorj, a reactionat la recomandarile celor care le-au transmis oamenilor politici sa nu mearga la proteste.
Presedintele PSD, Victor Ponta, a anuntat la Cluj ca pana in luna mai vor fi desemnati toti candidatii pentru alegerile locale si nationale din noiembrie 2012.
Procurorii DNA Cluj pun cap la cap, in rechizitoriul pe baza carui Sorin Apostu a fost trimis in judecata, intreaga afacere privind asigurarea parcului auto al RATUC de catre firma Aspaziei Droniuc.
Agentia Nationala de Integritate (ANI) il verifica pe presedintele PSD Cluj, Remus Lapusan, directorul firmei de asigurare UNIQA, care a asigurat parcul auto al RATUC.
Presedintele Consiliului Judetean (CJ) Cluj, Alin Tise, il ataca dur pe presedintele PSD Cluj, Remus Lapusan, care a declarat ca centrul de management al deseurilor este o "nerealizare" a PDL.
Presedintele PSD Cluj, Remus Lapusan, a pus problema plecarii companiei Nokia de la Cluj in carca administratiei locale a PDL-ului.
Mircea Jorj, presedintele PSD Cluj-Napoca, a criticat-o pe directoarea Garzii de Mediu din Cluj, Imre Lenke si a acuzat-o de incompetenta pentru ca nu ofera raspunsuri la intrebarile PSD, legate de problemele existente.
Presedintele PSD Cluj, Remus Lapusan, spune ca nu este de acord cu initiativa Guvernului de a-i impozita pe micii producatori de legume, fructe, cereale si material lemnos.
Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat la Cluj ca Romania are nevoie de un sistem de justitie corect si eficient pentru a nu esua.
Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat ca Mircea Geoana a fost de o obraznicie fara seaman in sedinta CExN a partidului, unde acesta a fost exclus.
Aspazia Droniuc, patroana grupului de firme Frarom, pe marturia careia se bazeaza arestarile vicepresedintelui Consiliului Judetean Cluj, Radu Bica, si a primarului Sorin Apostu are un trecut dubios, sustin cei care o cunosc.
Uniunea Social Liberala (USL) Cluj isi va desemna pana la finele anului candidatii comuni pentru alegerile locale din 2012.
Presedintele PSD Cluj, Remus Lapusan, a declarat ca nu este in incompatibilitate dupa ce firma la care lucreaza, Uniqa, a asigurat parcul auto al RATUC. Lapusan este consilier local, iar regia este subordonata acestui for.
PSD Cluj solicita amplasarea unui sens guratoriu in fata Aeroportului International Cluj pentru a fi rezolvata problema fluidizarii si sigurantei traficului in zona.
Presedintele PSD Cluj, Remus Lapusan, a declarat ca retinerea vicepresedintelui CJ Cluj, Radu Bica, este o actiune fireasca a DNA.
AICI VETI PUTEA URMARI DE-A LUNGUL ZILEI TOATE DETALIILE DESPRE ARESTAREA LUI RADU BICA, VICEPRESEDINTELE CONSILIULUI JUDETEAN CLUJ.
Deputatul PSD Cluj, Cornel Itu, a votat impotriva promovarii legii camatariei, cu toate ca in colegiul Dej pe care il reprezinta au fost cazuri celebre de camatari retinuti.
Presedintele PSD, Victor Ponta, l-a acuzat de la Cluj pe Traian Basescu ca joaca rolul de "purtator de cuvant" al companiei Rosia Montana Gold Corporation (RMGC).
Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat la Jucu ca Romania nu a facut ceea ce trebuia pentru ca Nokia sa ramana in judetul Cluj.
Presedintele PSD, Victor Ponta, a participat joi, 6 octombrie, la intalnire cu localnicii din Jucu, carora le-a cerut sfaturi pentru ca romanii sa o duca mai bine.
Presedintele PSD, Victor Ponta, merge joi, 6 octombrie, la Jucu pentru a se intalni cu taranii din "comuna Nokia".
Presedintele PSD Cluj, Remus Lapusan, a declarat pentru Stiri de Cluj ca inchiderea fabricii Nokia de la Jucu este un dezastru pentru judet, dar mai ales pentru zona Gherla Dej.