Clujul a devenit subiect de glumă la nivel național pentru chiriile absurde care apar pe piață, de la garsoniera de 11 mp, la cea cu toaleta lângă aragaz sau cu patul deasupra băii.
Cu două săptămâni înainte de Paște, românii își fac deja planuri pentru minivacanță. Unii preferă propria casă de sărbători, alături de familie. Există, însă, și românii care doresc ori distracție, ori relaxare totală în această perioadă.
Începutul de săptămână a adus scumpiri la benzină, cu 0,005 lei/l la staţiile Rompetrol şi Mol, cu 0,004 lei/l la staţiile Petrom, OMV şi Lukoil, iar motorina s-a ieftinit cu 0,004 lei/l la staţiile Petrom, Rompetrol, OMV, Mol şi Lukoil.
Românii, cei mai săraci cetățeni din Europa, țin din ce în ce mai greu de bani. În general, banii sunt cheltuiți pe utilități și alimente. Sunt tot mai multe cazuri în care salariile nu mai ajung nici măcar pentru produsele de bază.
Analiştii financiari membri ai CFA România anticipează o inflaţie medie de 8,62% în următoarele 12 luni şi o depreciere a leului. În plus, majoritatea experţilor financiari sunt de părere că imobiliarele din România sunt supraevaluate.
Inginerul Carol Szasz, fost candidat USR la Primăria Gherla, a spus că centura Vâlcele - Apahida a fost un eșec organizatoric și al costurilor, care au crescut pe durata lucrărilor.
În acest an, peștele lipsește de pe masa multor români. Acest lucru se datorează scumpirilor halucinante. Preţul pe kilogram a crescut cu 30% faţă de anul trecut.
Prețurile piperate rău la restaurantele din Cluj-Napoca sunt un subiect inepuizabil de discuții pentru locuitorii orașului. Turiștii clujeni, ajunși prin diferite colțuri ale țării, nu ezită să-și împartă impresiile referitor la prețurile de acolo.
Exodul urban s-a intensificat în Clujul ultimilor ani. Oamenii pleacă din Cluj-Napoca, cu speranța unui trai mai ieftin în zonele rurale ale județului.
Vești bune pentru șoferii români! Prețurile asigurărilor auto obligatorii RCA vor fi plafonate. Consiliul Concurenței și-a dat avizul pentru proiectul de Hotărâre de Guvern ce prevede acest aspect.
Studenții Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca vor putea, începând de azi, 22 martie 2023 să ia masa într-o cantină nouă.
Prețurile de referință la gaze pe piață din Europa au ajuns sub pragul de 40 euro (43 de dolari) pentru un Megawatt-oră, pe fondul cererii reduse, transmite DPA.
Anul acesta, scumpirile reduc drastic mărimea coșului cu produse tradiționale pentru Paște, iar tot mai mulți români se gândesc să renunțe la meniul propus de restaurante și să prepare totul acasă.
Doi clujeni, psihologul Ioana Adriana Laslo și Mihnea Bidariu, solistul trupei Luna Amară și Dream Diggers, au făcut o comparație între viața la Roma și cea în Cluj-Napoca, iar concluzia este că orașul de pe Someș taxează ca în Roma, dar oferă ce oferă ca
Majoritatea celor care doresc să petreacă Paștele aleg și anul acesta zona mănăstirilor din Moldova și Maramureș, dar și stațiunile balneare, susțin operatorii în turism.
Marile orașe ale României au investit mult în transportul public, ceea ce a ridicat și costurile de transport.
Din dorința de a salva deșeurile electrice, doi tineri din Cluj-Napoca au găsit o soluție inedită de reutilizare a acestora. Într-un mic atelier din Cluj, cuplul face bijuterii din plăci de bază de la calculatoare, camere de fotografiat nefuncționale sau
Litoralul românesc se pregătește pentru minivacanța de Paște. Câteva zeci de hoteluri vor fi deschise pentru turiști, cu prețuri ce pornesc de la 62 lei pe noapte de persoană.
ANRE a anunţat, joi, ce reguli noi au fost instituite în cazul celor care întârzie plata facturilor.
Organizatorii festivalului UNTOLD aduc în această vară, între 3 și 6 august, pe Cluj-Arena, cei mai buni DJ ai lumii: Martin Garrix, David Guetta, Armin van Buuren, Alesso și Salvatore Ganacci.
Transportatorii s-au plâns că noile preţuri ale asigurărilor auto îi vor băga în faliment şi au cerut guvernanţilor să ia măsuri urgente.
Rata anuală a inflaţiei a crescut uşor în luna februarie, la 15,5%, după ce coborâse în ianuarie la 15,1%.
Garsonierele de 11 mp din Cluj s-au scumpit enorm în ultimii ani, ba chiar sunt unele cazuri în care proprietarii au uitat că este criză în țară și trecem printr-o pandemie. Se dau zeci de mii de euro la Cluj pentru o experiență claustrofobică.
Primarul Emil Boc i-a înnebunit pe clujeni cu tot felul de comparații, în care spunea că la Cluj-Napoca avem parte de aceeași calitate a vieții ca la Viena sau Muchen.
Turistul american celebru pe TikTok, care cutreieră România, a ajuns într-un fast-food din Cluj-Napoca.
Un local din Cluj îi face să se ascundă pe patronii din Mamaia acuzați că jefuiesc turiștii. Burgerul modest, mancarea tânărului sărac a ajuns la nu mai puțin de 140 de lei.
Carburanţii s-au scumpit iar. Benzina, atât cea standard, cât şi cea superioară, s-a scumpit cu 0,05-0,07 lei la Socar, 0,04 lei la Rompetrol şi Mol şi cu 0,03 lei la Lukoil.
Langoșul costă la Cluj minim 20 de lei în centru, 5 lei în cartiere. Acum câțiva ani, un langoș costa 10 lei în centru și în cartiere 2 - 3 lei, dar Clujul s-a scumpit.
Un cetățean american a fost impresionat de generozitatea ardelenilor și a povestit, printre lacrimi, o întâmplare cu adevărat emoționantă, pe care a trăit-o în Alba Iulia.
Clujul este unul dintre cele mai scumpe orașe din România, când vine vorba de prețurile la imobiliare. În condițiile inflației actuale, piața imobiliară clujeană se află, mai mult decât oricând, în atenția investitorilor care au nevoie să-și ferească de d