Consiliul UE, condus în a doua jumătate a anului 2022 de Cehia, a stabilit calendarul privind decizia de aderare la Schengen pentru trei state comunitare - România, Bulgaria şi Croaţia, arată europarlamentarul USR Vlad Gheorghe.
Conflict major în lumea fotbalului românesc după ce CFR Cluj a adus acuzații șoc la adresa arbitrului Cătălin Popa, care a acordat două lovituri de pedeapsă pentru Rapid în duelul cu CFR.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a avizat mai multe propuneri ale comisiei pastorale, monahale și sociale privind Spovedania şi duhovnicia, în contextul acuzațiilor de agresiune sexuală la adresa preotului Visarion Alexa.
Președintele Ucrainei a anunțat marți, 30 august, că în „arpoape întreaga” regiune Herson din sudul țării, ocupată de forțele ruse, se dau „lupte interzise”, transmite AFP.
Au fost alegeri în USR, duminică. Cătălin Drulă a fost ales președintele USR din primul tur, cu 71% din voturi.
Liderul partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, a anunțat marți, 28 iunie, la lansarea organizației județene Ilfov, că a hotărât să candideze la președinția României.
Un părinte a sesizat faptul că la Spitalul de Copii (Pediatrie 1 și 3) cei mici primesc unt cu ulei de palmier la micul dejun.
Academicianul Ioan-Aurel Pop a fost ales, marţi, 5 aprilie, pentru un nou mandat de preşedinte al Academiei Române, cu durata de 4 ani. Alegerile au avut loc, prin vot secret, în cadrul Adunării Generale întrunite în Aula Academiei Române începând cu ora
O flotă mare de aeronave de transport VIP, aparținând Departamentului Special de zbor rus, au fost monitorizate pe radar spre mai multe rute din Siberia.
Primarul PNL (fost PSD) din Turda, Cristian Matei (64 de ani), este acuzat că și-a parcat BMW -ul de lux ca un cocalar.
Ludovic Orban, fostul președinte al PNL, a spus că Emil Boc și-a folosit și familia pentru a-i convinge pe liberali să-l voteze pe Cîțu la Congres.
Primarul Parisului şi candidata socialiştilor la preşedinţia Franţei, Anne Hidalgo, susține că nu este normal ca tinerii francezi să ajungă să studieze medicina la Cluj-Napoca.
Ludovic Orban a anunțat că miercuri, la ora 12.00, demisionează de la președinția Camerei Deputaților.
Premierul Florin Cîţu a declarat duminică seara, la Blaj, că România are nevoie de un guvern stabil şi că alegerile anticipate ar fi o greșeală în acest moment.
Premierul japonez Yoshihide Suga nu va mai candida la preşedinţia Partidului Liberal-Democrat (PLD) la alegerile din 29 septembrie şi se va retrage de la putere.
Primarul Emil Boc, puternic susținător al lui Florin Cîțu în lupta pentru președinția PNL, vrea să nu se mai vorbească atâta de cazul de acum 20 de ani, neștiut până de curând. când s-a aflat că premierul Florin Cîțu a făcut închisoare în SUA pentru că a
Premierul Florin Cîțu a fost întrebat, joi seara, dacă intenționează să candideze la Președinția României. Acesta a oferit un răspuns cel puțin interesant, prin care a făcut aluzie la Klaus Iohannis.
Primarul Emil Boc continuă să îl susțină pe premierul Florin Cîțu la funcția de președinte al PNL. Cu toate acestea, de circa 2 săptămâni nu i-a mai adus ode premierului, la televiziunile naționale, așa cum obișnuia.
A trecut un an de guvernare și premierul Cîțu pierde vremea în campania internă și pe la festivaluri – a atras atenția liderul PSD, Marcel Ciolacu, comentând, la Antena3, imaginile difuzate cu premierul Florin Cîțu, aflat la Electric Castle alături de Emi
Primarul Emil Boc, dat de mulți analiști drept viitorul candidat al PNL la funcția de președinte al României, a fost întrebat ce planuri are.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că documentul cu antetul Guvernului, transmis de echipa lui Florin Cîțu în care se stabilesc linile de comunicare ale candidatului pentru șefia PNL, nu este de acceptat.
Ludovic Orban a anunţat, astăzi, că nu exclude o candidatură la preşedinţia României pentru că „sunt cel mai bun cunoscător al PNL şi, în general, al ţării".
Eurodeputatul olandez Hans van Baalen, preşedintele partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), a murit la vârsta de 60 de ani, după o boală scurtă.
Florin Cîțu, anunț despre candidatura la șefia PNL și la Președinția României: Vom vedea.
Ludovic Orban se gândește să candideze la președinția României. Președintele liberalilor declară că își dorește un nou mandat în fruntea PNL iar candidatura pentru Cotroceni va fi aproape obligatorie, dat fiind că președintele Klaus Iohannis este, deja, l
Rareş Bogdan, europarlamentar şi prim-vicepreşedinte PNL, a explicat ce va face la Congresul PNL anunţat pentru a doua jumătate a acestui an.
Cozmin Gusă: Fondatorii AUR sunt fraţii Lulea şi Cosmin Iosif. Ce spun șefii AUR despre acest lucru
Primarul Emil Boc a fost întrebat dacă este interesat de funcția de președinte al PNL, dar a folosit o glumă utilizată ani la rând pentru a evita răspunsul.
Filialele PNL din Ardeal sunt nemulțumite pentru că președintele PNL, Ludovic Orban, a cedat prea multe la negocierile cu USR PLUS și UDMR.
Liderii PNL şi USR PLUS au ajuns la un acord în vederea formării viitoarei coaliţii de guvernare, în baza căruia lui Florin Cîţu ar urma să îi revină funcţia de prim-ministru, au precizat surse politice, vineri, pentru AGERPRES.